Alexandru Gavris

Filme

2010-10-26T16:00:00.011+03:00

Aseara, in Mojo bar, au fost proiectate cateva scurtmetraje ale cuiva despre care am mai scris aici: Ioan Antoci. Scenarist deja remarcat (mai mult in strainatate decat in Romania), el isi incearca "mana" si la regie. Si ii iese.

Primul film, Memoriile unei iubiri, realizat aproape fara nici un fel de mijloace tehnice (cu un aparat rudimentar, fara buget, in spatii " la indemana") este unul de detaliu si laitmotiv. A fost considerat de un realist frust, extrem, de catre unii spectatori; in fapt, el emana un lirism destul de accentuat (cadre lungi, alternata color-alb-negru). Ca si in celelalte doua filme, dialogul este aproape de prisos, coerenta imagistica fiind suficienta.

Este probabil unul dintre motivele pentru care Ioan Antoci a eliminat total "vorbitorul" din cel de-al doilea "short" (Movie lovers sau Cei trei care au speriat filmul), o comedie ancorata parca in candoarea anilor 1910 (impresie accentuata si de intertitlurile din final), de o simplitate inselatoare si cu o incheiere care depaseste vizibil limitele "genului". Comedia trece in intrebare, anxietatea isi face loc.

Al treilea film (cel mai lung dintre toate) este, cu siguranta, si cel mai ambitios. Realismul este total depasit, iar poeticul invadeaza panza. Un film greu de urmarit la cafenea si care nu poate fi vazut o singura data. Regizorul l-a conceput in traditia meditativa a cinematografului european clasic, nu fara a folosi si procedee adiacente postmodernismului: clisee voluntare, pastisa, fragmentare deliberata a firului epic. In esenta, este vorba despre o confruntare cu moartea, care se autodepaseste insa printr-un cortegiu de implicatii si sensuri labirintice, trecand de la mistic la politic. Cu un montaj remarcabil (avand in vedere aparenta incoerenta a povestirii), filmat in cea mai mare parte de pe trepied, cu o imagine in care predomina culorile "crude" si close-up-ul aproape obsesiv (neoexpresionist, ar zice un pasionat de curente), filmul pare o realizare deja matura, inchegata si, mai ales, total diferita de "ideologia dominanta". Il recomand cu caldura celor satui de "noul val romanesc", dar si fanilor impatimiti ai acestuia, in cazul in care vor sa fie scandalizati... Sper ca Ioan Antoci sa persevereze in regie. Dincolo de anumite ezitari explicabile in primul rand prin saracia mijloacelor tehnice, ceea ce face el este o posibila alternativa la un spatiu in care libertatea de expresie este uitata sistematic, un spatiu ingrasat de manierism si suficienta. Oricum, incercarea lui inseamna deja ceva. Se poate.

Goma

2010-10-26T15:00:00.001+03:00

Un "la multi ani" curajos pentru un om fara frica:

http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/paul-goma-75~ni6pk1

O carte cu liniste

2010-09-17T13:32:00.003+03:00

Criticonul lui Gracian. Tipica pentru un "clasic". Echilibrata, concisa, clara. Cu astfel de carti efortul apare relaxant. Substratul se dezvaluie dupa o logica a cumpatarii. Lectura devine constructie asezata.

Vorba cu haz si miez

2010-09-16T18:25:00.003+03:00

"Jumatate din lume isi rade de cealalta jumatate, prostia fiind universala."

Baltasar Gracian

Un om cinstit

2010-09-14T09:57:00.006+03:00

Este vorba despre dl. Emi Vasiliu. Om de film destul de vizibil in ultimii ani, autor (printre altele) de cronici sobre, inteligente si cu un aer indiscutabil de pertinenta. Trebuie sa precizez de la inceput ca ideile nostre despre cinematografie se bat cap in cap; dar asta nu are, bineinteles, nici o importanta. O spun doar ca sa fiu la fel de cinstit pe cat e d-sa.

Dar de ce ar fi dl. Vasiliu "un om cinstit"? Iaca, din cauza pasajului de fata (extras dintr-o cronica publicata in "Ziarul de Iasi"): "Nu am vazut Hotii de biciclete si nici doua din episoadele trilogiei antonioniene, L'Avventura si La Notte." Poate ca nu am inteles eu bine fraza; poate ca d-sa glumea. Dar chiar daca nu e cazul, nu e nici o nenorocire, bineinteles. Doar o mirare: cum poate un cineast care, dupa cum am observat in numeroase articole, este un entuziast al "realismului" atat de la moda acum sa nu cunoasca mai in profunzime niste precursori de la care zisul curent se cam revendica? Inteleg "sa nu le ai" cu clasicii, dar macar anumite chestiuni "genealogice" s-ar presupune stiute. Nu mai spun aici ca filmul lui De Sica e considerat esential nu doar pentru omul de cinema, ci si pentru simplul cinefil...

Dar toate astea nu conteaza. Conteaza legatura dintre ceea ce am citat si probitatea d-lui Vasiliu. Care e urmatoarea: d-sa e singurul om implicat in ale filmului care recunoaste deschis, in public, ca e strain de anumite pelicule, anumiti regizori, anumite curente. Foarte probabil nu e singurul ; dar nu vad nici un alt cineast compatriot care sa aiba curajul sa o si admita. De aceea las la o parte orice malitie si il felicit. Cu sinceritate. Mai multi ca el, si cultura de pe la noi ar arata altfel.

Rar...

2010-08-31T11:30:00.000+03:00

...am postat în ultimul timp. Voi reveni în curând :).

Amiaza unui mascarici

2010-07-31T12:56:00.006+03:00

Boul si vitelul
(I. L. Caragiale)

Un bou, ca toţi boii puţin la simţire,
În zilele noastre de soart-ajutat...
Învaţă la şcoală cartea de cetire
Şi ajunse boul un bou învăţat.

Mare lucru-n lume e şi-nvăţătura!
Ţine loc de multe, chiar şi de talent...
Printr-o bună şcoală, rafinezi natura:
Din viţel poţi scoate un bou eminent.

Nu încape vorbă, între animale,
Un aşa specimen greu să mai găseşti
Să citească zilnic feluri de jurnale,
Rumegând atâtea ştiri politiceşti.

Astfel, eminentul, în curent cu toate,
Iată, pe nepotu-i tânăr l-a-ntâlnit:
„Unchiule, cum mergem?” — „Excelent, nepoate!
A mai grea problemă s-a şi resolvit”.

„Unchiule, iar glume!” — „Ba deloc, băiete!
Sunt de-acord cu toţii, foarte sigur ştiu...
Şi m-ascultaţi pe mine, eu citesc gazete:
Tu nu ştii nimica, eşti un agiamiu.

Mă-ndoiam eu însumi: m-am convins în fine,
C-am scăpat de-acuma de orice nevoi:
Ni sunt deopotrivă voitori de bine
Şi au multă milă cei mai mari de noi.

N-au pierit zadarnic, astă primăvară,
Dintre noi atâţia ca la zalhan.!
Drepturile noastre sfinte triumfară:
O s-avem islazuri, dacă ni le-or da...”

A rămas viţelul ca un gură-cască,
Fericit că-n fine sacra speţ-a lui
O avea de-acuma din belşug să pască
Ş-o purta mai lesne greul jugului.

Intelectuali, comunism și altele asemenea

2010-06-08T17:50:00.002+03:00

Iată un fragmențel numai bun să le dea de gândit oamenilor care atunci când aud intelectual citesc „erou”, „elită” sau mai știu eu ce bazaconii. E despre anii staliniști ai Poloniei (și nu numai):

„Intelectualul își mijește ochii de desfătare privind cum burghezia - precum și latura burgheză din oameni - este chinuită. E o răsplată bogată pentru umilirea pe care a simțit-o când a trebuit să fie unul dintre ei și când se părea că nu este ieșire din acest cerc al nașterii și al morții. Sentimentul de rușine al intelighenției neobișnuite vreodată cu gândirea riguroasă, prinsă deodată în cursă, de exemplu mânată la mitingul aniversării revoluției, miting pe care îl detestă, îi oferă clipe de încântare. Țăranii care-și îngroapă monedele de aur agonisite și care ascultă posturile de radio străine în speranța că războiul îi va salva de la intrarea în colhozuri nu au în el un aliat. E sensibil și bun, e prietenul omului, dar nu al omului așa cum este el. Ci așa cum trebuie să fie.”

Czeslaw Milosz, Gândirea captivă

Nu țin minte să mai fi întâlnit un asemenea puseu de sinceritate. Și nici nu mă aștept să mai găsesc prea repede.

Trădarea dreptei și trădarea stângii

2010-06-04T17:21:00.003+03:00

O să fac de la început o precizare: nu vorbesc despre „dreapta” și „stânga” românească. Nu confund PSD-ul cu „stânga”, de care nu îl mai apropie nici măcar rudimentele de neobolșevism mult mai palide decât în urmă cu câțiva ani, bune doar de speriat electoratul „anticomunist”. Nu confund nici PDL-ul sau PNL-ul cu „dreapta”; cota unică și valoarea TVA-ului nu sunt altceva decât reziduuri ale unui sistem, ale unei „structuri” cu care numitele partide nu au mai multe în comun decât are, spre exemplu, Vladimir Putin (care, după indicii asemănătoare, ar fi dus tot o politică de „dreapta”).

Dacă în peisajul autohton asemenea identități nu au fost „funcționale” decât, cel mult, pe planul imaginii (unde mai păcălesc îndeajuns de mulți „idealiști”, mai ales dacă se dovedesc profitabile), în Occident situația mi se pare radical diferită. Termeni precum „conservatorism” sau „socialism” au trimis, până nu demult, la seturi de valori și respingeri clar delimitate. Schimbarea (devierea?) modelelor (fenomen relativ recent) are câteva rațiuni ușor de descifrat:

1) Discursul dominant în sfera publică europeană (dominație ale cărei resorturi rămân încă de descifrat), caracterizat prin relativism, vânătoare de „extremiști” (mai ales „fasciști”), tabuuri categorice (și numeroase), trăsături care și-au pus amprenta asupra justiției, educației etc.;

2)Discreditarea treptată a statului, în tripla sa accepțiune de stat-națiune, garant al securității și redistribuitor (observație personală: dacă prima și cea de-a treia valență a statului rămân discutabile, decăderea celei de-a doua nu poate trezi, dincolo de un anume punct, decât legitime îngrijorări);

3) tentația economicului, mai precis eclipsarea aproape totală a celorlalte preocupări politice de către gestionarea unui anumit sistem economic.

De aici a rezultat uniformizarea spectrului politic. Mai precis, „dreapta” s-a trezit brusc recuperând liberalismul „neomanchesterian” și preocupându-se de chestiunile sociale (în sens conservator) sau de acelea privind siguranța persoanei doar atât cât să nu-și piardă cu totul legitimitatea. „Reacția” ei preferată de la demersul de „stânga” (în ceea ce privește familia, educația etc.) este abținerea sau acceptarea tacită (asta atunci când nu găsește de cuviință să dea o mână de ajutor...). Singura valoare a „dreptei” europene contemporane pare a fi contabilitatea... În ceea ce privește „stânga”, ea a uitat cu totul de rezervele față de capitalism (pe care l-a îmbrățișat cu o fervoare de-a dreptul maternă), și a abandonat populismul (termen pe care nu îl folosesc într-o accepțiune depreciativă) - și asta, zice-se, încă de pe vremea lui Michels. În schimb, preferă să se complacă în reforme sociale stupide și periculoase cu adresabilitate în rândul altor „defavorizați” decât cei tradiționali. Numai că, de data asta, categoriile „marginalizate” sunt mai degrabă produsul unui delir decât al unei observații „obiective”, fie cât de relativ termenul pe care tocmai am îndrăznit a-l folosi...

„Stânga” a ales caviarul. Din „dreapta” doar atât a mai rămas...

Pentru biblioteca „Asachi”

2010-05-16T14:28:00.004+03:00

Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași riscă să rămână fără spațiu de funcționare. Pe termen nelimitat. Asta pentru că președintele CJ, d-l Constantin Simirad (cunoscut, printre altele, ca veleitar al literaturii) nu pare a considera sus numita instituție (aflată în subordinea d-sale) o prioritate. Faptul că ea constituie o sursă fundamentală de lectură pentru liceenii (și o mare parte a studenților) ieșeni îi scapă, vai, în mod inexplicabil.

La 5 mai 2010, d-na Carmen Ioana Chelaru a inițiat o petiție online prin care se cere alocarea spațiului necesar bibliotecii. Până acum, au semnat-o doar puțin peste 400 de oameni. Mai mult, nu am văzut (dar poate că nu am văzut bine!) numele nici unui „intelectual public” ieșean printre semnatari. Din motive obscure, mulți preferă să nu semneze cu numele întreg, ceea ce poate reduce mult din impactul petiției. Presa locală e (cu puține excepții) prea absorbită de metafizica bugetară pentru a acorda cine știe ce atenție unui asemenea „mizilic”.

Îi rog pe puținii cititori ai blogului de față să facă un efort (minim) pentru a semna documentul. Semnați „fără frică” și dați mai departe. Iar dacă puteți face mai mult decât atât, faceți. Dacă nici asta nu mai merită...

http://www.petitieonline.ro/petitie/petitie_pentru_alocarea_unui_spatiu_nou_pentru_functionarea_bibliotecii_gheorghe_asachi_iasi-p41016039.html

685>1006

2010-05-16T13:49:00.004+03:00

Grea e aritmetica:

„Majoritatea mamelor din Uniunea Europeană stau în concediu de îngrijire a copilului cel puţin doi ani. Indemnizaţia diferă însă de la o ţară la alta. Cea mai mică sumă pentru creşterea copilului o primesc mamele din Danemarca, iar cea mai mare, femeile din Belgia.

Cea mai scurtă perioadă de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului este în Belgia. Mamele stau acasă între 3-6 luni. În această ţară, indemnizaţia pentru mame se acordă în funcţie de perioada de activitate profesională. Cuantumul poate fi cuprins între 342 şi 685 de euro.

..................................

Danezii, în schimb, acordă indemnizaţie până când copilul împlineşte nouă ani. Suma este fixă, 1006 euro pe an.”

http://www.realitatea.net/in-romania--indemnizatia-pentru-mame-se-acorda-2-ani--vezi-situatia-din-celelalte-tari-ue_713844.html

Adică 685 euro înseamnă mai mult decât 1006 euro.

...si n-am cuvinte!

2010-05-07T21:48:00.005+03:00

Salut, Iași

Te salut, oras romantic, plin de parcuri si de flori
Unde noaptea stau de vorba trubadurii visatori
Cu tacerea de pe uliti, cu trecutul si cu luna…
Te salut, oras istoric, oropsit ca-ntotdeauna

Tu, oras de harnici dascali, de poeti si carturari,
Leaganul atitor ganduri si-al atitor fapte mari,
Care ai adunat in juru-ti, ca un far incadescent,
Tot ce e inteligenta, suflet mare si talent.

Te salut, oras de basme, cu conturii iluzorii,
Strajuit de sapte dealuri incarcate de podgorii!
Te salut, oras gradina cu castanii tai feerici,
Si cu turnurile tale- si cu cincizeci de biserici-
Bland oras de odinioara, melancolic si tacut,
Unde fiecare piatra ne vorbeste de trecut,
Unde vechea stralucire ingropata in pergamente,
Se ridica mai curata din pioase monumente
Ce-n sclipirea diminetii despre alte vremi vorbesc:
Cetatuia…Trei Ierarhii…Sfintul Neculai Domnesc…
Te salut, oras al pacii, al poesiei si-al iubirii,
Unde se intrec in gratii fetele cu trandafirii,
Unde primavara cerul e albastru ca cicoarea
Si din fiece ograda liliacu’si ploua floarea
Peste ziduri invechite , peste garduri, la rascruci…
Tu, oras cu arzatoare si gingase duduci,
Care-au mostenit in zimbet ca si’n tremurul de gene
Frumusetea legendara a femeii moldovene!

Te salut, oras politic, unde vezi la Primarie
Un primar ce vrea sa plece, pe cind sapte vor sa vie!
Te salut, oras romantic, inzestrat cu’n Abator.
Cu o Baie comunala si…c’un Strand racoritor
Unde se prajeste’n soare, pe nisip intinsa-alene,
Frumusetea legendara a femeii moldovene!
Unde vine sa se scalde orice piele napirlita!
Unde poti vedea conturul unei doamne de elita
Cu tricou lipit de coapse si cu toate alea goale,
Ceia ce costa pe vremuri o multime de parale!

Te salut cu toata stima, biet oras cu gura arsa
Unde apa se opreste cand Siretul se revarsa
Unde-n fiecare curte sta la panda o cismea
Gata sa se dea la tine dac-o zgandaresti cumva
Sa te umple de vreo boala, ori sa te nenoroceasca
Ori de febra tifoida ori de tuse magareasca.
Te salut, oras poetic, plin de visuri si de soapte,
Unde seara ies pe strada pasarelele de noapte
Sa propage abstinenta si s-o raspindeasca’n tara,
Dupa cum le porunceste noua lege sanitara!

