vineri, 31 octombrie 2008

Admirabila d-na Schrotter

In ianuarie, atunci cand d-na Irina Schrotter si-a anuntat candidatura la primaria Iasilor, am zambit (ca mai toti scepticii). In aprilie, cand a renuntat la candidatura, am schitat o grimasa de nemultumire. Incepuse sa ma convinga... In iunie, la alegeri, imi venea sa ma apuc sa blestem. Nu mai aveam cu cine vota, tocmai pentru ca se retrasese. Am pus stampila, scrasnind, pe raul cel mai mic. Pentru mine, acela a fost d-l Dumitru Oprea.
D-na Schrotter e o persoana captivanta. Spre deosebire de mai toti politicienii locali (si nationali) stie sa comunice. Stie sa organizeze o campanie si chiar sa elaboreze un program electoral viabil. Nu are alura demagogica, iar majoritatea atacurilor d-sale (dese, de altfel) sunt punctuale si logice. Retragerea candidaturii nu a putut decat dezamagi pe cei satui de amatorism si amatori de oameni seriosi...
Mai mult, zilele trecute, d-na Schrotter isi anunta posibila retragere din politica. Dar, din fericire, e departe de asa ceva. D-sa nu numai ca nu se retrage; e chiar intr-o continua ascensiune. Una legata de ramura Oprea din PDL Iasi (aflata, dupa cum se stie, intr-un conflict mocnit cu liderul Dan Carlan).
Doua exemple sunt concludente. La 17 octombrie, d-na Schrotter aborda din nou, pe blogul personal, delicata si de mult timp uitata tema a proiectului Palas. Pe care, bineinteles, il ataca fara menajamente. Dupa cateva zile, doi consilieri judeteni ai PDL il contestau in instanta. Simpla coincidenta? Mai degraba, spun eu, o pregatire mediatica a momentului si o proba ca talentatul om politic (Irina Schrotter) nu este strain de proiectele PDL Iasi. In care a avut inteligenta de a nu se inscrie, dobandind, in schimb, o puternica influenta ca "sustinator".
Un al doilea caz este si mai relevant. Acum o saptamana, chiar in declaratia de presa referitoare la posibila sa retragere din viata politica (in cotidianul "Flacara Iasului" de luni, 27 octombrie), d-na Schrotter isi desemna politicienii ieseni preferati. In afara de d-l Oprea, pe lista mai figurau d-na Camelia Gavrila si d-l Mihnea Hurmuzache. Ambii liberali, ambii candidati (la Camera Deputatilor, respectiv Senat) in zona d-lui Dan Carlan. D-na Camelia Gavrila - chiar in acelasi colegiu (Centru-Copou).... Si acesta este un atac indirect, dar fara menajamente, la adresa liderului local al "popularilor". Lider, e adevarat, palid in fata "centrului", lipsit de influenta in Moldova (unde a fost depasit clar de d-nii Gheorghe Stefan si Gheorghe Flutur) si, pe deasupra, cunoscut ca neobosit...perdant.
E clar ca d-na Schrotter nu se retrage din politica. De altfel, acest lucru nici nu e de dorit. Personal, o "suspectez" de competenta, comparativ cu adversarii sai, d-nii Nichita si Carlan. Atata doar ca strategia "pasului inapoi" e inutila. Si, cumulata cu impactul precedentei renuntari, poate deveni de-a dreptul primejdioasa in ochii sustinatorilor.

Cum se va vota in Dacia si Alexandru?