Unde scolile sunt pline de scolari cu cas la gura
Care vin de dimineata si se pun pe-nvatatura
Iar cand ies pe poarta scolii cu cerneala unsi pe bot,
Dupa fiecare baba isi scot limbile de-un cot
Unde cu hambare pline, mor de foame agricultorii
Intre cele 7 dealuri incarcate cu istorii
Iar pensionarii bietii n-au nici grau pentru coliva
De cand s-a iscat in lume, pacostea acreditiva.
Unde, chiar acolo-n centru, e un zid pe langa care
Nimenea nu trece ziua in amiaza mare
Fara ca sa-si aminteasca, ca-i dator sa se opreasca
Sa-i aduca un omagiu dupa datina obstesca
Unde mustele-s deprinse, la restaurant sa vie
Sa manance cu clientii din aceiasi farfurie
Te salut, oras arhaic, plin de suveniruri sfinte!
Te salut cu toata stima, te salut si …n’am cuvinte!

Te salut...

2010-05-07T21:46:00.003+03:00

L-am descoperit târziu, abia după ce am împlinit 25 de ani și mi-am dat seama că literatura „minoră” e și ea bună la ceva. De fapt, e literatură ce a scris omul ăsta? Probabil că-i doar Topârceanu. Nu știu, dar îmi place.

...si nici astea nu-mi plac

2010-04-30T13:48:00.002+03:00

http://www.evz.ro/detalii/stiri/adrian-marino-super-spionul-roman-in-occident-893632.html

Nici o trimitere clară la arhive. Nici o posibilitate de verificare. Mai mult, nici o „turnătorie” dezvăluită. Amatorism, rea voință, scandal. „Dinescianism” intelectual . Cam asta e.

De ce nu-mi plac înjurăturile publicistice

2010-04-20T11:44:00.004+03:00

- pentru că, dacă prin anii 1990 erau rare și omul care le folosea putea face măcar apel la „originalitate”, acum țin de locul comun

-pentru că atacul la persoană și libera exprimare nu sunt unul și același lucru; pare un truism, dar mai toți publiciștii „buruienoși” invocă, atunci când li se fac reproșuri, tocmai principiul de mai sus. Atâta îți trebuie să te iei de bălăriile d-lor: te trezești pe loc „retrograd”, dacă nu emul al lui Ceașcă

-pentru că atacurile care depășesc un anumit grad de violență verbală și care aduc în discuție chestiuni personale nu sunt, așa cum încearcă să le prezinte mânuitorii lor, probe de curaj. Dimpotrivă, ele maschează, aproape fără excepție, lipsa de argumente. Mai mult, atunci când „ținta” este o persoană „publică”, ea este de multe ori pusă a priori în inferioritate, pur și simplu pentru că anumite detalii din biografia sa sunt binecunoscute; adesea însă, nu același lucru se întâmplă cu „agresorul”. Și asta se cheamă lașitate

-pentru că, de cele mai multe ori, nu pot fi confirmate; și astfel se întrețin în opinia publică disprețul cras față de adevăr, conspiraționismul și alte „vicii fondatoare” ale civilizației autohtone

-pentru că înjurătura stimulează confuzia genurilor: presa cotidiană se confundă cu presa de scandal, presa specializată cu presa cotidiană, proza cu toate trei etc.

-pentru că îmi par dezgustătoare

-pentru că, adesea, înjurătura publică este ipocrită; protagoniștii „atrag atenția” desființându-se reciproc, după care îi vezi împreună, cât se poate de relaxați, la crâșmă sau pe stradă sau la mai știu eu ce „ma(i)n-i(n)festări” mai mult sau mai puțin culturale. Dacă îi întrebi fățiș ce se întâmplă, îți răspund că polemica e una, iar „relația personală” - alta. Și au, în principiu, dreptate. Doar că „dreptatea” lor se oprește odată cu polemica. Una e să îți exprimi un dezacord (fie cât de profund) - asta se cheamă polemică - și alta să desființezi. Nu poți sta la masă cu un om pe care l-ai calificat drept „nulitate”. Pentru că acei asemănători se adună...

Asta-i faină

2010-04-12T20:20:00.001+03:00

„Bietul Iași e un copil părăsit. Sbârcit prematur de suferinți și umiliri. Și mut.”

N. N. Tonitza, 1938

La bună revenire!

2010-04-07T11:28:00.002+03:00

Dl. Liviu Antonesei a inaugurat, de curând, o rubrică în "Observator cultural". Una, promite d-sa, orientată spre literatură şi alte asemenea frumoase şi de folos pierderi de vreme. Nu pot decât saluta faptul, cu atât mai mult cu cât (după cum afirmă chiar dl. Antonesei în "introducere") politica a fost domeniul de care s-a ocupat cu precădere în ultimul timp. Dar politica, astăzi, nu este pentru personalităţi ca d-sa; analistul trebuie să aibă deocamdată stomacul tare, să nu hrănească nici un fel de idealuri şi, dacă se poate, nici un fel de idei :). Cetatea noastră nu îşi exilează poeţii, dar îi anihilează (moral) fără multă vorbă. Îndrăznesc să afirm că dacă dl. Liviu Antonesei va abandona cu totul preocupările de acest gen nimeni nu va avea mult pierdut; în schimb, revenirea sa către locurile de care l-au îndepărtat, încet, anticomunismul şi "candorile" postcomuniste ne este tuturor folositoare.

Uneori, cultura este o "fabrică de iluzii". Alteori, dimpotrivă, ea reprezintă sfârşitul iluziilor.

Hristos a înviat!

2010-04-04T08:56:00.001+03:00

O aiureală

2010-03-13T11:04:00.002+02:00

Când mă uit la ce e în jur devin „optimist”. Ajung să nu mă mai întristez pentru o absurditate în plus, ci să mă bucur pentru una în minus...

Foarte distractiv

2010-03-12T11:53:00.002+02:00

De fiecare dată când parcurg articolele d-lui Mircea Cărtărescu mă distrez teribil. Nu învăț nimic, altfel: ca publicist, omul e pe altă lungime de undă în raport cu realitatea. Aiureli și truisme scrise mediocru - la asta se rezumă contribuția pe care o aduce jurnalisticii. În schimb, are o candoare care îmi dă sentimente aproape duioase. Mai ales când scrie aberații. Cum ar fi: „Cum nu prea se publicau [pe vremuri...] nici cărţi de consum, poliţiste, umoristice sau de aventuri, oamenii consumau clasici: râdeau cu Don Quijote şi plângeau cu Anna Karenina.” Înțeleg de aici că bietul don era un fel de mister Bean al modernității timpurii. Se simțea omul melancolic, lua cărțoaia lui Cervantes și se pornea pe un râs... Dacă scriam eu așa o prostie, probabil că oaspeții rătăciți pe blog m-ar fi acuzat de cinism. Dacă o scrie dl. Cărtărescu se cheamă altfel. Să-i spunem neglijență.

Mai departe. „Sunt oare scriitorii de azi mai proşti decât cei de atunci? Ar fi ciudat ca talentul să fie apanajul doar al unor epoci. Din câteva mii de scriitori români care trăiesc azi, câteva sute sunt buni şi foarte buni. Unii extraordinari.” Mă bucur că dl. Cărtărescu a identificat atâtea mari talente autohtone. Probabil că, luând o clipă în serios afirmația, am descoperi la noi mai mulți scriitori de valoare decât în toate țările Europei Centrale și de Est la un loc. În cu totul altă ordine de idei, fraza îmi amintește de exaltarea patriotic-literară de pe la jumătatea secolului al XIX-lea (cea ridiculizată atât de crunt de Maiorescu). Și îmi mai aduce aminte de un alt gen de exaltare, mai recentă. De care autorul se delimiteză, furios (și formal), ori de câte ori are ocazia.

În fine: „Poziţia literaturii în viaţa oamenilor era una centrală, chiar şi dacă omul de rând nu citea mai mult decât cel de azi: el ştia însă cât de importanţi sunt cei ce modelează limba unui popor: scriitorii.” Foarte adevărat. Dar tocmai de aici răsare o problemă a literaturii române contemporane. Să ia oricine nu scrierile clasicilor, ci ale unor scriitorași de mâna a doua „din vremi”, ale începătorilor pașoptiști și chiar „prepașoptiști” etc. Și să vadă acolo (chiar dacă uneori numai sporadic) mostre de limbă. Tocmai exprimarea, bogăția terminologică și semantică, surprizele lingvistice ale literaturii mai vechi nu le mai regăsim în surogatul pe care, din păcate, ni-l oferă majoritatea poeților „sub patruzeci de ani” (nu toți!). Nu s-a schimbat numai lumea, s-a schimbat și literatura. Publicul nu e o adunătură de dobitoci care să înghită orice le „plasează” criticii. Sună urât, o știu, dar publicul are partea lui de dreptate.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/889235/SENATUL-EVZ-Lumea-cartii-se-scufunda/

Dezbatere

2010-02-24T17:34:00.003+02:00

O polemică interesantă i-a opus zilele trecute pe d-nii Lucian Dan Teodorovici (scriitor, scenarist) și Andrei Gorzo (critic de film). Îmi permit să o popularizez aici pentru că opune, după părerea mea, nu doar opinii diferite, ci două perspective divergente (și „avizate”!) asupra vieții culturale și asupra relațiilor interumane în general.

http://www.teodorovici.ro/2010/02/20/un-raspuns-pentru-andrei-gorzo/

http://www.teodorovici.ro/2010/02/22/o-explicatie-mai-clara/

Logică

2010-02-24T17:08:00.005+02:00

Înaintea alegerilor, o parte a presei se străduia (preluând necritic un clișeu electoral) să îl prezinte pe contracandidatul PSD-ist al d-lui Băsescu în contururile unui „restaurator al comunismului”,ale unei „fantoșe a lui Iliescu” ș. a. m. d. Lucru neadevărat după modesta mea opinie: să ne gândim doar la „contrele” pe care dl. Geoană a trebuit să le îndure de la „tătuca”. Între ele, cea mai gravă a fost, desigur, porecla fără de care stângaciul inginer-diplomat-om politic ar fi ajuns aproape fără obstacole președintele României (reflectați, nu am spus vorbă mare!).

Acum, aceleași ziare (și, foarte probabil, aceeași „analiști”) se întorc împotriva d-lui Ponta cu același tip de argumente. Zugrăvirea acestuia ca un „interpus” al „vechii gărzi”, al bolșevicilor nepocăiți are, oricum, mult mai multe șanse să se plieze realității. Dar nu asta e problema. Ci incompetența dialectică stupefiantă pe care alăturarea celor două imagini o arată. Pentru că, în aceste condiții, nu au mai existat nici fracțiuni socialiste, nici grupuri de interese divergente, nici măcar alegeri interne. Ilici a candidat împotriva lui însuși și s-a bătut singur. Concluzie mai ușor de acceptat, din păcate, în unele cazuri, decât un minim efort de gândire sau o solicitare a demodatului bun simț...

Peisaj pictat în ceai

2010-01-28T01:14:00.003+02:00

Iar despre o carte. De data e un autor mai nou: Milorad Pavic. Și un roman. Cu una dintre cele mai faine construcții pe care le-am întâlnit până acum. În stilul lui Italo Calvino (pentru cine nu îl cunoaște, „tăticul” experimentelor spectaculoase în materie de proză) și desfășurat pe multe planuri. Atât de multe încât sunt dificil de recapitulat (darămite de enumerat). Devenirea personală se întâlnește aici cu aceea familială, totul contopindu-se într-un fel de istorie romanțată ermetic a Serbiei (țara de unde e Pavic). Ca și cum nu ar fi de ajuns, pe lângă aceste trăsături moniste, se suprapune dualismul: de identitate, de gen etc.

Scriitura cărții (așa cum reiese din traducere) e una lirică și oarecum lăbărțată. Ea răspunde construcției prin același fast: amestecă (de multe ori contrastant) mai multe tipuri de limbaj, de la cel mai ezoteric la cel mai neaoș. Ornate cu oleacă de patetism, care le dă și mai multă tensiune.

Cât despre final...pot doar să spun că e unul dintre cele mai reușite din câte mi-a fost dat să văd. Doar unul comparabil (strict sub aspectul valorii) îmi vine în minte: cel al „Războiului sfârșitului lumii” de Llosa. Cartea chiar merită citită. Dacă o puteți găsi, încercați. Cel puțin dacă vă plac proza luxuriantă, realismul magic și alte chestiuni asemenea.

Lăsați odată aiurelile!

2010-01-23T19:18:00.003+02:00

Tot a propos de 24 ianuarie. Doar că de data asta mă iau de Primăria Iași. Cu inițiativa ei privind declararea zilei cu pricina ca „sărbătoare națională”. Nimic nou: asemenea idei se vehiculează în orașul ăsta nefericit de aproape 150 de ani. E o compensație simbolică, o recunoaștere platonică fără nici un fel de valență practică a faptului că „România s-a născut la Iași”. O cantonare penibilă în aceleași clișee naționaliste care niciodată nu ne-au adus nimic bun. Nu de accese politicianiste avem nevoie: dimpotrivă, avem nevoie de o recuperare (atât cât se poate) a identității locale și regionale, de recuperarea unui echilibru rupt (în mod păgubos), de mai multă vreme, în favoarea atașamentului național. Și, mai ales, avem nevoie de realizări practice. Gropile din oraș, taxele stupide, pseudo-proiectele culturale, lipsa de perspectivă în chestiuni cum ar fi economia ori administrația nu vor fi niciodată compensate prin accese de sentimentalism ieftin și mereu perdant.

Foarte fain

2010-01-23T03:31:00.004+02:00

O deschidere de ediție în „Ziarul de Iași” pe tema „micii Uniri”. Așa cum trebuie. Cu o singură precizare: lăsați în pace anul 1859. Problema e 1862.

http://www.ziaruldeiasi.ro/local/istoria-nespusa-a-zilei-unirii~ni63dr

Cântarea României

2010-01-22T20:39:00.004+02:00

Săptămâna trecută, revista „Observator Cultural” a realizat, pe baza votului a 12 critici de film, topul cinematografic al anului 2009. Mai mult sau mai puțin surprinzător, pe primul loc a apărut „Polițist, adj.”

Trecând peste alte introduceri, îndrăznesc să afirm că nu trebuie să fii un geniu pentru a-ți da seama că ăla e un film plicticos. În maniera lui Antonioni, dar neavând nici pe departe substanța care, la regretatul italian, te salvează de căscat. E un film lungit, tras și întins ca să ocupe aproape două ore (după părerea mea 55 de minute ar fi fost mai mult decât suficiente). Un film lipsit de autenticitate, în care secția de poliție nu are nimic în comun cu o secție de poliție, „filajul” e ridicol (după părerea mea și cel mai prost urmărit s-ar prinde că e luat în vizor dacă un polițist ar proceda ca acela din film), iar Vasluiul nu e Vaslui. O peliculă bântuită de ipocrita sobrietate a cinematografului românesc actual, vizibilă atât în „minimalism” (alt nume pentru lipsa cronică de idei și soluții regizorale), cât și în atitudinea crispată a personajelor (care parcă tot timpul mănâncă ceva stricat). În fine, unul, printre multe...

Filmulețul are și calități: conflictul („postmodern”, conturat mai ales între om și limbaj), câteva cadre bune, câteva replici. Se pare că e suficient (și abia aici intervine, de fapt, problema) pentru ca, în evaluarea celor 12 critici furioși, „Polițist, adj.” să devină cel mai reușit film al anului trecut. Nu insist asupra motivelor practice ale acestui debordant patriotism. Tot ce pot spune însă este că dacă simțul exacerbat al coteriei artistice, lauda cu taxă inversă, abdicarea totală de la simțul critic se vor perpetua înseamnă nu doar că filmul românesc va rămâne blocat în manierism, în satisfacția obeză de sine. Ci și că triumfalismul, protocronismul și alți vechi amici și-au regăsit, în fine, locul. În sala de cinema, la proiecția de gală.

http://www.observatorcultural.ro/FILM.-Top-Ten-2009-Top-Three-2010-(I)*articleID_23039-articles_details.html

Ce autori uităm!

2010-01-15T17:51:00.006+02:00

Citesc o selecție din „Memoriile de dincolo de mormânt” ale contelui de Chateaubriand. E abia a doua oară când mă apropii de lucrările lui. Prima carte citită a fost „Atala” (în adolescență). Nu pot spune că mi-a displăcut sau că mi s-ar fi părut genială. „Memoriile”, în schimb, îmi depășesc toate așteptările. Mostre de stil care iau ce e mai bun din clasicism, din romantism, din toată experiența livrescă pe care o putuse autorul acumula. Frază curată și clară, sarcasm, imprecație, analiză, într-o armonie a construcției aproape neverosimilă în atâtea contrarii. Nimic din imaginea grotesc deformată a autorului: sentimentalism licean, melancolie bolnavă, afectare. Dimpotrivă, în „Memorii” am găsit una dintre cele mai „masculine” scriituri ale epocii, mai degrabă în linia lui Voltaire (pe alocuri) decât a „preromanticului” Rousseau (pe care Chateaubriand îl ironizează, de altfel, crâncen).