E un colegiu interesant, acesta. Si nu atat prin profil, cat prin candidati. De la PDl, dl. Daniel Oajdea, consilier local; de la PSD, dl. profesor Doru Tompea; iar de la PNL-PNTCD, dl. Constantin Fatu. Ultimul candidat are, dupa parerea mea, cele mai mici sanse. Nu are notorietate, pe de o parte; pe de alta, PNL e slab in "cartierele de vest" (ca in mai tot municipiul Iasi). Aparent, PSD este aici castigatorul probabil; ajunge sa ne gandim la faptul ca aceasta parte a orasului i-a asigurat, se pare, d-lui Nichita succesul din vara. Mai mult, dl. Tompea este un politician influent pe plan local, el detinand si functia de presedinte al organizatiei PSD-iste municipale.
Totusi, jocurile nu mi se par atat de simple. Dl. Oajdea e un politician agresiv, care nu a ezitat pana acum sa se adreseze direct publicului (si asta in afara campaniei electorale). El stie sa comunice cu omul simplu mai degraba decat universitarul Tompea... In plus, PDL-ul are, inca, avantajul "partidului prezidential", care il face redutabil mai ales in mediul urban. Oricum, daca dl. Oajdea reuseste sa obtina un scor care sa ii permita accesul in Parlament...pazea, Nichita! Si Carlan, asijderea...

miercuri, 29 octombrie 2008

Der Untergang

Asta e un film despre ultimele zile din viata lui Hitler, din 2004. Dupa gustul meu, unul bun. Artistic, dar care reuseste sa lase impresia de documentar, de observatie vie. Si asta fara sa recurga la filmarea "din mana" si fara sa abunde in explicatii de fond. Ci doar prin respect fata de fapte si prin echilibru.
Mai mult, am vazut in filmul asta cea mai reusita reprezentare cinematografica a lui Hitler; nu una parodica, nu una contorsionata si teatrala. Dictatorul devine, in interpretarea lui Bruno Ganz, uman. Si asta e o conditie esentiala pentru a explica bestia. Trebuie sa ii accepti umanitatea, tocmai pentru a intelege de ce a devenit bestie. La fel cum procedeaza Scorsese cu unii dintre gangsterii sai.
Cu toate problemele care apar in "construirea" altor personaje (Eva Braun sau Albert Speer), valoarea filmului nu prea poate fi negata. Am vazut putine productii "noi" cu atata substanta; si acelasi lucru l-as putea spune gandindu-ma la filmele istorice pe care le-am urmarit.

duminică, 26 octombrie 2008

De ce nu mai pot fi anticomunist

Imi aduc aminte de anii studentiei. Care s-au suprapus, intamplator, peste guvernarea Adrian Nastase (2000 - 2004). Pe atunci pierdeam rareori ocazia de a comenta, impreuna cu diversi colegi de facultate nu atat crimele comunismului, cat uitarea lor. Ne indigna ocultarea lagarelor de concentrare; a abuzurilor, a propagandei desantate si generatoare de mutilari morale pe termen lung. Ne scotea din sarite ca Ilici trecea drept nevinovat pentru perpetuarea bolsevismului, prin discurs si prin practici, pentru raidurile minerilor, pentru maltratarea liderilor opozitiei din anii 1990-1991. Si nici nu avea cum sa fie vazut altfel, pentru ca nimeni nu isi mai aducea, pe atunci, aminte. Sau prea putini...
Dupa 2004, lucrurile s-au schimbat. Studierea comunismului a inceput sa se faca sistematic, in instituitii specializate. Au inceput sa apara o gramada de filme despre comunism, de data aceasta larg promovate, comparativ cu productiile anterioare. Presa, care parea sa ignore cu totul subiectul, a inceput sa scrie. Am spus atunci: "In fine..." Entuziasmul meu nu avea insa cum sa tina. A fost de ajuns un minim efort de atentie ca sa imi dau seama, ca, de fapt, asistam la o confiscare. Ca discursul anticomunist a incaput pe mana cui nu trebuia. A unui om ca d-l Basescu, ale carui relatii cu apusul regim sunt neclare, dar despre care se poate spune ca lupta impotriva comunismului cu un limbaj si, atat cat este acum posibil, cu niste metode specifice acestuia. A unui om ca d-l Plesu care, in 1990, privea cu obisnuita-i bonomie devastarile minerilor din fotoliul sau de ministru FSN-ist. A unei pleiade de comentatori pentru care e "trendy" sa fii anticomunist. Si atunci am tacut.
Daca anticomunismul presupune adeziunea la o moda intelectuala, el devine inutil. Daca el inseamna insa acceptarea unor lideri de opinie indoielnici, el e de-a dreptul periculos. Nu poti face anticomunism alaturi de comunisti. E singurul lucru la care, teoretic, acestia nu ar trebui sa aiba acces. Daca totusi acest lucru este posibil, nu mai ramane decat retragerea. Sau redenumirea anticomunismului.