Ideatic, surpriza e și mai mare. Intuiții fenomenale (raportul parșiv secularizare socială-dictatură, revoluția ca spectacol) pe care a doua jumătate a secolului XX le-a redescoperit (sau, pur și simplu, reiterat) cu mult succes. Un conservatorism „deschis” (care îmbină, spre exemplu, legitimismul strict cu apărarea încăpățânată a libertății de expresie) dă o notă tonică textului (în pofida frecventelor accese de pesimism). O gândire nonconformistă (omul e certat și cu Vechiul Regim, și cu Revoluția, și cu Napoleon, și cu Restaurația, și cu Monarhia din iulie) și pe alocuri cam necruțătoare. Chateaubriand e „vechi”, dar de actualitate: l-aș recomanda scriitorilor fără scriitură, politicienilor fără doctrină, intelectualilor „dreptaci” hrăniți cu precădere din Foucault și Școala de la Frankfurt, dacă, hélas!:), mi-aș face vreo iluzie că ar putea prinde ceva de la el. Așa, nu pot să îl recomand decât cititorilor onești, plictisiți și amatori de literatură bună. Celor mulți dezorientați.

François-René de Chateaubriand, Memorii de dincolo de mormânt, traducere, studiu introductiv, cronologie și note de Marina Vazaca, Editura Albatros, 2002.

Petiție

2010-01-13T20:09:00.004+02:00

La inițiativa d-lor Vladimir Tismăneanu și Mihail Neamțu a apărut pe internet o petiție cerând eliberarea dizidentului chinez Liu Xiaobo, care a fost închis pentru 11 ani deoarece a avut curajul să promoveze drepturile civice în lagărul acela imens din răsărit. Eu zic că merită semnată: nu că ar putea avea vreun efect practic imediat, dar măcar să știe omul că nu e singur (pentru că o să afle cumva, mai devreme sau mai târziu) și autoritățile comuniste că nu își pot face de cap chiar cum vor ele, în aplauzele lumii libere indiferente, terifiate, admirative sau „corecte politic”.
Pentru a semna petiția, accesați link-ul: http://www.petitieonline.ro/petitie/semneaza/solidaritate_cu_dizidentul_chinez_liu_xioabo_condamnat_de_autoritatile_comuniste_la_11_ani_inchisoare-p40125039.html

Dezgustatorii

2010-01-09T02:13:00.002+02:00

Dupa ceva timp, „Evenimentul Zilei” recidiveaza cu niste articole despre moldoveni. Bineinteles, mizerabile, asa cum se pare ca d-nii din numita redactie ne considera si pe noi. Pline de toate stereotipurile posibile si imposibile, pe care, chipurile, le „combat”, dar intr-un limbaj care suna a confirmare. Si asta fara sa trebuiasca sa citesti prea mult printre randuri.
Faptul invocat nu dovedeste decat ca e foarte usor sa scrii despre ceea ce nu cunosti. Uneori, mai rau, ajungi sa te injuri, fara sa iti dai seama, pe tine insuti. E ca si cum m-as apuca eu sa-mi fac o rubricuta pe blog in care sa tin dizertatii savante despre „prostii de banateni” (din care nu am cunoscut nici unul in viata mea) sau despre „degeneratii de ardeleni” (taica-meu fiind ardelean :). Sau chiar sa mai trag cate un „moarte miticilor”! (din astia am intalnit destui si nu mi-a placut nici unul, dar nu pot generaliza). Oricum, sunt sigur ca pepiniera de imbelicili, oportunisti, sau, pur si simplu...scurti de minte de la noi, convinsi ca „intelepciunea vine din sud” vor lua foarte in serios materialele amintite. Ca e foarte frumos sa iti flagelezi apartenenta (etnica, regionala, confesionala, s. a. m. d.), doar-doar o sa reusesti sa gasesti vinovatul pentru propriile esecuri. Sau, invers, sa te mandresti cu ea pentru ca fara asta ai ramane, pur si simplu, un om de nimic... Lipsa de demnitate (individuala, nu de alt gen) are si ea nevoie de refulari. La fel ca frustrarea, fasolea (:]), dragostea si dezgustul...
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/881923/Reportaj-in-trenul-foamei-VIDEO-/
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/882069/Cu-moldovenii-ardelenii-si-oltenii-la-analize/

Broaște și melci

2010-01-07T22:09:00.003+02:00

Citesc cu uimire comentariile d-lor Cristian Preda și Sever Voinescu la desemnarea d-lui Honorius Prigoană drept candidat pentru Cameră. D-lor cer reformă in PDL, promovare pe criterii de competență, nu de „origine sănătoasă și dosar” etc. Păi, oameni buni, când v-ați înscris în gruparea d-lui Băsescu dădeați impresia că intrați într-un partid reformator, nu în unul de reformat. În plus, nu știu cum acela care a înghițit broaște și alte lighioane se mai poate strâmba la un simplu melc...

Craciun fericit!

2009-12-23T15:15:00.000+02:00

Noi postari, cat de curand...

O eroare

2009-11-19T00:27:00.003+02:00

Am gresit atunci cand am am scris, recent, scurtele observatii cu privire la d-nii Platon si Hurduzeu. Si aceasta din doua puncte de vedere. Mai intai, mi-am permis sa atac anumite opinii ale d-lor plecand de la premisa unei puternice afinitati de natura doctrinara pe care materialele citite pana atunci ma lasau sa o presupun. Fara aceasta impresie m-as fi abtinut cu siguranta, pentru ca blogul nu e, in nici un caz, un spatiu potrivit pentru polemicile vaste pe care le presupune disecarea unor paradigme fundamental diferite. Ei bine, eroare. Cu toata seria lunga de pareri comune (indeosebi critice) exista intre noi o deosebire fundamentala: cea dintre moderati si radicali, de care m-am convins citindu-le cartea aparuta anul trecut (A treia forta: Romania profunda, Logos, Bucuresti, 2008). Este foarte greu sa aduci in discutie, de pe pozitii puternic ancorate in (neplacuta) realitate imediata opinii maximaliste, tinzand uneori (asa cum se intampla cu distibutismul) la proiecte vaste de reforma (sau inginerie) sociala. E greu ca un crestin (fara denominatie confesionala precisa) cu totul strain de nationalism sa „rezolve” in cateva randuri problema ortodoxiei nationale, asa cum o vad autorii. As putea scrie despre lucrarea amintita o recenzie avand cel putin jumatate din marimea sa (adica pe la vreo 175 de pagini): dar nu e, din pacate, nici timpul si nici locul potrivit pentru aceasta.
In al doilea rand, d-nii Platon si Hurduzeu nu sunt, nici pe departe, printre „prioritatile” mele polemice. Nu numai din pricina puternicei coincidente care se manifesta (doar) la anumite nivele intre pozitia d-lor si felul meu de a vedea lucrurile, ci si pentru ca ultimul lucru pe care il urmaresc este adeziunea (fie ea si indirecta sau involuntara) la „versiunile oficiale” corecte politic si incorecte moral. Mai mult, am avut impresia ca, atacand (chiar de pe pozitii cu o vizibilitate minima) doi oameni indiscutabil curajosi, care isi sustin cu seninatate opiniile atat de „deranjante”, am facut un gest lipsit de eleganta. Asadar, cu scuzele de rigoare fata de cei care mi-au citit (plictisiti :]) postararea anterioara pe aceasta tema, ca si fata de cei care au facut obiectul acestui inutil demers, ma retrag, gandindu-ma daca sa o elimin sau nu de pe blog...

Istorica inapoiere a presedintilor

2009-09-22T18:38:00.005+03:00

In ultimii 20 de ani (orice s-ar zice!) societatea romaneasca s-a schimbat imens. Si asta de la nivelul consumului (mult mai bogat si diversificat) pana la cel mental. Paranoia conspirationista s-a mai calmat; nu mai auzi peste tot vorbindu-se de „unguri”, de „mosieri” sau de mai stiu eu ce fantasme. Cel putin in urbanul mare, exista o diversitate reala a opiniilor, a atitudinilor etc. In lipsa unor vicii traditionale (autoritarism, intoleranta, indiferenta) ar fi putut aparea (oroare!) chiar si o dezbatere reala.
Unul dintre principalele impedimente in calea unei schimbari mai profunde la scara macro este insa teribilul retard al comportamentelor politice, la nivelul elitei. Voi lua in discutie exemplele a doi presedinti: Ilici si actualul. Si asta pentru ca dl. Constantinescu este, din acest punct de vedere, un caz mai complex si, in orice caz, mai greu de incadrat.
„Stapanul cucuvelelor” a fost un politician de tip stalinist, sovietic, pliat pe o Romanie in tranzitie. La fel ca politrucii anilor 1940-1950, era extrem de infeudat discursului uvrierist. Pornit impotriva „burjuilor”, a „mosierilor”, a oricui mirosea a dusman de clasa, Ilici nu a ezitat, la fel ca predecesorii sai directi (Groza si Dej) sa regizeze scene de „manie proletara” (vezi evenimentele din iunie 1990). In acelasi timp, obedienta sa fata de Moscova era totala. Tratatul semnat cu URSS, in primul mandat, este foarte elocvent din acest punct de vedere. De asemenea, „reformismul” iliescian isi avea originile in anii 1980; mai degraba decat un proiect politic propriu, el era o parafrazare a transformarilor care aveau loc in URSS, odata cu regimul Andropov-Gorbaciov. De altfel, prabusirea aliatului de la Rasarit a insemnat si inceputul declinului prezentei active a „zambaretului” in politica. Daca in timpul guvernarii Vacaroiu rolul sau a fost inca unul deloc neglijabil, in timpul lui Nastase el se reducea mai degraba la manevre de culise si la iesiri senile despre „impozite de 80%”.
Toate aceste caracteristici tin de mediul in care fostul presedinte s-a format: aparatul de partid al „perioadei Dej”. Nici dl. Basescu nu face insa, din acest punct de vedere, exceptie. Doar ca d-sa datoreaza mult mai mult, din acest punct de vedere, indoctrinarii scolilor militare ceausiste. Pentru ca dl. Basescu este, din mai toate punctele de vedere, un lider de tendinta national-comunista intr-o epoca pe care, din lipsa unui termen mai bun, o numim „posttranzitie”. Si d-sa are o problema cu „dusmanii de clasa”: doar ca acum se cheama „oligarhi”. Intr-o mai mare masura insa, actualul sef al statului e preocupat de infierarea „inamicilor tarii” (vezi recenta iesire in acest sens); care, intamplator, se cam suprapun peste cei ai d-sale (pentru ca, normal, denigrarea presedintelui inseamna denigrarea statului, iar acesta stim bine, e tot aia cu tara). Cam cu aceeasi frazeologie nationalista legitima si Ceausescu reprimarea d-lui Goma si a altor (putini) oponenti. Mai mult: spre deosebire de predecesorul sau, dl. Basescu are o accentuata propensiune spre formarea unei camarile, in care propria familie joaca un rol important. Si in ceea ce priveste politica externa, asemanarea cu defunctul dictaror este frapanta: a rupt-o brutal cu rusii (numai ca, spre deosebire de Ceausescu, nu avea nici un motiv serios sa o faca, nici macar de ordin personal) si s-a apropiat in tromba de americani. Apoi a intervenit (cel putin pentru moment) deteriorarea: doar ca de data asta s-a petrecut brusc si, aparent, tot fara vreo ratiune speciala.
Oricat nu ne-ar placea sa o admitem, depindem in mare masura de politicieni. Impietrirea lor in tarele unei istorii nefericite nu ne poate decat ingrijora. Mie unuia nu imi ramane insa, deocamdata (in lipsa unor solutii imediate), decat o intrebare: vor ajunge cei de la varful puterii, in anii 2010, macar la nivelul anilor 1990? Vom vedea...

Articol...

2009-09-16T15:41:00.002+03:00

...super fain in „Ziarul de Iasi”. Scris de dl. Radu Parpauta. Avand in vedere ca alte articole pe care d-sa le-a publicat in ultimul timp nu mi-au placut deloc, asta a fost o surpriza mare. E cel mai bun editorial pe teme literare pe care l-am citit... de nu stiu cand.
http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/scriitorimea-romana-si-oana-zavoranu~ni5p4n

Neintelegerea

2009-08-30T10:49:00.004+03:00

Parcurg, in fine, volumul II al „Jurnalului de scriitor”, de Dostoievski. Unul dintre laitmotivele acestuia este sinuciderea. Autorul ajunge la concluzia (rezonabila) ca aceasta este, in mare masura, efectul pierderii credintei in vesnicie. Ca omul nu se poate impaca pana la capat cu efemeritatea; odata ce o accepta, viata isi pierde intelesul. Dostoievski isi imaginase, de altfel, si un personaj aflat intr-o atare situatie: Kirilov, din „Demonii”. Paginile din „Jurnal” pot fi foarte usor citite ca o „descifrare” a acestuia, realizata chiar de autor.
Pana aici, toate bune. Dar mi-am adus aminte, subit, cam in ce fel il interpreta Albert Camus pe Kirilov (pare-mi-se, in „Omul revoltat”). Filosoful francez se opintea sa faca din el un soi de erou al „razvratirii metafizice” (in stilul bolovanos camusian aceasta numai ca nu se citea ca un fel de „munca socialista”).Pur si simplu nimic din ceea ce dorise Dostoievski sa arate nu se mai regasea. Absurdul nu isi gasea argumente: el contraataca parsiv, asimiland, confiscand „arma” adversarului pentru a o manipula in propriul folos. Ca sa vezi ce poate ajunge scrierea unui crestin ortodox riguros pe mainile unui existentialist (de stanga). Ideea este ca, in acest context, zau ca nu iti vine sa mai scrii nimic. Nu de alta, dar s-ar putea sa te citeasca pana la urma cineva. Si comunicarea intre noi este atat de slaba si, uneori, atat de fatis distorsionata, ca s-ar putea sa iti para rau ca ai scris. Asta, bineinteles, daca mai apuci sa vezi interpretarea celuilalt. Si pentru ca, fara voie, ba chiar cu toata bunavointa, sa ajungi girantul unei prostii (sau pur si simplu al unui lucru cu care nu esti de acord) nu trebuie sa fii neaparat Dostoievski...

Din nou despre d-nii Mircea Platon si Ovidiu Hurduzeu

2009-08-23T19:59:00.010+03:00

Da, mi s-a acrit si de astia. Mai intai citesc un editorial al celui dintai, in „Ziarul de Iasi”. Foarte bine scris, ca de obicei. Cu o mica problema; autorul se rafuia, cu patos, cu ideea ca natiunile ar fi un produs al epocii moderne. Si mai exemplifica si cu Marc Bloch (mare istoric francez din perioada interbelica). Dar nu preciza, sau poate nu stia, ca Bloch vorbeste, in cartea sa „Societatea medievala” despre „natiuni” ca acea bavareza (nu germana!). Mai pe romaneste, ca in referirile la premodernitate termenul de natiune trebuie folosit in cu totul alt inteles decat cel actual. Ca se poate vorbi cel mult de „origini” medievale ale natiunilor moderne (asta daca esti primordialist). Sau macar ca e vorba de o chestiunea discutabilă. Prin aroganta pseudo-stiutoare izbutesti sa convingi lumea ca nu cunosti chestiunea nici cat cunosc altii componenta chimica a mancarii pentru pisici... Si nu e nimic daca nu stii; poti chiar sa-ti dai cu parerea, dar nu cu agresivitatea unei autoritati.
Despre dl. Hurduzeu...pot sa spun doar ca a publicat, in „Convorbiri literare” (numarul pe luna iulie) traducerea unui articol al unui profesor texan, John Medaille. Autorul injura teribil capitalismul, pe care il considera un rau moral. Banuiesc, desigur, ca traducatorul isi asuma, in mare parte macar, opiniile exprimate acolo. Am doar doua comentarii:
1) daca pe criticii de stanga ai capitalismului pot macar incerca sa ii inteleg, cei de dreapta imi dau fiori pe sira spinarii
2) nu foloseste nimanui la nimic o atitudine ca aceea exprimata in articolul despre care vorbesc: grandilocventa, moralista (adica lipsita de orice pragmatism) si fara solutii

Sincer...imi pare rau.

Un material frumos...

2009-08-16T20:05:00.002+03:00

...pe blogul d-lui Adrian Cioflanca. Despre dl. (rector?) Bondrea de la Spiru Haret si dosarul sau de cadre. Urmat de cateva detalii biografice direct din arhiva CC al PCR. Merita citit.
Adresa: http://adriancioflanca.blogspot.com/2009/08/dosarul-de-cadre-al-lui-aurelian.html

Hazliu

2009-08-16T13:15:00.005+03:00

Imi place, zau, politica trustului d-lui Vantu din ultimul timp. L-au lasat pe dl. Nistorescu sa "epureze" toata redactia de la "Cotidianul", dar le permit celor indepartati sa-si tina blogurile afisate pe site. Asa nici nu mai stii ce ziar citesti; da` injuraturi gasesti si de o parte, si de cealalta. Presa, dom`ne...

Ce iaste dreapta?