sâmbătă, 25 octombrie 2008

Unde a gresit dl. Basescu

Faptele mai intai. Dl. presedinte s-a trezit pe birou cu un proiect de lege (cel privitor la marirea salariilor profesorilor cu 50%) despre care guvernul si multi analisti sustin ca poate deveni falimentar din punct de vedere economic. La prima vedere e un proiect care, desi votat in unanimitate de Camera Deputatilor, nu trebuia sa primeasca sanctiunea sefului statului.
Pe de alta parte, se apropie campania electorala. Tocmai perioada cand e greu sa spui adevarul si, cu atat mai mult, sa sa il pui in practica. Intre doua dezavantaje, unul economic si general si altul, egoist si politic, ce se putea face?
Dupa parerea mea, un singur lucru. Trimiterea proiectului inapoi la Parlament, cu recomandarea ca salariile sa fie marite, dar nu cu 50%. Cu 25%, cu 30%, cu o cifra mai acceptabila pentru buget. In acest fel se putea pastra macar aparenta luciditatii, fara ca dl. Basescu sa isi faca praf capitalul electoral, de care partidul sau are acum atata nevoie. Dar, de la un politician obisnuit cu maximalismul si supralicitarea, o asemenea pretentie apare aproape ca una utopica. Dl. presedinte trebuia sa fie radical, pentru ca radicalismul e principalul (sau poate de fapt singurul) sau atu politic. Pentru a nu-si dezamagi electoratul fidel, format cu precadere din oameni carora nuantele le sunt cu totul straine. Si asta, se pare, cu orice pret.
Dezavantajul politic al d-lui Basescu este ca o asemenea atitudine apare imposibil de sustinut pe termen lung (asta daca, bineinteles, d-sa vrea sa iasa din opozitia in care se complace de ceva timp). Si, pe cat de mare este vehementa, pe atat de mare va fi dezamagirea acelui electorat de "alb" si "negru".

miercuri, 22 octombrie 2008

"Un primar puternic..."

Imi amintesc de campania pentru locale din 2004 si zambesc... Mai stiti afisele acelea cu prim planuri supradimensionate din care dl. Gheorghe Nichita holba niste ochi cat cepele la inocentul trecator? Pe ele scria: "Un oras mare, un primar puternic." Imi spun acum ca o reclama mai nepotrivita cu produsul nici ca se putea.
Semne de slabiciune a dat dl. Nicihita chiar prin simpla sa candidatura din partea PSD. Cum a putut altfel un om care se pretinde preocupat de problemele Iasilor sa reprezinte un partid care in guvernarea 2000 - 2004 ameninta judetul (si toata Moldova) cu extinctia, canalizand atat de importantele fonduri "centrale" exclusiv spre Bacau? Sau isi imagina ca simpla sa victorie avea sa atraga, brusc, atentia d-lui Nastase catre Iasi? Putin probabila varianta, in conditiile in care orasul avea de vreo 3 ani tot un primar PSD-ist.
Mai tarziu, in relatia cu aceeasi socialisti de la centru, slabiciunea s-a transformat in lipsa de coloana vertebrala. In toamna lui 2007, PSD a organizat o competitie interna pentru un loc eligibil pe listele de candidati la europarlamentare, "intrecere" destinata tinerilor din partid. A castigat-o ieseanul Catalin Ivan. Dar se pare ca a incurcat urat socotelile dambovitene, pentru ca, dupa scurt timp si fara nici un fel de explicatie, a fost inlocuit. Dl. Nichita a trimis o scrisoare de protest; scrisoare care ar fi trebuit sa aiba greutate, ca una venind din partea unui vicepresedinte al formatiunii stangiste. Urmarea a fost tare comica; dupa cateva zile, primarul nostru si-a retras protestul. Prin ce fel de mijloace a fost convins, nu e greu de ghicit.
Sa mai vorbesc si de relatia d-sale cu sefii regiilor, fata de care nu reuseste mai niciodata sa se impuna? De lipsa de fermitate atat in ramura administrativa, cat si in sustinerea programelor culturale sau economice? Nu are rost. Imi doresc insa ca acest personaj sa nu-si indeplineasca, la alegerile din noiembrie, obiectivul despre care a scris astazi presa locala: 5 deputati si doi senatori pesedisti de Iasi. Pentru ca, la un asa sef de filiala, vai de judetul asta daca se intampla asa ceva.