2009-06-06T12:12:00.004+03:00

Ma refer, bineinteles, la mai vechea mea nelamurire: intelectualul roman de dreapta. M-am tot intrebat cum l-am putea categorisi. Ca si dreapta, vezi bine, are multe curente, orientari, etc. Si e greu sa nu te apropii de una sau de alta.
Pe rand, acum. Ma opresc mai intai asupra dreptei "liberale", "corporatiste", mai mult sau mai putin in traditia lui von Mises. Si descopar ca nici un corifeu al dreptei autohtone nu are ce cauta aici. Pur si simplu pentru ca preocuparile economice trec, la "conservatorii" nostri, undeva de la locul patru in jos. In "Evenimentul Zilei" de mai ieri, d-na Rodica Culcer se plangea ca un prim ministru de dreapta e dezinteresat de politica economica pe care d-sa ar considera-o adiacenta respectivei orientari. Nu-i nimic: la fel sunt si intelectualii. In afara de putinii economisti care s-ar putea impune ca "voci" autorizate si care nu sunt luati in seama.
Economia e grea si, in plus, nu s-a numarat niciodata printre prioritatile romanului... Ei, asta e. Atunci poate ca avem o dreapta crestina sau social-conservatoare. Care nu pune accent pe material, ci pe valorile traditionale. Foarte frumos. Dar nici asta nu exista la noi. Si o spun doar ca sa nu acuz "dreapta" de dublu limbaj. Pentru ca nici un editor apartinand dreptei crestine din State, spre exemplu, nu l-ar publica cu mare tam-tam pe Dan Brown. Nici un social-conservator nu ar cheltui o gramada de bani pentru a expune si promova plasticieni care fac din nihilismul axiologic centrul preocuparilor lor artistice si estetice. Si ma opresc.
Poate ca "dreapta" e preocupata cu precadere de aspecte politice si constitutionale. De aceea l-a luat ca model pe Charles de Gaulle si vrea sistem semiprezidential de tip francez. Omitand insa cateva aspecte: ca nu suntem in razboi (ca Franta in 1958), ca nu avem o viata intelectuala dominata de extrema stanga (vremurile acela s-au dus de mult, din fericire), ca dl. Basescu nu e de Gaulle si, mai ales, ca bonapartism de dreapta nu s-a vazut pe nicaieri. Bonapartismul (in sensul sau populist si plebiscitar) poate fi cel mult socialist. Asta daca nu cumva, intr-un sublim act de protocronie, nu ne apucam noi sa scoatem la lumina si asa ceva...
Despre mai stiu eu ce doctrine, cum ar fi neoconservatorismul, nu mai vorbesc prea mult. Ajunge sa spun doar ca aceia care ar visa asa ceva in Romania s-ar afla intr-o grava eroare. Curentul in cauza e preocupat, din pacate, cu precadere de politica externa. Bineinteles, americana. Si nu are ce cauta, chiar adaptata, decat in ograda unei mari puteri.
Mai ramane anticomunismul. Desi unii ar spune ca si aici se cam manifesta dublul limbaj. Dar chiar trecand peste asta, tot intram intr-o dilema (destul de veche). Pentru ca anticomunismul nu e monopolul dreptei. Nu defineste pe nimeni ca fiind "de dreapta". Anarhistii haituiti in Rusia si Spania pentru ca se opuneau bolsevicilor si, mai apoi, stalisnismului, revizionistii francezi din anii `70, o mare parte a democratilor americani actuali nu au fost si nu sunt deloc de dreapta. Si totusi nimeni nu le poate contesta anticomunismul. In plus, nimeni nu se poate limita intr-o negatie. Fie si pentru ca atunci cand reminiscentele comuniste ar deveni neglijabile, acelasi lucru s-ar intampla si cu adversarii lor. Asta daca acestia nu ar gasi de cuviinta sa prelungeasca peste masura lupta anticomunista si sa dezlantuie vanatoarea de vrajitoare.

...si nu imi mai ramane decat sa spun, dupa un clasic: "Dreapta-i ce-i langa stanga...si vitavercea!" Sau, dupa un clasic in viata, "care este..."

Despre (ne)rusine

2009-06-05T22:49:00.006+03:00

Ce mi-a fost dat sa vad pe Copou... Mai precis, la afisierul Muzeului Literaturii Romane. Paunescu s-a plictisit, se pare, de politica, si va veni, pe 19 iunie, sa scurme pe la Casa Pogor, la prelectiunile Junimii. Asta ma face, pentru prima oara dupa mult timp, sa-mi cam plece pamantul de sub picioare. Si daca nu as scrie, aproape fara sa-l recitesc, aproape fara sa mai fiu atent la stil, articolul asta, mi s-ar parea ca tacerea mea varsa, nu sange, cum vroiam sa scriu initial, ci patetice laturi...
Prelectiunile au fost initiate, pe la jumatatea anilor 1860, de o "gherila" culturala care se chema "Junimea" si care avea sa cuprinda, in scurt timp, cam tot ce era mai bun (sau, macar, mai putin ridicol) prin literele si stiintele autohtone. Acum cativa ani, "Muzeul Literaturii Romane" a reluat, simbolic, prelectiunile, si s-a descurcat onorabil. A reusit sa aduca destule nume, s-a scris prin presa, etc. Nu s-au facut de ras; toata lumea era constienta ca nu e vorba de o repetare a gloriei de secol XIX, dar macar li se aducea celor de atunci nu un omagiu (pe care l-ar fi luat in ras), ci un salut scurt, nepretentios, decent. In iunie 2009 li se arunca insa doar o batjocura groasa in obraz. Ca la altceva nu ma poate duce cu gandul o asemenea asociere (cel mult, m-ar mai putea trimite la o indigestie).
Mi-l si inchipui pe maestrul omagiilor (ca tot vorbeam de ele mai sus) dregandu-si vocea si improvizand stihuri rau parfumate despre Maiorescu, Eminescu, si mai stiu eu cine: oameni cu care, implicit, se va identifica simbolic. Face frevcent chestia asta de cand nu mai e obligat de cu totul speciala sa moralitate sa-l apropie pe Ceausescu de toti eroii nationali. Ceausescu nu mai exista, fizic, Paunescu insa a ramas, si i-a confiscat rolul. Mi-l imaginez, iarasi, filosofand, intr-o betie de vorbe (nu spun cuvinte!) pe teme patriotarde de care Maiorescu a ras atat. Si peste toate rasunand probabil ultimul lucru care va ramane nemaculat dupa trecerea zgomotoasa si urat mirositoare, talanga lui Pogor...
P. S. Un banc tinzand sa devina realitate. Asta ca sa mai destind tonul cam sumbru al articolului. E vorba despre "Junimea", totusi :).
Cica Paunescu se plimba, trist, prin Copou. Ajunge el langa BCU si aude o voce indepartata, venind parca din maruntaiele taranii:
-Paunescu... Paunescu...!
-Cine ma striga?
-Eu...Eminescu...(Pesemne la aparitia sa statuia din Fundatie prinsese glas).
-Vai, maestre, ce surpriza...sunt coplesit... Ce mai faceti...?
-Bine...bine...Tu ce mai faci?
-Rau...sunt cu un picior in groapa...
-Si cu celalalt...mai scrii, mai scrii...?

Felicitari!

2009-05-22T11:51:00.002+03:00

Am onoarea de a anunta (dupa mai toata presa locala si nationala :]) un succes iesean la Cannes. Ioan Antoci a castigat premiul Krzysztof Kieslowski pentru cel mai bun scenariu din Europa Centrala si de Est. Textul sau se numeste "Cainele Japonez" si a mai primit, anul trecut, la TIFF, premiul pentru cel mai bun scenariu de lung-metraj. Va recomand sa nu ratati filmul (atunci cand va aparea). Daca va fi pe masura scenariului (in linii mari, peste ce se scrie la ora actuala la noi) va iesi ceva interesant.
Bravo!

Tare de tot

2009-05-20T11:58:00.002+03:00

Un articol din "Suplimentul de cultura" despre una dintre multele forme ale ticnelii contemporane. E foarte fain (mai putin faza despre codul de bare, inutila, in context). Il gasiti aici: http://www.supliment.polirom.ro/article.aspx?article=4938.

Campanie, cica...

2009-05-15T13:08:00.003+03:00

A inceput campania de vreo saptamana. La Iasi, in forta, cu d-nii Geoana, Vadim Tudor si Becali prezenti in aceeasi zi. Primul - ca sa mai emita niste aiureli solemne despre cum o sa ajunga Iasii capitala culturala europeana in 2012. Lucru care, chiar daca ar fi posibil, nu ar fi nici macar de dorit (nu de alta, dar mi s-ar parea o povara cam prea grea pentru d-l Nichita). Despre ceilalti doi politicieni prezenti nu e nevoie, sper, sa adaug nimic...
Si apoi? Afise. Putine, aproape inexistente, si destul de slabe. La PSD, staff-ul d-lui Catalin Ivan si-a dat in fine seama ca o imagine de Praslea printre merele de aur nu aduce voturi. L-a infatisat in consecinta pe singurul candidat iesean eligibil intr-o ipostaza mai sobra si cu un slogan decent: "Alege bine". Ar fi trebuit insa insistat si pe calitatea de "localnic" a candidatului, de care au profitat d-na Mihaela Popa si, mai ales, dl.Oprea la trecutele alegeri.
La PDL e jale, deocamdata. Au reusit performanta de a concepe afise sterse si obositoare in acelasi timp (la fel ca liberalii, sunt dezavantajati si de culoare). Nu am vazut deocamdata fotografii ale candidatilor, desi o poza reusita face mult mai mult decat un slogan. Mai ales cand e sub orice critica: "La bine si la greu." Imi aminteste de cel al taranistilor din 2000...
La PNL, ideea cu poza de grup (folosita pe larg de toate partidele, in orice fel de campanie) nu era rea. Dar au ramas cu ideea. Dl. Crin Antonescu arata ca o fantoma razbunatoare (fotografia ii scoate prea mult in relief paloarea naturala). Eurocandidatii din jurul sau trec in planul al doilea al fotografiei (din motive de alegeri prezidentiale) si astfel, in loc o salveze, ii dau o imagine parca scoasa din "Noaptea mortilor vii" (mai lipsea doar ca afisul sa fie alb-negru). PNL merge in campanie cu trei devize: "Aparam interesul tau in Europa" suna abrupt; s-ar fi putut lipsi de verb. "Bani pentru romani, bani europeni" s-ar putea sa fie eficient, dar mie personal imi repugna: prima parte a formulei poate trimite un observator al politicii romanesti cu gandul mai degraba la mita electorala. Si cum impactul, practic si teoretic, al "banilor europeni" e aproape zero, acel observator virtual risca sa ramana cu atat... Abia ultimul slogan e tare: "Europa liberala". Suna foarte bine si nu spune mai nimic.
Oricum, pana in prezent, campania imi lasa impresia ca partidele fac o serioasa (si inteleapta) economie de resurse. Atat logistice, cat si intelectuale. Urmata, probabil, de o economie de voturi pe masura.

Provincialism

2009-05-14T11:43:00.003+03:00

Guvernul pare sa ia in serios masurile de descentralizare pe care le-a anuntat inca de prin martie. In consecinta, presa a sarit in aer. Pe cei de la Bucuresti ii inteleg. E normal ca niste oameni care au impresia ca Romania se termina pe undeva prin judetul Ilfov, sau, in cel mai bun caz, ca nu se intinde decat la vest de ei, sa nu vada decat "baroni locali" peste tot. Ce mi se pare grav e ziaristii din tara vorbesc la fel.
Citeam azi, in "Ziarul de Iasi", un editorial. Autorul se vaita ca judetul nostru, "asistat" pana acum de guvern, e asa de subdezvoltat ca nu are resursele necesare ca sa se descurce singur. Bineinteles, nici un fel de cifra, nimic concret. Doar un cliseu preluat de la dl. senator Oprea si extrapolat. Nimic despre faptul ca, de multe ori, Iasii au dat mai mult decat au primit (in 2007, daca nu ma insel, au dat de vreo 30 de ori mai mult, un raport probabil nedepasit de vreun judet dupa `89). Nimic despre plasarea, de vreo doi ani, in primele 10 judete ca volum al contributiilor la bugetul de stat. Dar nu asta e problema. Nu e nici macar vorba de cifre si de economie. Ci de o mentalitate provinciala de caine batut din care o parte a opiniei publice locale si-a facut un reflex conditionat.
Inteleg accesele viscerale de antimoldovenism, care tin loc, in Romania, de political correctness. Probabil ca, odata cu emigrarea evreilor, trebuia gasit un substitut pentru traditionalul antisemitism mioritic (nu ca acesta ar fi disparut cu totul). Dar nu inteleg transferarea acestei epilepsii intelectuale catre insisi moldovenii si transformarea ei in ura de sine. Nu inteleg mentalitatea de populatie cucerita si nu tolerez un provincialism care se uita spre Bucuresti ca sovieticul spre tovarasul Stalin (care, nu e asa, a cultivat conceptul de "centralism democratic"). Dar fapt este ca pana nu ne debarasam de el (si de multe altele) nu avem ce cauta in mai sus de unde ne aflam. Pentru ca dezvoltarea, pe orice plan, e in primul rand o chestiune de mentalitate. Invinsii nu iau, de obicei, nimic.

Raspunsuri pentru Bogdan

2009-05-11T13:14:00.002+03:00

Asta e un chestionar fain de pe blogul lui Bogdan Ghiurco (Io, blogofat al tarii Moldovei).
1) Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecă?
Dostoievski, Flaubert, Shakespeare.
2) Din ce carte ai mai multe exemplare?
Mai multe scrieri de Hoffmann, Goethe, Schiller. Unele in traduceri, altele in editii germane.
3) De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost amorezat în secret?
Lara din Doctor Jivago.
4) Ce carte ai citit cel mai des?
Les Fleurs du mal de Baudelaire.
5) Care era cartea ta preferată la 10 ani?
Winnetou de Karl May.
6) Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?
Furie de Salman Rushdie. Ceea ce arata ca nu am dat peste prea multe carti proaste:).
7) Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?
Zbor deasupra unui cuib de cuci. Abia anul trecut m-am invrednicit sa o citesc.
8) Dacă ar trebui să obligi pe cineva să citească o carte, care ar fi aceea?
Biblia, pentru orice euro-american, indiferent de optiunile religioase. Fara crestinism nu se poate intelege nimic din cultura careia se zice ca ii apartinem.
9) Cine crezi că ar trebui să câştige premiul Nobel pentru literatură?
Andrei Makine, pentru romanele din anii `90. Probabil ultimele monumente de limba si literatura franceza clasica.
10) Ce carte ţi-ar plăcea să vezi ecranizată?
Ispitirea Sfantului Anton de Flaubert. Desi nu prea vad regizorul capabil de asta. Doar Svankmajer si Gilliam, care se potrivesc insa numai stilistic. Nu si ideatic.
11) Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un scriitor, o carte, sau un personaj literar.
Sincer sa fiu, nu prea imi aduc aminte visele :).
12) Care e cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?
Alchimistul de Coelho. Care nu mi-a displacut total, de altfel.
13) Care e cartea cea mai dificilă pe care ai citit-o?
Cursul de preistoria Romaniei de la facultate :).
14) Preferi autorii francezi sau ruşi?
Rusi.
15) Shakespeare, Milton, sau Chaucer?
Shakespeare. Milton am citit prea putin, iar in Chaucer nu pot vedea nicicum un mare autor.
16) Ce te deranjează cel mai mult în activitatea lecturii?
Cautarea inutila, atunci cand incerc sa dau peste lucruri foarte precise.
17) Care e romanul tău favorit?
Daca intr-o noapte de iarna un calator, de Italo Calvino.
18) Joci ceva?
Nu.
19) Povestiri scurte, schiţe?
Toate focurile, focul de Julio Cortazar si Povestiri din Petersburg de Gogol.
20) Non-ficţiune?
Ernst Junger, cu Jurnale pariziene.
21) Scriitorul favorit?
Shakespeare si Dostoievski. Nu pot face o ierarhie intre ei.
22) Ce scriitor crezi că este supraevaluat?
Imi vin in minte doimiisti, fracturisti si alte lighioane. Plus Cioran.
23) Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?
Biblia.
24) Şi… acum ce citeşti?
Bibliografie pentru doctorat. Atat, deocamdata.

Un interviu tare...

2009-05-08T12:17:00.003+03:00

...in "Cotidianul". Cu J. H. H. Weiler. Profesor de drept la New York si autorul unei carti despre Constitutia Europeana. Recomandat euroscepticilor. Nerecomandat idealistilor.
http://www.cotidianul.ro/j_h_h_weiler_n_pe_se_voteaza_cu_majoritati_la_ceausescu_asta_nu_i_democratie-83566.html

Dreapta intelectuala romaneasca

2009-05-07T13:25:00.003+03:00

Ca tot omul cu vagi idei de centru dreapta, caut pe piata autohtona puncte de reper. Despre partide nu zic nimic: ar fi prea scurt si prea urat ce as avea de spus. Dar si daca ma uit la intelectuali incerc un fior cu iz de sperietura. Unde sa imi localizez afinitatile? Spre d-l Patapievici, care, dupa ce a trambitat ani de zile ideile dreptei "dure", promoveaza acum arta unei stangi cam tot la fel de pornite? Spre d-l Liiceanu, care are impresia ca Hegel + Heidegger + Noica = dreapta democratica? Spre d-l Adrian Paul Iliescu, elegant amestecator de conservatorism traditional si political correctness? Sau poate spre d-l Cristian Preda (baiat destept, nu zic ba), care confunda dreapta cu presedintia sau Parlamentul European? Despre d-l Traian Ungureanu nu mai zic nimic: m-am pronuntat mai demult in ceea ce il priveste. Cat despre d-l Tismaneanu, nu inteleg de ce unii comentatori il alatura dreptei, cand d-sa e un binestiut om de stanga.
Dintre toti "dreptacii" autohtoni, doar d-nii Mircea Platon si Ovidiu Hurduzeu imi lasa (din citite) impresia unei formatii conservatoare cat de cat autentice, solide. De amandoi insa ma desparte un element cu totul subiectiv. Nationalismul d-lor ma lasa rece (atunci cand nu ma agaseaza). Asa ca mai bine ma impac cu ideea ca, la noi, politica ramane oricum o chestiune avand prea putin de a face cu doctrinele. Ideile raman, in cel mai bun caz (si acesta cam rar, insa) subiect pentru dizertatii savante si placute lecturii.

Scuze...

2009-04-28T22:33:00.000+03:00

...pentru raritatea postarilor. Sunt prins acum cu teza de doctorat. Voi mai scrie, insa mai rar.

"Lina mea Moldova lina..."

2009-04-09T11:49:00.003+03:00

Zilele acestea Chisinaul pare in revolutie. Regimul retardat al d-lui Voronin ar putea sa nu mai aiba viata lunga. In acest context, unionismul e readus in discutie. Arborarea steagului Romaniei pe cladirile publice din capitala Basarabiei o spune destul de clar.
Nu pot, ca absolvent de Istorie, sa raman insensibil la asta. E greu sa nu te gandesti, din aceasta situatie, la Moldova lui Stefan cel Mare sau la perioada interbelica. Totusi, consider ca argumentele pragmatice trebuie sa prevaleze.
Basarabia e acum o tara subdezvoltata (cea mai saraca din Europa, spun unii). Criminalitatea e ridicata. Din punct de vedere etnic, desi populatia romanofona prevaleaza, ea e departe de a fi uniforma. Iar minoritarii rusi si ucraineni nu sunt maghiari... Ei ar putea deveni, realmente, o problema.
In plus, acel "teritoriu al nimanui" numit Transnistria complica si mai mult lucrurile. Din toate punctele de vedere, consturile reunificarii ar fi enorme, iar riscurile foarte mari.Mai mult, e foarte putin probabil ca Uniunea Europeana sa o accepte prea curand. Declaratia dubioasa (ca sa ma exprim eufemistic) a d-lui Javier Solana (ca partidele basarabene nu trebuie sa cedeze in fata "violentei") spune, din acest punct de vedere, destul de mult.
O Basarabie independenta fata de Rusia, stabila si fara comunisti la putere ar fi tot ce putem spera. Si chiar acest deziderat este, pe termen mediu, unul destul destul de dificil de realizat.

Despre carti mai noi si idei mai vechi

2009-03-27T22:41:00.003+02:00

Citesc acum cartea lui Ovidiu Hurduzeu, "Sclavii fericiti. Lumea vazuta din Silicon Valley". E un amestec foarte interesant de doctrina politica, speculatie filosofica si aplecare teologica asupra lumii contemporane. Totul dintr-o perspectiva conservatoare, care valorifica preponderent arhetipuri premoderne, nostalgii si solidaritati traditionale. Si, ceea ce este mai important, propune anumite valori clare, fara sa se piarda in oportunisme sau sa faca prea mari concesii doctrinelor "la moda". El face praf postmodernismul, corectitudinea politica, saizecioptismul si tot ce inseamna conformism actual. Un singur lucru nu imi place, si anume ca omul insista sa imagineze valori "nationale" si sa spere in viabilitatea lor. Iar asta contrazice chiar particularismul, originalitatea la care dl. Hurduzeu declara ca tine. Pentru ca nationalismul e, prin definitie, uniformizant; fara teama de exagerare, as spune ca se numara printre premisele logice ale postmodernismului, cu diferenta majora ca acesta din urma se vrea "global", "universal", mai pe romaneste, se extinde de la un spatiu definit la unul nelimitat. In rest, o carte faina pentru oricine nu isi face un scop in viata din a actiona, trai, gandi "la fel cu toata lumea". Adica pentru oricine efortul psihic si intelectual de "a fi" mai are semnificatie.

Fenomenul Elena Basescu

2009-03-26T12:31:00.003+02:00

Daca tot se bate moneda de atata timp pe chestia asta, m-am gandit sa scriu si eu cateva randuri. De ce fenomen? Pentru ca jurnalistii si (mai mult sau mai putin) analistii politici vorbesc despre mica Baseasca de parca ar fi un subiect mai tentant decat criza. Dupa parerea mea, nu sunt multe de spus. D-na Elena Basescu e, dupa cum a observat deja dl. Pavel Lucescu, un fenomen social. D-sa se regaseste destul de bine intr-un segment al populatiei Romaniei, usor identificabil prin formulele "pitipoance" si "cocalari". In al doilea rand insa, d-sa este prelungirea fireasca a unui model politic. Acelasi care, prin actorii implicati si printr-o mare parte a analistilor, a cautionat deja ascensiunea unor personaje ca Prigoana, Vanghelie, Udrea, Traian Ungureanu (il includ si pe d-sa in lista pentru ca atata fanatism politic piperat cu oportunism nu am mai intalnit decat la Vadim Tudor). Nu e, asadar, nimic anormal la d-na Elena Basescu. Ea e (din) Romania: cui ii place, sa o accepte asa cum este.

Ignorare

2009-03-26T12:05:00.003+02:00

"Ziarul de Iasi" face, in ultimele doua zile, un mare rabat de cei doi consultanti politici ieseni retinuti abuziv la Chisinau. Pe buna dreptate, de altfel. E genul de afacere pentru care unele state ar fi in stare sa rupa relatiile diplomatice.
Problema e alta: in toata presa nationala cu vizibilitate nu am citit nici macar un singur rand despre intamplare. De vreun comunicat, sau de vreun alt gen de luare de pozitie a Ministerului de Externe roman nici nu mai vorbesc. Sper sa ma contrazica vreunul dintre cititorii mei si sa imi trimita un link. Pentru ca, in momentul asta, ma gandesc la un singur lucru: daca era vorba de doi bucuresteni, vreo doua zile nu s-ar fi vorbit decat despre asta. Fara sa se intreprinda, bineinteles,ceva serios; dar tot era mai bine decat nimic...

Anunt

2009-03-19T12:26:00.002+02:00

Dupa cum probabil stiti, vremile par a-i permite d-lui presedinte al CJ, Constantin Simirad, sa-si faca de cap. D-sa vrea sa construiasca, in Copou, un sediu nou pentru institutia pe care o conduce. Asa, doar de vreo 10 milioane de euro. Dl. deputat Marius Spanu strange semnaturi pentru o petitie impotriva acestei idei nastrusnice. Petitia se gaseste la sediul PDL de pe Stefan, la cabinetul d-lui Spanu din Bulevardul Independentei (in spatele reprezentantei Toyota) si la mai multe puncte mobile. Dupa multi reprezentanti ai mass-media si ai societatii civile, ma invrednicesc si eu sa imi sfatuiesc putinii cititori sa semneze acea petitie. Pentru ca, daca nu ne ajutam singuri, altii nu ne vor ajuta. Si, daca nu facem nimic, nu avem dreptul sa ne plangem.

De ce imi convine autonomia Tinutului Secuiesc

2009-03-16T00:42:00.003+02:00

-pentru ca secuii formeaza o majoritate compacta in acea regiune
-pentru ca au o vechime respectabila pe acolo (nu ca pentru mine ar conta argumente ca "vechime" sau "continuitate", dar foarte multi oameni le considera inca importante)
-pentru ca s-au bucurat, in trecut (pana tarziu, prin epoca moderna), de o autonomie care, s-ar parea, a lasat urme in memoria colectiva
-pentru ca autonomia nu e acelasi lucru cu separatismul
-pentru ca autonomia nu poate fi nici macar o etapa spre separare: Tinutul Secuiesc e in mijlocul Romaniei, iar separatismul nu e vazut cu ochi buni nicaieri in Europa
-pentru ca autoritatile romane nu au reusit sa ii convinga pe multi dintre secui nici macar sa invete romaneste
-pentru ca sunt moldovean, ceea ce inseamna ca traiesc intr-o regiune care a cunoscut "beneficiile" centralizarii cel putin la fel de mult ca Tinutul Secuiesc si, in consecinta, le pot intelege oarecum atitudinea
-pentru ca secuii isi doresc autonomia si pentru ca nu poti tine cu forta cateva sute de mii de oameni, la inceputul secolului XXI, intr-un sistem pe care ei il resping

Fara dezamagire, fara remuscari

2009-03-11T11:09:00.002+02:00

Scriam, prin octombrie, un articol malitios, dar plin de aprecieri favorabile la adresa d-nei Irina Schrotter. Nu mi-am schimbat opiniile: ii apreciez in continuare talentul managerial, priza la public, luciditatea. Insa, din doua motive, figura d-sale nu mai prezinta interes.
Primul e intrarea oficiala in politica de partid. Adica in masina aceea de tocat din care putini ies intregi (si, in general, asta se intampla cu cei care au crescut in politica, nu cu cei care se trezesc dupa 20 de ani de democratie).
Al doilea e trecerea simbolica (si nu numai) de la "Iasi" la "Romania". D-na Schrotter a acceptat sustinerea PDL Neamt pentru o eventuala candidatura la europarlamentare. Nu insist asupra motivelor; sunt usor de banuit. Mai mult, d-sa si-a schimbat adresa blogului (din irinapentruiasi in irinapentruromania) si a eliminat din blogroll majoritatea iesenilor (altadata dominanti).
Si care e problema? as putea fi intrebat. Oare nu e preferabila o perspectiva generala, integratoare, nationala etc. uneia care promoveaza interese "insignifiante" cum ar fi acelea ale unei localitati? La noi, se pare ca asa e. Toata lumea se preocupa de probleme nationale, globale si metafizice si neglijeaza aproape cu totul strada, cartierul, orasul in care locuieste. Dar dupa aceea are pretentii si injura nediferentiat guvernul, parlamentul, primarul si proprii concetateni. Si isi vede in continuare de politica nationala pe care o absoarbe prin sticla televizorului; daca e intelectual, mai absoarbe si ceva teorii care suna bine. E ca si cum un om incapabil sa reproduca teorema lui Pitagora ar dori sa construiasca poduri.
In plus, e vorba de o chestiune subiectiva. Pentru mine, Iasul inseamna ceva. Iasul inseamna strada pe care locuiesc, Copoul, Buciumul, Rapa Galbena, palatul (in)culturii, gropile din asflat, trotuarele stricate, cainii comunitari, ciorile, prietenii si neprietenii, necunoscutii cu care, fara voia mea, am multe in comun. Romania, in schimb, nu inseamna nimic. E o abstractiune care depaseste, se pare, modesta mea inteligenta. Nu poti, intr-o tara de 22 de milioane, sa faci nici un fel de generalizare. Sau, cel, mult, poti sa vorbesti despre smenuri, manele si mici. Si inca vreo doua-trei sinonimii. Leon Volovici spunea ca poti recunoaste un iesean dupa mers. Nu stiu zau dupa ce poti recunoaste un roman...
Asa ca trecerea la "faza nationala" a d-nei Schrotter nu imi aduce decat o vaga ridicare din umeri. Si un blog mai putin in lista. Pe care il sterg fara dezamagire, fara remuscari, fara ura si partinire.

Revin...

2009-03-11T11:07:00.001+02:00

...dupa mai mult de 2 saptamani in care nu am avut internet. Si, cum, cafe-urile de profil, din ce in ce mai rare, de altfel, nu sunt tocmai spatiul propice pentru postari, nu am mai scris.

Zvon de pe un blog

2009-02-21T10:00:00.002+02:00

Mai precis, de pe blogul d-lui Florin Ghetau. Cica dl. Oprea ar avea de gand sa candideze din nou la europarlamentare. Aparent, nimic surprinzator. Schizoidia e deja, in politica romaneasca, o traditie. Dar dupa balba d-lui Adomnitei (cea cu marirea salariilor profesorilor) as incepe sa ma gandesc, daca zvonul ar fi adevarat, ca "epidemia" ar avea proportii mai mari la Iasi. Si as incepe sa ma gandesc serios la ce am votat.
Mai apare, ce e drept, inca o ipoteza. Ca dl. Oprea a infuriat pe careva. O alta caracteristica romaneasca este exilarea indezirabililor in locuri caldute si inutile. Spre exemplu, la Strasbourg.

Happy Old Oscar

2009-02-18T11:13:00.002+02:00

"Pentru mine, desemnarea celui mai slab film al anului e o chestiune de hazard: The Dark Knight, Slumdog Millionaire sau Wall-E. Acest trio celebreaza stapanirea pesimismului, ubicuitatea televiziunii si sfarsitul culturii."
Armond White, presedintele asociatiei criticilor de film din New York
Nu pot subscrie integral la afirmatia casanta a criticului (pur si simplu pentru ca nu am vazut toate cele trei filme). Totusi, analiza sa, prin caracteristicile pe care le atribuie cinematografiei actuale, e o chestiune care merita reflectie...

Din nou despre carti

2009-02-11T16:22:00.002+02:00

Citeam ieri, in "Ziarul de Iasi", un articol interesant al d-lui Bogdan Cretu (critic literar si cadru didactic la universitatea "Cuza"). D-sa il ataca dur pe dl. Nicolae Manolescu sau, mai precis, "Istoria critica a literaturii romane", publicata recent de cunoscutul critic. Nu imi pot da cu parerea despre articol in ansamblu, pentru ca acolo este vorba despre un volum pe care nu il cunosc decat indirect. Mi-a atras insa atentia un paragraf (aproape de final) unde dl. Cretu ii reprosa d-lui Manolescu faptul ca a ramas cantonat in mentalitatea literara a anilor `60. Mie insa mi se pare ca un spectru larg al literaturii romane este in aceeasi situatie. Si nu ma refer aici la dl. Paunescu, ci chiar la "neo-beatnici", fracturisti si alti autori de acest gen, care prefera modele (onorabile, altfel) gen Kerouac sau Ginsberg care prindeau foarte bine acum 40-50 de ani. Mai ales in proza, o mare parte a tendintelor actuale, sau cel putin mai recente (diverse si contradictorii, de altfel) par a fi cu totul ignorate de multi autori tineri (nu generalizez!). Si atunci raman cu nelamurirea: de ce sa te mai miri de Manolescu?

Din cliseele natiei: baron local

2009-02-03T16:26:00.004+02:00

Asta e o sintagma pe care simpaticii ziaristi "da capitala" au ajuns sa o aplice, fara exceptie, oricarei persoane din structurile de conducere locale. Ca e Gheorghe Flutur, ca e Dragnea, ca e Gheorghe Stefan, ca e vorba despre un presedinte de CJ sau primar investit de 10 ani sau despre unul de-abia ales, eticheta se aplica invariabil. Am vazut-o si in dreptul numelui d-lui Dan Carlan, care nici macar nu a avut vreo functie in administatia ieseana, ci e doar presedinte de filiala.
Dupa parerea mea, utilizarea excesiva a formulei are doua explicatii. In primul rand, o extrapolare abuziva (si inconstienta) a sensului ei, care se referea, initial, doar la privilegiatii bugetului de pe vremea d-lui Nastase (cum a fost, spre exemplu, dl. Sechelariu) si la cei ale caror afaceri oneroase cu bani publici erau de notorietate. In al doilea rand, e vorba de ceva mai profund: si anume, oroarea de descentralizare prezenta in mentalul colectiv bucurestean. Si cum "ungurii" nu mai constituie acum o sperietoare suficienta pentru public si un mijloc de a-i intimida pe cei (putini) care vorbesc despre transfer de putere catre autoritatile locale, regionalizare ori (culmea!) federalizare, s-a gasit o alta marota, o alta fantasma, un alt bau-bau. Care trebuie sa taie oricui cheful de a contesta superioritatea bucuresteana, apriorica, imanenta, fatala si , pe deasupra, istorica, intemeiata, nu-i asa, de insusi Burebista...

Pe aproape...

2009-01-31T21:50:00.004+02:00

Spuneam, intr-o postare din decembrie, ca mi-as fi dorit ca dl. Nichita sa ajunga ministru (sa ne debarasam odata de d-sa). Uite ca, in schimb, a ajuns dl. Cosmin Coman (pana acum, director de strategii in Primaria Iasi) secretar de stat. In Ministerul Finantelor, pe relatia cu institutiile financiare internationale. Sa speram ca va avea mai mult succes in negocierile cu acestea decat cu formatiile pe care le-a adus sa concerteze la diverse sarbatori si comemorari locale. Altfel, imaginati-va cum ar arata un imprumut trecut pe playback, precum Boney M la 14 octombrie...

"Oh, brave new world!"