marți, 21 octombrie 2008

Memorialistica prafuita si political correctness

Citesc acum dintr-un volum vechi de memorii. Se cheama "Suvenire contimpurane" si e scris de George Sion, nume care acum nu spune mai nimanui mare lucru. Ca document, cartea are o anumita valoare. Dar, in ceea ce priveste stilul, e terifianta de-a dreptul. Un amalgam de locuri comune moraliste si de o simplitate care ar fi cuceritoare daca nu ar mirosi a imbecilitate candida. Neologisme prost folosite, care tind la barbarism. Un aer de poveste pentru copii la care autori militanti din vremuri de nefericita memorie ar ofta, nostalgici. Pe scurt, un soi de Rica Venturiano ajuns la o senectute comoda.
Cartea e un bun ghid pentru iubitorii corectitudinii politice, in cazul in care s-ar afla in cautare de precursori autohtoni. Ideile difera, dar cuceritoarea expresie invaluita de blandetea ciomagului sau a oistei intelectuale trimite la o perenitate aproape pastorala. La urma urmei, cu toata repulsia fata de istorie a personajelor in cauza, oleaca de legitimare prin trecut nu le poate nici macar lor strica.

luni, 20 octombrie 2008

Portretul lui Dorian Gray

Am vazut ecranizarea britanica, din 1945. Interesant si contradictoriu film. Bine "fotografiat", cu o scenografie baroca, fara insa a abuza de metafora, reuseste sa prinda cate ceva din estetismul pretentios al lui Wilde. Regizorul a folosit din plin clarobscurul si jocurile cvasipicturale de umbre care ma conving, odata in plus, de avantajul pe care cinematografia alb-negru il pastreaza, inca, asupra celei color.
Ce nu mi-a placut e ca scenariul se axeaza prea mult pe vocea "off", ceea ce limiteaza serios posibilitatile de exprimare specific cinematografice. De asemenea, episodul cu Sibyl Vane (interpretata jalnic de Angela Lansbury, care, nu stiu de ce, s-a ales cu un glob de aur pentru rolul asta) e ratat complet. In ceea ce il priveste pe actorul principal (Hurd Hatfield), coafura, costumul si machiajul l-au facut sa semene mai degraba a contele Dracula (Bela Lugosi in versiunea din 1931) decat a Dorian Gray. Oricum, o ecranizare de vazut, mult preferabila variantei "aduse la zi" din 2006. Intru totul recomandabila amatorilor de filme clasice.