2009-01-27T00:21:00.003+02:00

Dintre toate distopiile, "Minunata lume noua" de Huxley e cea mai actuala. Si asta nu pentru ca exploreaza standardizarea sociala, centralizarea maniacala a puterii si informatiei, supravegherea in masa. Ci pentru ca reda foarte bine fericirea tampa. Aceea de care ne lovim zilnic in mass media, in carti, in filme, pe strada. Fericirea de supermarket; fericirea adevarului unic care incepe sa devina relativitatea. Fericirea de a fi "in rand cu lumea", de a nu avea alt scop in afara aceluia de a te purta, de a gandi, de a reactiona la fel cu altii, integrarea, excluderea diferentei ca pe un pericol social. Fericirea unei realitati unice, a unui mimetism care justifica orice tampenie. A semnului egal intre Dostoievski, Cervantes, un retardat de pe o strada oarecare si propriul eu; asta pentru ca traim intr-o lume care nu tolereaza discriminarea (in sensul disocierii, nu al excluderii). O lume care proscrie simtul critic; care nu spune ce e bine si ce e rau, pentru ca binele si raul sunt considerate lucruri subiective, fara a lua in seama faptul ca asta echivaleaza cu pierderea notiunilor de bine si rau. Iar cine le pierde e, inevitabil, dispus la orice.
Oh, brave new world!

24 ianuarie: sinuciderea festiva

2009-01-23T22:53:00.007+02:00

Dupa cum se stie, la 24 ianuarie 1859 Alexandru Ioan Cuza era ales domn al Tarii Romanesti. Dupa 3 ani, in 1862, toate institutiile importante erau mutate la Bucuresti. Ce a insemnat asta pentru Moldova, se stie poate mai putin, dar se poate rezuma usor: catastrofa.
Sa detataliez. La acest admirabil si mai ales eroic deznodamant (decaderea culturala, economica, umana chiar a Moldovei) au contribuit mai multe fenomene. In primul rand centralizarea. In al doilea rand, dependenta insuportabila, specifica societatilor dezvoltate "a la francaise", de stat. Nimic nu s-a putut vreodata face in Romania fara interventia, protectia si chiar "indrumarea" statului. Concentrarea institutionala a mutat, practic, intreaga initiativa, indiferent de domeniu, la Bucuresti: nu au mai fost decat "capitala" si...restul, condamnat sa fie mereu cu un pas inapoi. In al treilea rand, catastrofa (previzibila totusi pentru contemporani) anului 1862 a fost provocata de starea precara a infranstructurii. Un enorm dezavantaj chiar si astazi, si cu atat mai mult intr-o epoca in care legatura cu forurile de decizie din Bucuresti se facea prin rudimentara calatorie cu diligenta, pe niste drumuri imposibile. Dezvoltarea unei intregi regiuni a fost compromisa astfel inca dinainte de a incepe propriu-zis, iar "compensatiile pentru suferintele Moldovei" despre care se vorbea atat in epoca au ramas, in marea lor majoritate, doar la nivel de proiect.
Mersul ulterior al lucrurilor nu a facut decat sa agraveze situatia. In primul razboi mondial, Moldova a suportat practic de una singura efortul operatiunilor (pentru ca ramasese singura provincie neocupata). Ulterior, guvernele succesive au ajuns la inteleapta concluzie ca orasele din Ardeal, dominate pana la Unire de maghiari si germani, trebuie romanizate. Efortul financiar considerabil pe care aceasta l-a presupus a fost facut in dauna Moldovei, a Olteniei si a unei parti a Munteniei (fara Bucuresti si Ploiesti).
Comunismul a inchis cercul, printr-o centralizare pe care autoritara Romanie interbelica nici nu o visase. Dupa al doilea razboi mondial, Moldova a pierdut, de asemenea, contactul direct cu Occidentul (vecinul ei devenind, la nord, Uniunea Sovietica, in locul Poloniei).
As putea afirma, revazand acest bilant, ca Moldova a fost principala perdanta a constituirii statului roman modern. Si, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, ea a inceput sa treaca drept tapul ispasitor al unei modernizari ratate (de la Eugen Lovinescu la "analistii" de forum si de ziar central). In schimbul sacrificiilor, constiente sau nu, pe care moldovenii si le-au asumat intr-un moment sau in altul, ei au primit doar ceea ce puteau primi intr-o civilizatie bazata pe neadevar: falsuri.
Poate cel mai grotesc dintre toate este cliseul "capitalei culturale" Iasi. Bazat pe un vag proiect cu parfum german al lui Kogalniceanu, acesta nu a avut si nici nu putea avea acoperire reala. Intr-o cultura profund institutionalizata, "capitala culturala" nu putea fi decat aceea in care s-au concentrat factorii de decizie importanti. Si aceea, dupa cum stim, nu a fost Iasul.
Si atunci ce avem de sarbatorit maine? Poate ca inceputul sfarsitului? Nu stiu vreo tara sau regiune a lumii, in afara de Moldova, care sa-si celebreze cu atata exuberanta prabusirea. Atata nihilism ii depaseste pana si pe rusi. Ceea ce oriunde ar fi fost motiv de doliu, la noi e prilej de bucurie. Un harakiri institutionalizat al unei intregi comunitati care continua de un secol si jumatate si care nu poate provoca, unui observator cat de cat lucid, decat uimire.
Ce se poate face? ramane sa ne intrebam. Probabil cel mai bine e sa ne limpezim identitatea (care nu a disparut niciodata cu totul) si, mai ales, interesele. Sa intelegem ca statul centralizat, administrativ, care ne-a fost intotdeauna pagubos, nu ne ofera nici un viitor. El e, de altfel, intr-o clara criza de identitate pana si in cazul modelului nostru tragic, Franta. Nu putem trece cu buretele peste aproape 150 de ani de istorie; putem insa sa ne gandim cum ne-am putea conserva si folosi in primul rand propriile resurse, orice ar insemna asta. Si, in primul rand, ca o conditie, putem sa spunem adevarul.

Despre carti slabe, dar celebre

2009-01-23T17:35:00.002+02:00

Sau, cel putin, supraevaluate. Mie imi vine in minte o lectura recenta, "Orbirea" lui Canetti. Plus "Furie" de Rushdie. Voi ce ati mai propune?

Mania organizarii

2009-01-22T21:43:00.003+02:00

E, si asta, specific romaneasca. Si provine, probabil, din complexele unei civilizatii care nu a stiut niciodata sa tina nimic in ordine. Un exemplu: noua organizare administrativa propusa de Comisia Prezidentiala. Care prevede ca numarul judetelor sa scada pana la 9-12. Bineinteles ca onorabilii membrii ai inaltului for citat nu se gandesc, avansand aceasta propunere, la lucruri foarte simple care, probabil, depasesc puterea de intelegere a unor oameni obisnuiti cu abstractiuni mai mult sau mai putin constitutionale. Cum ar fi, spre exemplu, ca unii oameni ar ajunge, in eventualitatea adoptarii propunerii, sa strabata sute de kilometri pentru un simplu dosar de fond funciar (simplu e un fel de a spune; in fapt, necesita mult stress, alergatura si cheltuiala). Nu se gandesc ca orase altfel nu lipsite de o anumita importanta fie economica, fie turistica, fie de alta natura, ar inceta sa fie resedinte de judet, ceea ce intr-un sistem ca al nostru (in care multe trec pe la prefectura si CJ) le-ar inchide multe oportunitati de dezvoltare. Nu iau in calcul nici macar infranstructura ingrozitoare, care face greu de administrat judetele chiar si in forma lor actuala. Dar pentru dl. Basescu si adunatura de carturari dimprejur nu conteaza decat reducerea, cu orice pret, a birocratiei. Sau, pur si simplu, schimbarea: organizarea ce te transforma, subit, in personaj istoric. Si asta tot cu orice pret si in dispretul cel mai cras fata de oameni si de lucrurile de care acestia au nevoie. Dar si asta e o trasatura nationala, nu-i asa?

Ce cautam noi acolo?

2009-01-18T18:52:00.002+02:00

Relatia dintre Uniunea Europeana si statele membre pare, din ce in ce mai mult, una reciproc dezavantajoasa. In cazul Romaniei, lucrurile sunt destul de clare. De o parte (UE), reglementari impuse fara posibilitate de nuantare, intre care unele absurde in sine, altele pur si simplu nepotrivite pentru o tara semi-bananiera. De cealalta (Romania), o sursa de probleme: cetateni romani dubiosi care circula liberi si sperie continentul, o politica externa obtuza, cantonata intr-o atitudine proamericana dusa pana la absurd, o subdezvoltare care a dat Europei mai degraba un consumator decat un partener viabil.
Cu toate acestea, este cert ca fara apropierea de UE, Romania nu ar fi decat o tara izolata, saraca si in care s-ar fi instaurat, inca din regretabilele vremi ale d-lui Nastase, o dictatura mai mult sau mai putin mascata. Solutia ideala era, poate, in aceste conditii, un parteneriat pe termen lung cu Uniunea Europeana, care sa includa o anumita libertate de miscare pentru cetatenii romani in spatiul comercial si desfiintarea partiala a barierelor vamale, totul in schimbul unei dure monitorizari a justitiei si a politicului care sa le garanteze europenilor stabilitatea in aceasta zona. Si aceasta monitorizare ar fi cu atat mai necesara cu cat fraudele electorale mai mult sau mai putin vizibile si incercarile ambitioase de a "prezidentializa" o tara abia iesita din comunism arata ca Romania e departe de o democratie matura, sau macar cat de cat viabila.

Florin Lazarescu...

2009-01-15T21:28:00.002+02:00

...si-a facut, din decembrie, blog, pe langa vechiul "jurnal intim". Daca va intereseaza, il gasiti in lista mea. Mie mi se pare o pagina simpatica a unui autor valoros.

Filmul romanesc: cateva opinii

2009-01-14T13:03:00.003+02:00

Dupa ce ani de zile nu s-a vorbit nimic despre cinematografia autohtona, acum se tot consuma paraie de cerneala si inteligenta (mai mult sau mai putin "artificiala"). Intr-adevar, filmul romanesc a gasit solutia ideala pentru a se impune. Un cinematograf ieftin din toate punctele de vedere: fara bani si fara idei. Minimalist (pentru ca minimalismul nu doar rezolva problemele de buget, dar ascunde foarte bine lipsa talentului, a culturii cinematografice sau chiar generale), complet necomercial (vanzarea buna ar fi fost, totusi, o calitate) si...premiat. Dar daca dezastre precum The Departed au luat Oscarul pentru cel mai bun film, asta nu poate mira pe nimeni. Oricum, filme fara sare si piper apreciate la superlativ au mai fost, dupa cum au existat regizori mari de tot care nu s-au ales cu nici o distinctie semnificativa cat au trait. Problema, in aceste conditii, ramane una singura: distorsionarea gustului public. Oameni "cu pretentii", dar care oricum nu se omorau dupa filmele bune, incep sa considere pseudorealismul, regia care consta doar intr-un aparat de filmat plimbat de colo-colo, jocul actoricesc de multe ori fals si teatral drept singurele maniere legitime de exprimare cinematografica. Dar, nu-i asa, asta se grefeaza foarte bine pe traditia nationala, in care superficialitatea a fost intotdeauna ridicata la rang de arta. Poate singura arta cu care ne putem, de altfel, mandri...

De ce nimeni nu da doi bani pe tineri

2009-01-07T16:42:00.004+02:00

In a doua guvernare Tariceanu, salariile bugetarilor au fost aproape inghetate, in schimb pensiile s-au marit spectaculos. Actualul guvern are in continuare grija de pensionari, pe cand bugetarii, desi (macar teoretic) productivi sunt lasati deoparte pe motiv de criza. Si exemplele ar putea continua, atat la nivel central, cat si local. Aceasta politica ii afecteaza in primul rand pe tineri, fara grade, fara vechime, care raman uneori cu remuneratii ridicole. Bineinteles ca, indirect, ea afecteaza intreg aparatul birocratic: slaba salarizare stimuleaza, printre altele, o cultura a incompetentei care se perpetueaza, precum "Miorita", facand abstractie de generatii.
De ce se intampla asta? Pentru ca tinerii nu catadicsesc sa iasa la vot. Nici un politician lucid nu se poate preocupa de o categorie de la care nu are nimic de asteptat. Departe de a fi niste republicani din Roma antica, preocupati exclusiv de binele public, oamenii politici sunt entitati pragmatice, care actioneaza in functie de cerere si oferta. Si oferta slaba a tinerilor duce la neglijarea lor. Daca acestia nu vor da semne ca sunt o categorie de care trebuie sa se tina cont, daca verdele cailor de pe pereti nu se va dilua putin, ei nu au nimic de asteptat, nimic de primit. Pentru ca nimic pe lumea asta nu vine pe gratis.

Craciun fericit...!

2008-12-24T14:19:00.001+02:00

De mana orbilor

2008-12-19T20:59:00.004+02:00

Raman uimit, uneori, de cum supravietuieste tara asta. Condusa de niste oameni care nu o cunosc nci macar la nivel elementar. Acum cativa ani, dl. Cezar Preda, liderul PD Buzau, era numit sef al partidului pentru Moldova (!). De aceeasi incomensurabila necunoastere istorico-geografica da dovada Realitatea TV, cea mai importanta "voce" a presei centrale, atunci cand muta cu nonsalanta Botosanii in Bucovina. In fine, ca sa mai dau doar un exemplu, un functionar din Ministerul de Finante raspunde CJ Iasi ca finantarea aeroportului international va fi amanata...pe termen nelimitat, pentru ca nu constituie o "prioritate nationala". Si asta cand e vorba de al doilea oras ca marime al tarii, care nu are, practic, nici un alt mijloc de comunicare rapida cu Vestul. Incapacitatea clara a responsabililor din "capitala" nu numai de a rezolva, dar macar de a se informa cu privire la problemele care nu ii privesc direct nu lasa decat o singura solutie: trecerea responsabilitatii (si a bugetelor) catre teritoriu. La obiectia ca astfel "baronii" si "birocratia" vor avea de castigat, nu pot raspunde decat ca e de o mie de ori preferabil un "baron" care macar stie ce trebuie facut si, presat de opinia publica, de apropierea alegerilor, de interese directe, s-ar putea sa faca mai mult decat un om poate binevoitor, dar care nici macar nu stie cu ce se confrunta. Ceva trebuie schimbat aici. Pentru ca, in ritmul asta, vom muri de mana orbilor; nici macar de a noastra...

Noua stanga intelectuala

2008-12-14T18:06:00.002+02:00

In ultimul timp a inceput, dupa un lung monopol al dreptei, sa se structureze un discurs al stangii intelectuale in Romania. Acesta e propagat de personalitati cu o anumita notorietate, ca d-nii Vasile Ernu sau Costi Rogozanu. Oportunitatea sa este greu de pus sub semnul intrebarii, intr-o societate care se pretinde pluralista si in care stanga nu fusese reprezentata public pana acum decat de personalitati cu iz dubios, ca dl. Cristoiu. Este insa indoielnica, dupa parerea mea, valoarea practica a acestui demers. Asta pentru ca, din punct de vedere politic, nu avem un partid autentic de stanga. PSD nu e decat un conglomerat doctrinar greu digerabil, care amesteca, de-a valma, unele elemente neocomuniste, altele care tind spre stanga moderna si altele pur si simplu de dreapta. Doctrinarii noii stangi nu vor avea astfel un partid in care sa isi proiecteze aspiratiile, decat in foarte improbabila varianta a reformarii social-democrate.
Mi se poate raspunde ca stanga are varianta de a ramane la nivelul societatii civile, si asa anchilozata de numeroasele "tradari ale intelectualilor". In primul rand, asta mi se pare, tocmai prin prisma experientei, o eventualitate problematica in Romania actuala. In al doilea rand, in societatea romaneasca stanga are o raza de actiune destul de restransa. Sondajele de opinie arata ca Biserica Ortodoxa este o institutie extrem de populara si de influenta; o alta structura traditionala, armata, e de asemenea bine vazuta. Romanii sunt, in general, conservatori, dar nu in sensul critic sau doctrinar al termenului, ci in cel banal: atasamentul fata de ceea ce cunosc si frica de schimbare. In aceste conditii, proiectul stangii risca sa aiba soarta celui al "dreptei" de tip Liiceanu sau Patapievici: sa ramana cantonat in cercurile intelectuale, fara impact real nici macar in randul publicului urban cat de cat cultivat, pentru ca ulterior sa se vulgarizeze in reductionism si proiecte politice la urma urmei straine de substanta sa.

Zvon

2008-12-13T14:55:00.002+02:00

Cica PDL si PSD s-ar fi inteles ca in judetele unde detin presidintia consiliilor judetene sa isi numeasca prefecti in consecinta (sursa: "Evenimentul Zilei"). Adica daca dl. Simirad e in PSD, vom avea prefect PSD-ist. Pe langa faptul ca impartirea asta miroase a ilegalitate de la o posta (teoretic, prefectii sunt inamovibili, dar noii guvernanti nu au de gand sa tina cont de asta, cum nu au tinut nici liberalii) e si de o uluitoare stupiditate. Pur si simplu, in judete nu va mai exista nici o alternativa la autoritatile constituite, nici un echilibru, nici un control. In aceste conditii, ma gandesc daca nu cumva aceasta institutie a prefectului nu a devenit de-a dreptul inutila. O solida descentralizare, urmata de o trecere a atributiilor de "moderatori" ale prefectilor pe seama justitiei ar termina cu aceasta institutie bugetofaga si fara incetare obiect de troc politic.

Sindromul Boc

2008-12-12T13:51:00.003+02:00

Admirabilul nostru primar aproape ca nu a mai dat prin Iasi, de la alegeri. Sta la Bucuresti si negociaza formarea guvernului. Dl. Florin Ghetau spune ca face asta pentru ca se vrea un lider al coalitiei PDL-PSD pe plan local. Eu ma gandesc ca e mai mult decat atat. D-sa aspira la mult mai atragatoarea functie de portavoce: pentru dl. Geoana, asa cum primarul Clujului este pentru dl. Basescu. Eu unul ii doresc inca si mai mult. Vreau sa devina ministru, pentru ca intreaga tara sa profite de stiuta-i competenta, iar Iasul sa se debaraseze de d-sa pentru totdeauna...

Dezamagire?

2008-12-11T13:26:00.004+02:00

Exact tipul de argumentatie iresponsabila pe care il analizam in articolul precedent il dezvolta si dl. Horia Roman Patapievici in "Evenimentul Zilei" de azi (http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/831922/SENATUL-EVZ-Avem-o-tara-cum-procedam/). Numai ca in textul d-sale se adauga si amuzanta marota numita "Patriciu". Hai, ca de la redactorii "22" ma astept de ceva vreme cam la orice. Dar de la d-sa puteam avea macar pretentia unei taceri decente... Nu de alta, dar in anii `90 omul asta a fost cel mai lucid, tenace si agresiv oponent al extremismului dominant. Dar, cum spuneam si in cazul d-lui Traian Ungureanu, varsta...
Update: Dl. Traian Ungureanu (ca veni vorba) apare exact cu aceleasi texte (plus necesitatea supravietuirii "proiectului politic" al PDL; care urmeaza, probabil, a fi promovat de dl. Miron Mitrea). Devine molima? Sau e cel mai comod argument?

Criza din Grecia si foarte probabilul guvern PDL-PSD

2008-12-10T11:07:00.002+02:00

Aparent, nu este nici o legatura intre cele doua subiecte. Totusi, am detectat una foarte importanta. Bineinteles, la nivel mental.
Dupa cum stie, un tanar de 15 ani a fost impuscat intr-o suburbie a Atenei. Contextul este urmatorul: un grup de derbedei (probabil tineri teribilisti) a atacat masina Politiei cu pietre; oamenii in uniforma au ripostat, in final, cu focuri de arma si unul dintre agresori a sfarsit rau. Inainte ca o ancheta sa poata stabili conditiile exacte in care s-a petrecut drama, extrema stanga a reactionat dand vina pe...autoritatile statului! Acestea sunt, in ochii lor, a priori responsabile de ceea ce s-a intamplat. Cazul nu este fara precedent; aceeasi atitudine au avut-o socialistii intransigenti si in timpul tulburarilor din Franta, din anii trecuti. Probabil ca "drepturile omului" includ acum si manifestarea libera a huliganismului, iar "militantii" se asteptau ca oamenii din masina sa se lase batuti sau, de ce nu, linsati.
Cam asa reactioneaza si o parte dintre fanii intransigenti ai PDL atunci cand aud despre posibila coalizare a partidului preferat cu "dusmanul" PSD-ist. In cunoscuta revista "22" a aparut astfel un material in care o eminenta comentatoare dadea vina pe...PNL pentru alianta considerata "nefireasca" intre basescieni si PSD-isti. Teoria aparuta, bineinteles, si pe formuri, nu are nevoie in sine de nici un comentariu. Interesanta mi se pare doar paralela de atitudine. La fel ca extremistii greci, cei autohtoni isi scuza "idealul" prin dreptul la reactie; daca PNL a "blocat" negocierile cerand pentru dl. Tariceanu postul de premier, atunci PDl nu a facut decat o mutare fireasca. Protocoalele, vechiul statut, nu demult modificat, care interzicea colaborarea cu PSD, principiile, ideile, "dreapta", "anticomunismul", mama Omida si mitul "salvatorului" nu mai au nici o importanta. Nu conteaza ca noi am dat foc la masini sau ca ne-am aliat cu cel pe care il vroiam, pana nu demult, condamnat, impuscat, ars, pus la stalpul infamiei: "altii" ne-au provocat. Cu texte de genul asta justificau Marx si Lenin revolutia proletara. Cu texte de genul asta Hitler promova masacrarea evreilor... Asa legitima Stalin pactul Ribbentrop-Molotov. Si asta e o proba ca extremismul nu are nici timp, nici spatiu si nici macar culoare politica.

Anticomunismul: raport final

2008-12-09T17:59:00.005+02:00

Pentru ca articolele mele privitoare la "anticomunismul" romanesc au provocat anumite neintelegeri, ma vad nevoit sa fac o precizare. Nu dezavuez, in nici un caz, anticomunismul ca atitudine sau concept. Mai mult, il consider nu numai necesar, dar chiar o conditie sine qua non pentru accederea la normalitate a spatiului public romanesc, atat la nivel de dezbatere, cat si la nivel practic.
Ceea ce resping insa este confiscarea anticomunismului de catre anumiti actori (sau jucatori!) de pe scena publica, atat din mediul politic, cat si intelectual, cu atat mai mult cu cat "antecedentele", dar si comportamentul actual al unora dintre ei nu ii indreptatesc, nici pe departe, la asumarea acestui monopol. Resping, de asemenea, maniera "politically correct" (ca sa nu zic, dupa expresia d-lui Vasile Ernu, de-a dreptul leninista) prin care s-a facut condamnarea comunismului de catre Comisia Prezidentiala. Incercarea de a impune o istorie "oficiala" si definitiva asupra unui fenomen complex si inca insuficient studiat nu poate, la urma urmei, decat bloca descoperirea adevarului istoric. Nu in ultimul rand, resping maniera cinica in care multi anticomunisti "de opereta" (pentru a o parafraza pe Elisabeth Levy) prefac un concept moral, politic, social intr-o cale de ascensiune publica.
Anticomunismul nu trebuie, asadar, abandonat. El trebuie doar "asanat", delimitat de demersurile oficiale suspecte de instrumentare politica sau de carierism. La rigoare se impune, dupa cum am mai spus, un efort de redefinire a conceptului. Pentru ca, in forma actuala, el risca sa fie compromis definitiv. Si, daca asta s-ar intampla, ar trebui sa ne pregatim de asumarea, pe termen lung, a unor incalculabile consecinte.

Coincidenta

2008-12-09T14:17:00.002+02:00

In Iasi sunt doua maternitati: Cuza Voda si Elena Doamna. Intamplator, numele acestora evoca un cuplu destul de nefericit din istoria Romaniei. Nefericit si fara copii...

Anatomia unui indoctrinat

2008-12-06T19:49:00.005+02:00

"La microfon Traian Ungureanu..." Aceasta fraza m-a inviorat, in anii `90, de multe ori. Era ora exacta si inceputul stirilor BBC, retransmise de extraordinarul (pe atunci) post de radio Nord-Est din Iasi. Era inceputul unor comentarii elegante in aciditatea lor; a unei parade de detasare si usor dispret britanic, clar, taios si mereu la tinta... O voce placuta, echilibrata, senina si care nu ierta. O voce care mi-a insotit, in anii adolescentei, devenirea.
Vocea cu care am crescut s-a schimbat, intre timp. Vremile necrutatoare, varsta, uzura si, poate, interesul i-au dat o nota stridenta, rea, care amesteca nonsalant oda si nihilismul. Acest om inteligent si de un rar talent jurnalistic s-a prefacut intr-un soi de Marat, care nu sustine orbeste nici macar o idee, ci, pur si simplu, un om si un partid. Ar fi in stare probabil sa-i lichideze, efectiv si cu toata bunavointa, pe cei care indraznesc sa gandeasca altfel. Nu a ramas din el, practic, decat intoleranta, care e de data asta angajata. Traian Ungureanu a devenit un veritabil manual de extremism, pentru unii, iar pentru altii - subiect de batjocura. Pentru mai putini, el s-a transformat intr-o grimasa amara...nu neparat de dezamagire, ci de tristete apasatoare, cotidiana, autohtona...

A propos de anticomunism...

2008-12-06T16:33:00.005+02:00

Dl. Vladimir Tismaneanu publica, in "Evenimentul Zilei", un necrolog pentru Constantin Ticu-Dumitrescu (trecut recent intre drepti). Asta e foarte bine, spun eu. Mi se pare torusi nepotrivit insa (as zice bizar, daca nu ar fi vorba de d-sa) ca mentioneaza de 3, in cuprinsul articolului, celebra Comisie Prezidentiala si de doua ori, in acelasi paragraf, numele d-lui Traian Basescu. Si asta in conditiile in care peste celebra "lege Ticu" trece cu grabire. Bineinteles, dl. Tismaneanu nu uita sa se rafuiasca, pasager, si cu "demitizatorii" anticomunismului...
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/831254/SENATUL-EVZ-Farmecul-discret-al-eroismului/

Partea proasta a alegerilor

2008-12-04T18:15:00.005+02:00

Au mai ramas, prin "entuziamul" rural, figuri de-a dreptul triste. Cum ar fi dl. Vasile Mocanu, vajnic, amenintator si...inactiv parlamentar din colegiul Targu-Frumos. Sau dl. Anghel Stanciu, ex-PRM, actualmente PSD. Prelungirea mandatelor acestora nu inseamna decat ca vom avea, inca patru ani, oameni de "mana moarta" in Parlament. Sentimente prea placute nu imi provoaca nici d-na Cristina Dobre, proaspat deputat PNL, ales...din greseala. A pierdut alegerile in CUG, dupa ce a avut, in campanie, o prestatie mai mult decat modesta, dar a profitat de scorul obtinut, in judet, de d-nii Radu Terinte si Traian Dobre (ultimul fiindu-i chiar socru :]) si a intrat in Parlament dupa redistribuirea mandatelor. Sper sa fiu contrazis de comportamentul viitor al d-sale; oricum, acesta depinde mult si de sprijinul pe care destul de tanara debutanta (36 de ani) il va primi de la partidul pe care il reprezinta.

Partea buna a alegerilor

2008-12-04T00:42:00.002+02:00

E bine ca, in judetul Iasi, au mai disparut ceva personaje vechi, dar deloc venerabile. Dl. Constantin Neculau, viceprimarul de trista memorie, a fost pur si simplu anulat de d-l Oprea, la alegerile pentru Senat. Dl. Valer Dorneanu, un venetic pagubos care in 8 ani nu a miscat nimic pentru Iasi desi a detinut, la nivel national, functii importante (presedinte al Camerei Deputatilor, la un moment dat) a pierdut in Nicolina. In fine, dl. Dan Carlan, un foarte slab sef de filiala (prin decizii si lipsa de notorietate) a reusit hilara performanta de a fi singurul candidat PDL care si-a pierdut, in municipiu, colegiul.
In al doilea rand vine afluenta de personaje noi (vreo 11, cu totul). Dintre care unele promitatoare ( d-na Popa, d-nii Paduraru, Oajdea, Ciuhodaru). Din varii motive, garnitura parlamentarilor ieseni s-a primenit simtitor. Ramane de sperat ca asta sa se simta, cat de cat, in mersul lucrurilor din judet.

"Cel mai constient electorat"

2008-12-02T17:20:00.002+02:00

Articolul asta vine in completarea celui de mai jos. Daca afirmi, trebuie sa si exemplifici. Dupa cum stim, cel mai constient, mai pertinent, mai patriotic si mai responsabil electorat este cel bucurestean. Si probabil de asta dl. Silviu Prigoana a luat, in colegiul sau, cam 60%din voturi (maneaua PDL, comandata de d-sa, o fi de vina?), d-na Oana Niculescu-Mizil (intaia vidanjoare a tarii) a luat peste 50%, iar d-na Elena Udrea (fara comentarii) a luat peste 40%. Daca are cineva alta explicatie in afara aliantei dintre prostie si fanatism politic as fi chiar foarte curios sa o aud. Electoratul "cel mai elevat" a votat cam la nivelul satelor din judetul Iasi. Si nu al celor mai rasarite...

Judetul nimanui

2008-12-02T15:57:00.003+02:00

Judetul Iasi este, din cate am vazut, unul dintre putinele cu rezultate electorale echilibrate. Ceea ce, teoretic, ar fi de bine. Pentru ca "mobilizarea" excesiva in folosul unui partid sau al altuia (intalnita mai ales in sud si in vest) miroase de la o posta a efect de masa si a "epoca de aur". Daca scorurile sunt stranse, in schimb, inseamna ca apar macar premisele unui pluralism, a unei dezbateri deocamdata inexistente, in Iasi sau oriunde altundeva in Romania.
In practica insa lucrurile nu stau la fel de bine. Pentru ca Iasii nu "apartin", astfel, nici unui partid. Nu sunt nici ai PSD-ului, nici ai PDL-ului. Si, in aceste conditii, s-ar putea ca, dupa binestiutele naravuri politice din Romania, partidele sa se dezintereseze, in continuare, de acest teritoriu prea pestrit, prea neutru, prea plin de surprize, prea...indepartat.

Posibile variante de guvernare

2008-12-01T18:33:00.004+02:00

Trebuie sa spun, pentru inceput, ca toate sunt la fel de proaste/nerealiste. Una e PDL-PSD. Aceasta e, in primul rand, nefunctionala. Doua partide apropiate ca scor, cu orgolii mari si care se urasc teribil de vreo patru ani nu ar putea guverna impreuna decat cu mare dificultate. In plus, intervine problema credibilitatii; o alianta cu PSD ar putea fi, pentru democrat-liberali, una cvasifatala.
Alta e PSD-PNL. Nici asta nu merge. In primul rand pentru ca dl. Basescu nu ar putea fi, probabil, convins sa o admita. In al doilea rand pentru ca, si aici, se pune problema functionarii unei coalitii intre doua partide dintre care unul este puternic, altul ambitios, si care nu se agreaza nici pe departe atat de mult pe cat s-ar putea gandi lumea (grupul d-lui Geoana, spre exemplu, ar vedea mai bine o alianta cu PDL).
Premierul tehnocrat nu e, nici pe departe, o varianta "salvatoare"; problema sprijinului politic ramane aceeasi. Cat despre vechea alianta DA, trebuie sa rezum ce am scris acum cateva zile: daca nu a putut merge decat doi ani, cine ne garanteaza ca de data asta nu se va intampla la fel?
Alegerile nu au rezolvat criza politica. Sa speram ca negocierile postelectorale si jocurile politice ale urmatorilor 4 ani nu o vor duce mai departe, in forme poate si mai grave.

PSD ?

2008-11-30T23:56:00.003+02:00

Au luat cel mai mare scor. Neastepat de mare, as spune. Totusi, multa lume spune ca nu vor avea si premier; e foarte probabil sa se intample asta. Dar un lucru mi se pare clar. Chiar daca dl. Basescu va numi un pesedist, acela nu va fi dl. Geoana. Aici, demagogia nu-l va ajuta. De altfel, scorul mare obtinut de partid nu se datoreaza, nici pe departe, prestatiei d-sale, ci oamenilor din judete. Nu m-ar mira nici chiar ca stangistii sa-l lase balta (asa cum au facut atunci cand a incercat sa-l doboare pe Tariceanu) si sa propuna, la negocieri, un alt premier. Sau sa accepte un neutru, un tehnocrat.

Ce poate face un actor

2008-11-30T15:26:00.002+02:00

Gangs of New York. Un film din 2002, nominalizat la mai multe Oscaruri. Un film care se vrea o reconstituire a luptelor dintre americanii "nativi" si emigranti, la jumatatea secolului al XIX-lea. Prin plasarea temporala si prin implicatii (problema emigrantilor, a sclaviei, a confruntarilor sociale) pelicula poate aduce aminte de clasicul "Nasterea unei natiuni". Dar asocierea asta e una dintre putinele elemente care "invioreaza" scenariul, altfel sec, cu multe naivitati si excese, afectand o falsa detasare fata de subiect.
Ca realizare, filmul apare mult sub valoarea unui regizor ca Martin Scorsese. Pare format doar din decoruri, costume si muzica; aduce aminte de filmele lui Zeffirelli, fara a avea insa frumusetea reconstituirii pe care o reuseste cineastul italian.
Totusi, filmul merita vazut fie si pentru prestatia unui singur actor: Daniel Day Lewis. O disciplina remarcabila, o seriozitate cvasitotala (care, de altfel, il opreste sa joace in productii ieftine; e, probabil, actorul cu cele mai putine filme, dintre cei celebri), o savoare a replicii care o goleste parca de banalitate. Aproape acelasi lucru, spus de Leonardo di Caprio, te poate lasa rece; dar Lewis traieste scenariul in asa fel, incat il face sa spuna mai mult decat are, de fapt, de spus. S-ar putea ca omul asta sa fie cel mai mare actor activ de film (Pacino sau De Niro nu mai sunt actori, ci monumente vii). Rolul din "Gangs" nu i-a adus un al doilea Oscar (mai avea unul pentru "My left foot") ; a asteptat pana anul asta, cand a castigat cu rolul din "There will be blood". Oricum, rareori se poate spune ca un interpret a salvat un film; dar, cu "Gangs of New York", cam asta se intampla.

Test

2008-11-29T13:43:00.004+02:00

Mi-am facut azi un test electoral care "circula" pe internet de vreo saptamana. Dincolo de multe imprecizii de evaluare, inerente, de altfel, am remarcat un lucru. Ca un partid etnic (nu spun care, sa nu fac campanie :]) era foarte bine plasat in optiunile mele. Si acelasi lucru li s-a intamplat mai multor oameni care au completat chestionarul (din cate am vazut pe forumuri). Mi se poate raspunde ca la mijloc a fost o manipulare subtila (ceea ce se prea poate). Dar mai sunt doua variante. Ori respectivul partid a "ratat" o cariera stralucita, alegand sa reprezinte o minoritate nationala si limitandu-si astfel campul de actiune. Ori, pur si simplu, partidele "romanesti" au o problema...complexa.