duminică, 19 octombrie 2008

Fara mila pentru cei slabi

Citeam ieri in ziar despre o tanara care a ajuns la spital dupa ce a fost muscata de cainii vagabonzi din Tatarasi. S-au scris deja multe despre asta pe bloguri si forumuri. Un aspect nu am vazut insa sa fi fost atins: nepasarea fata de cei care nu se pot apara. Unul ca mine, spre exemplu, nu e in pericol; la nevoie, poate imparti suturi in stanga si in dreapta si alunga haita. Problema e tocmai cu cei slabi. Primarul pare sa uite ca in Iasi locuiesc si copii. Ca mai sunt - culmea!- si femei, poate mai slabe sau mai scunde, care nu pot da cu picioarele (sau la care chestia asta nu are efect). Unele au si prostul obicei de a ramane gravide; in perioada aceea nici macar stresate nu e bine sa fie, daramite ingrozite sau muscate de caini.
Si atunci? Din lene, de nepasare, de frica, mii de oameni vulnerabili sunt lasati sa traiasca la fel ca in padure: la discretia unor animale salbatice sau salbaticite. Ba mai mult, e un act de curaj sa ii aperi (ca risti sa fii reclamat de vreo baba sensibila la protectia animalelor). Nu ai dreptul sa intervii; nu ai dreptul sa te protejezi; nu ai dreptul sa fii muscat - inseamna ca "i-ai facut tu ceva" cainelui.
Cei de la serviciile publice pretind ca nu ridica maidanezii decat daca devin agresivi. Dar asta e, in primul rand, foarte greu de demonstrat. In al doilea rand, e o reactie tipica pentru o societate obisnuita sa "pedepseasca", nu sa previna.
Daca il luam pe primar in serios atunci cand se declara "social-democrat" (dintre cei care pretind ca ii reprezinta tocmai pe cei slabi si defavorizati), asta e ipocrizie. Daca il luam in serios atunci cand declara ca ii reprezinta pe ieseni, e lipsa de responsabilitate. Daca judecam pur si simplu omeneste, e josnicie.

sâmbătă, 18 octombrie 2008

Se pot face si filme bune despre totalitarism?

Eu nu imi aduc aminte acum decat de Larks on a String (Jiri Menzel), de Underground si, bineinteles, de clasicul Dictator.
Ieri am vazut Das Leben der anderen (The lives of the others), un film german din 2006. Ideea era foarte buna: un ofiter STASI care ii fila pe un scriitor si pe sotia acestuia ajunge de la observatie la un soi de comunicare muta si, de aici, la transformarea radicala a propriei existente. Insa felul in care a fost structurat firul epic, pe doua planuri, a diluat foarte mult drama interioara a personajului si l-a facut neverosimil de-a binelea, aproape siropos. Depasirea de catre stazist a propriei educatii si "misiuni" nu este mai deloc nuantata, asa ca filmul lasa impresia unei portii de comunism impachetate cu funda si servite fara aperitiv ori antidot.

vineri, 17 octombrie 2008

Cultura de forum

Am observat ca in paginile de internet ale ziarelor exista mai multe tipuri de forumisti constanti. Mai toti niste frustrati, dar asta e deja un truism. Ceea ce difera insa e tipul de frustrare si, implicit, modul in care aceasta se manifesta.
In primul rand avem tipul maniac (sau preistoric). Acesta cultiva o singura obsesie negativa, fie ca este vorba de unguri, de evrei, de moldoveni, de oligarhi sau, pur si simplu, de alti forumisti. Acestia sunt, in genere, oameni cu mult timp de pierdut si cu educatie putina. Si nu spun asta din pricina limbajului licentios pe care il folosesc, ci pentru ca repeta aceeasi idee pana la saturatie (bineinteles, in cazul in care au macar o singura idee).
In al doilea rand exista tipul inrudit, idolatrul. Tot un obsedat, dar de data asta unul "pozitiv", care isi sustine cu inflacarare nu ideile sau parerile, ci chipurile cioplite (principalele fiind steaua, dinamo, rapid si Basescu), carora este dispus sa le sacrifice mai orice (natural, dintre lucrurile care nu ii apartin in mod direct). Desigur, acesta nu admite nici un fel de atingere la adresa "zeilor". Un bun pretext de care forumistii de ocazie se pot folosi pentru a-l irita. Dupa parerea mea, la baza acestui tip sta nesiguranta, incapacitatea de a dispune de sine (asta ca sa nu ajung la Jung si la imaginea tatalui).
In al treilea rand e tipul (mai rar) al cavalerului ratacitor medieval. Acesta se lupta de dragul ideilor si le sustine cu inversunare, fara compromis. Cavalerul este asadar insensibil la critica, insa are macar meritul unui minim efort de generalizare. Este uneori un om educat, dar de o rigiditate demna de brandul de tara numit comoditate intelectuala (si acesta inca preluat pe filiera franceza).
Al patrulea, cel mai rar intalnit, este intelectualul, tipul "modern". Acesta din urma afecteaza blazarea, indiferenta fata de cultura "oficiala" si se refugiaza in forumistic (pentru el, forul mistic). Postarile sale au adesea prea putin de a face cu subiectele articolelor pe care pretinde ca le comenteaza. Stilul este elaborat, cu bogatie de limbaj, adesea fortat. Acest tip se intalneste, in general, in paginile cotidienelor centrale, pe care le frecventeaza ca sa se asigure ca "opera" nu va ramane neobservata. Domeniul sau este constituit mai ales de blogurile comentatorilor, cu care, bineinteles, cultiva o puternica afinitate.
Cu bine!

Donnie...si intuneric

Am vazut si Donnie Darko. Un fel de combinatie intre Stephen King (una dintre cartile sale apare in cadru, de altfel, la inceputul filmului), Dead Poets Society si Harvey (piesa de Mary Chase, ecranizata in 1950). Reteta e interesanta, altfel; o structura neconventionala, de film cult, altoita cu tot felul de locuri comune, care, probabil, i-au asigurat prezenta in topul imdb (locul 125).
Ca perspectiva regizorala, filmul incepe bine. Are cadre lungi (ceea ce, nu-i asa, asigura intotdeauna o buna receptare critica) si o obscuritate ce nu devine, totusi, deranjanta. Pe parcurs insa, regizorul (Richard Kelly) pare a se plictisi si trece la clasica si obositoare succesiune, tipica filmelor comerciale: plan general-mai multe prim planuri succesive cu aceiasi 2 actori-plan general.
Remarcabil, totusi, felul in care se descurca Jake Gyllenhall, actorul principal, desi cam fara stralucire. Despre ceilalti actori nu gasesc nimic de spus.
In alta ordine de idei, am impresia ca Guillermo del Toro (in Labirintul lui Pan) a tras cu ochiul la filmul asta pana la limita plagiatului: epicul e suspect de asemanator, in liniile principale; mai mult, chiar mastile personajelor venite din alta dimensiune care apar in cele doua filme se aseamana.
In rest...sa dormiti bine!

joi, 16 octombrie 2008

Closer...

Ieri am vazut un film mediocru cu un subiect bun. Se cheama Closer si e din 2004. Mi s-a parut dezamagitor in comparatie cu filmele mai vechi ale aceluiasi regizor, Mike Nichols. Daca fac comparatie cu clasicul Who`s affraid of Virginia Wolf? imi apare cu totul lipsit de vlaga si imaginatie, aproape standardizat. Julia Roberts a jucat groaznic (ca de obicei), Natalie Portman ceva mai bine, Clive Owen chiar bine :). Merita totusi remarcata ideea de a face un film in care personajele nu vorbesc decat despre erotism, dar in care nu apare nici macar o scena erotica... Din pacate, scenaristul nu a stiut sa isi duca ideea prea departe. Si uite asa se intampla... La fel cum s-a petrecut cu Francis Ford Coppola, care a revenit, dupa o lunga absenta, tot cu un film mediocru (Tinerete fara tinerete), sau cu Martin Scorsese, care a luat Oscarul cu The Departed probabil in compensatie pentru"uitarea" in care l-a lasat Academia Americana de Film pe vremea cand isi lansa cele mai bune productii (Taxi Driver, Raging Bull etc.). Dar...asta e...nu poti face haz de limitele omului.

Bun gasit

In fine, am intrat in "blogosfera'. Si am de gand sa scriu despre o gramada de chestii. De la preocupari personale si pana la politica. Sper sa-i vina cuiva ideea sa ma si citeasca...