Votul uninominal

2008-11-26T02:21:00.004+02:00

Acum un an, unii se gandeau ca va rezolva toate problemele posibile. Acum, mai multi (aceeasi, poate) il injura in toate felurile. Ca e o versiune proasta, hibrida; ca stimuleaza coruperea electoratului. Ba mai aud diversi comentatori lamentandu-se mai ceva ca bocitoarele impotriva "localizarii" politicii, de parca infectia de candidati impusi de la "centru" (care, oricum, nu au disparut cu totul) si parlamentarii care nu cunosc judetul pe care il reprezinta ar fi fost cine stie ce binefacere.
Eu zic ca tocmai in descentralizarea politicii sta marele avantaj al uninominalului. Ca politicienii vor putea intelege, in timp, daca acest sistem de vot va fi lasat sa functioneze si nu va fi repede schimbat, faptul ca ei nu reprezinta in primul rand "o tara" sau "un popor", lucruri la urma urmei destul de abstracte si care pot denumi orice (uneori chiar contrariul lor real). Ci reprezinta, in primul rand, o comunitate concreta de oameni care au interese comune clare. Si asta se vede doar pe plan local. Nu ne afecteaza in mod direct nu stiu ce investitie din nu stiu ce mare oras din sud sau din vest si nici inchiderea unei fabrici petrecuta in acelasi oras. Sau ne afecteaza, cel mult, doar pe cei care lucram in sectorul bugetar si incasam bani din taxe. Extinderea aeroportului international, proiectele de autostrazi spre est, soseaua de centura, starea drumurilor nationale care traverseaza orasul, investiile in agricultura din judet ne privesc insa pe toti. Uninominalul e o sansa de a ne debarasa de un centralism care numai bine nu ne-a facut si de a privi aproape. Spre lucruri pe care le stim din experienta directa si care ne afecteaza pe toti. El ne poate, in timp, ajuta sa facem dintr-o ingramadeala de cladiri o comunitate reala. Si care poate, pe chestiuni punctuale, cere socoteala parlamentarilor alesi de ea.

Refacerea Aliantei

2008-11-25T23:04:00.005+02:00

De ceva vreme, comentatorii isi bat capul cu un subiect tentant: posibila refacere a Aliantei DA. Totul a pornit de la un articol din "Cotidianul", bazat pe surse misterioase, care afirma ca dl. Basescu si ai lui ar cocheta cu liberalii, carora le-ar oferi presedintia viitoarei Camere a Deputatilor in schimbul formarii unei majoritati.
De la inceput, lucrurile par neclare: nu se stie daca e vorba de o sustinere parlamentara a PNL pentru un guvern monocolor PDL sau de o coalitie propriu-zisa de guvernare. Ceea ce e limpede insa e ca, in ambele cazuri, vorbim de posibilitati riscante. In prima varianta, e indoielnic ca liberalii s-ar multumi cu presedintia Camerei; foarte probabil, ei ar cere concesii peste concesii de la PDL, cam cum a procedat PSD-ul cu ei, in a doua parte a actualei guvernari. Daca PDL-ul nu s-ar conforma, e putin probabil ca ar reusi sa evite trecerea unei motiuni de cenzura. Mai ales atata timp cat se afla sub egida unui presedinte care stie ca nimeni altul sa isi infurie adversarii politici. In cea de-a doua varianta, credibilitatea ambelor parti s-ar vedea serios zdruncinata. Dupa ce s-au insultat in toate felurile, dupa ce au terorizat spatiul public cu o gramada de acuzatii reciproce, dupa ce au distrus o mai veche alianta, un nou proiect politic pus la cale de cele doua partide ar parea neverosimil. Impactul electoral ar fi, oricum, greu de prevazut. Si asta mai ales in ceea ce ii priveste pe basescienii intransigenti, porniti impotriva "oligarhilor". Alianta cu acestia ar risca sa maculeze, in ochii lor, imaginea "incoruptibilului". Cel putin daca fanatismul ar mai face efortul de a gandi, revenirea la formula din 2004 ar pune in fata unui important segment electoral o grava problema de legitimitate.
Alianta ramane, asadar, un vis frumos. Conturata intr-o etapa in care mai importanta pentru toata lumea era inlaturarea guvernului nefericit al d-lui Nastase, cu autoritarismul si reteaua sa clientelara, ea pare, intr-un context politic schimbat, mai degraba un experiment riscant si, poate, artificial.

Omul de marmura

2008-11-17T16:58:00.002+02:00

Un film de Andrzey Wajda. Despre teroare si despre uitarea programata. Despre regimul comunist, care genera, manipula si distrugea legende. Despre ce se intampla atunci cand legendele se suprapuneau peste indivizi in carne si oase. Si, mai ales, despre nevoia de a pastra in memorie oroarea. De a o scoate din subconstientul colectiv pentru ca, intr-o zi, sa nu ii vina ideea sa iasa de una singura.
Dar ceea ce e extraordinar la filmul asta nu e tema in sine. Ci anul in care a aparut:1977. Intr-o Polonie aflata in plin regim comunist, dar unde destalinizarea permisese macar condamnarea partiala a crimelor acestuia. La ei se putea. La noi nu. La noi nu era cultivat decat Sergiu Nicolaescu. In Polonia erau Wajda, Kieslowski...

Pavel Lucescu si forumistii

2008-11-17T13:17:00.002+02:00

Eu pe tipul asta chiar il admir. E tot timpul lucid, concis, sceptic... Nu se lasa dus de val. Chiar si in campania pentru referendumul de anul trecut (ala cu demiterea d-lui Basescu), cand mai toti gazetarii delirau, si-a pastrat luciditatea.
Dar tocmai aici e problema. Pentru "creaturile" infierbantate de pe formuri, detasarea si scepticismul sunt confundate cu "tradarea" (nu radeti, chiar si termenul asta apare in comentariile lor). Nu ridica ode, face misto de toti, nu e in tabara "buna"...atunci e clar ca il platesc "cei rai". Ca e o "sluga" a oligarhiei, a "baietilor destepti", a burghezo-mosierimii sau a mai stiu eu cui. A incerca sa iti faci treaba pur si simplu e, se vede,un lucru suspect...
Scriam, intr-o postare mai veche, ca limbajul bolsevic a invadat chiar si discursul anticomunist... Nu pot decat sa o mai spun odata si sa aplic asta la toate tipurile de discurs. Limba de lemn e peste tot. Si gandirea pare croita din acelasi material...

Presa din Iasi

2008-11-12T11:40:00.001+02:00

Incep cu Ziarul de Iasi. Asta e cel mai vechi, cel mai profesionist, cel mai citit...etc. Dar are o boala cu stirea negativa. Mai putin in campania electorala, insa:). Cine se indoieste sa compare editiile din octombrie cu cele din noiembrie. Sau cele din aprilie cu cele din mai... Ca sa nu fie acuzati de partizanat politic care e, oricum, destul de clar? Sau ca sa nu scoata pe nimeni prea tare din sarite?
Flacara Iasului...ambitios. In ultimul timp au inceput, la capitolul promptitudine, sa ia fata Ziarului... Dar apare destul de mult balast, inca. Tot felul de stiri pe care nu le citeste mai nimeni, mai ales la economic. Si aici partizanatul politic al unei parti din redactie este destul de clar.
Buna Ziua Iasi...ar trebui nici sa nu scriu despre acesta, poate. In ultimul timp mai gasesti, pe editie, prea putine stiri interesante. Deschiderile sunt, de multe ori, catastrofale. Din ce in ce mai mult, se transforma intr-o combinatie de tabloid si stirile de la ora 5... In rest...doar de bine!

Pustia Tatarasilor

2008-11-02T17:14:00.002+02:00

La polul opus Copoului se afla colegiul Zona Industriala-Tatarasi. Aici candideaza politicieni prea putin cunoscuti "marelui public": dl. Neculai Volovat (PNL), dl. Marius Spanu (PDL) si dl. Sorin Iacoban (PSD). Daca e sa ma iau dupa mini-interviurile date de cei trei "Ziarului de Iasi" cu privire la principalele probleme ale zonei in care candideaza, am impresia ca vad un grup de tripleti. Aceleasi platitudini si locuri comune; aceleasi teme care, in mare parte, au prea putin de a face cu Parlamentul. Dl. Sorin Iacoban a tinut chiar sa pluseze la capitolul inadvertente si a avansat niste pseudosolutii distractive la capitolul "caini vagabonzi". Subiectul "Aeroport" pare sa-i fi salvat pe candidati; este singurul susceptibil de a intra pe agenda lor. Noroc ca se afla in Tatarasi...
Teoretic, lupta se da, aici, intre d-nii Marius Spanu si Sorin Iacoban. Practic, am impresia ca nu se va da nici o lupta. PDL pare a miza pe scorul ceva mai bun decat al social-democratilor obtinut aici in vara; PSD isi aduce aminte ca dl. Nichita a castigat, la mustata, in turul al doilea, aproape intreaga zona (cu exceptia partii de sud a Tatarasilor). Afisele reprezentand candidati din alte colegii, pe care le-am vazut pe strazi, nu ma pot duce la concluzii prea optimiste... O zona saracita de lipsa investitiilor (mai acuta decat oriunde in oras), imbatranita si apatica ii "plictiseste", se pare, pe politicieni. Daca ar fi sa ma iau dupa ce am vazut pana acum, candidatii invita la "votul in alb" (pe care alegatorii il pot folosi pentru a le sanctiona prestatia). Si asta nu anunta zile prea fericite pentru nici una dintre parti.

Electorale de Copou

2008-11-02T12:58:00.003+02:00

Asta mi se pare colegiul cel mai interesant. Zona Copou-Centru-Pacurari e cea mai veche, cea mai frumoasa si cea mai dezvoltata din oras. Deci predispusa, in principiu, la votul "de dreapta"; e de remarcat faptul ca, in 2004, Centrul si Copoul au fost singurele cartiere care nu au votat Nichita. Dar tocmai asta, dupa parerea mea, complica lucrurile.
De la PDL candideaza perdantul politicii iesene din ultimii 12 ani: dl. Dan Carlan. Actualul lider al portocaliilor a candidat de trei ori, fara succes, la primarie si o data la sefia CJ. Avantajul sau este insa, aparent, votul politic; la locale, PDL a castigat fara probleme tocmai in zona in care d-sa candideaza.
De la PNL vine un candidat interesant: d-na Camelia Gavrila. Vechea sa notorietate, dobandita ca sef al ISJ, dar si faptul ca si-a inceput campania mai devreme, intr-o desfasurare de forte impresionanta, par sa o avantajeze. Dar, pe de alta parte, PNL nu e, in mediul urban, in cea mai buna forma. Rezultatul slab de la alegerile municipale o arata clar.
Exista astfel posibilitatea sa asistam la o surpriza din partea PSD. Si asta chiar daca partidul d-lui primar pare sa cedeze deliberat terenul, desemnand un candidat de mai slaba notorietate (dl. Tudor Ciuhodaru). Dar, daca nici unul dintre contracandidatii sai nu va reusi sa se detaseze, voturile se vor imparti. Si asta s-ar putea sa ii asigure un scor favorabil in colegiu. In aceasta eventualitate, este totusi putin probabil ca redistribuirea voturilor il va trimite in Parlament. Si s-ar putea ca, prin aceasta fragmentare extrema, zona veche, frumoasa si dezvoltata sa ramana fara reprezentare in forul legislativ.

Admirabila d-na Schrotter

2008-10-31T23:50:00.007+02:00

In ianuarie, atunci cand d-na Irina Schrotter si-a anuntat candidatura la primaria Iasilor, am zambit (ca mai toti scepticii). In aprilie, cand a renuntat la candidatura, am schitat o grimasa de nemultumire. Incepuse sa ma convinga... In iunie, la alegeri, imi venea sa ma apuc sa blestem. Nu mai aveam cu cine vota, tocmai pentru ca se retrasese. Am pus stampila, scrasnind, pe raul cel mai mic. Pentru mine, acela a fost d-l Dumitru Oprea.
D-na Schrotter e o persoana captivanta. Spre deosebire de mai toti politicienii locali (si nationali) stie sa comunice. Stie sa organizeze o campanie si chiar sa elaboreze un program electoral viabil. Nu are alura demagogica, iar majoritatea atacurilor d-sale (dese, de altfel) sunt punctuale si logice. Retragerea candidaturii nu a putut decat dezamagi pe cei satui de amatorism si amatori de oameni seriosi...
Mai mult, zilele trecute, d-na Schrotter isi anunta posibila retragere din politica. Dar, din fericire, e departe de asa ceva. D-sa nu numai ca nu se retrage; e chiar intr-o continua ascensiune. Una legata de ramura Oprea din PDL Iasi (aflata, dupa cum se stie, intr-un conflict mocnit cu liderul Dan Carlan).
Doua exemple sunt concludente. La 17 octombrie, d-na Schrotter aborda din nou, pe blogul personal, delicata si de mult timp uitata tema a proiectului Palas. Pe care, bineinteles, il ataca fara menajamente. Dupa cateva zile, doi consilieri judeteni ai PDL il contestau in instanta. Simpla coincidenta? Mai degraba, spun eu, o pregatire mediatica a momentului si o proba ca talentatul om politic (Irina Schrotter) nu este strain de proiectele PDL Iasi. In care a avut inteligenta de a nu se inscrie, dobandind, in schimb, o puternica influenta ca "sustinator".
Un al doilea caz este si mai relevant. Acum o saptamana, chiar in declaratia de presa referitoare la posibila sa retragere din viata politica (in cotidianul "Flacara Iasului" de luni, 27 octombrie), d-na Schrotter isi desemna politicienii ieseni preferati. In afara de d-l Oprea, pe lista mai figurau d-na Camelia Gavrila si d-l Mihnea Hurmuzache. Ambii liberali, ambii candidati (la Camera Deputatilor, respectiv Senat) in zona d-lui Dan Carlan. D-na Camelia Gavrila - chiar in acelasi colegiu (Centru-Copou).... Si acesta este un atac indirect, dar fara menajamente, la adresa liderului local al "popularilor". Lider, e adevarat, palid in fata "centrului", lipsit de influenta in Moldova (unde a fost depasit clar de d-nii Gheorghe Stefan si Gheorghe Flutur) si, pe deasupra, cunoscut ca neobosit...perdant.
E clar ca d-na Schrotter nu se retrage din politica. De altfel, acest lucru nici nu e de dorit. Personal, o "suspectez" de competenta, comparativ cu adversarii sai, d-nii Nichita si Carlan. Atata doar ca strategia "pasului inapoi" e inutila. Si, cumulata cu impactul precedentei renuntari, poate deveni de-a dreptul primejdioasa in ochii sustinatorilor.

Cum se va vota in Dacia si Alexandru?

2008-10-31T15:54:00.005+02:00

E un colegiu interesant, acesta. Si nu atat prin profil, cat prin candidati. De la PDl, dl. Daniel Oajdea, consilier local; de la PSD, dl. profesor Doru Tompea; iar de la PNL-PNTCD, dl. Constantin Fatu. Ultimul candidat are, dupa parerea mea, cele mai mici sanse. Nu are notorietate, pe de o parte; pe de alta, PNL e slab in "cartierele de vest" (ca in mai tot municipiul Iasi). Aparent, PSD este aici castigatorul probabil; ajunge sa ne gandim la faptul ca aceasta parte a orasului i-a asigurat, se pare, d-lui Nichita succesul din vara. Mai mult, dl. Tompea este un politician influent pe plan local, el detinand si functia de presedinte al organizatiei PSD-iste municipale.
Totusi, jocurile nu mi se par atat de simple. Dl. Oajdea e un politician agresiv, care nu a ezitat pana acum sa se adreseze direct publicului (si asta in afara campaniei electorale). El stie sa comunice cu omul simplu mai degraba decat universitarul Tompea... In plus, PDL-ul are, inca, avantajul "partidului prezidential", care il face redutabil mai ales in mediul urban. Oricum, daca dl. Oajdea reuseste sa obtina un scor care sa ii permita accesul in Parlament...pazea, Nichita! Si Carlan, asijderea...

Der Untergang

2008-10-29T13:40:00.002+02:00

Asta e un film despre ultimele zile din viata lui Hitler, din 2004. Dupa gustul meu, unul bun. Artistic, dar care reuseste sa lase impresia de documentar, de observatie vie. Si asta fara sa recurga la filmarea "din mana" si fara sa abunde in explicatii de fond. Ci doar prin respect fata de fapte si prin echilibru.
Mai mult, am vazut in filmul asta cea mai reusita reprezentare cinematografica a lui Hitler; nu una parodica, nu una contorsionata si teatrala. Dictatorul devine, in interpretarea lui Bruno Ganz, uman. Si asta e o conditie esentiala pentru a explica bestia. Trebuie sa ii accepti umanitatea, tocmai pentru a intelege de ce a devenit bestie. La fel cum procedeaza Scorsese cu unii dintre gangsterii sai.
Cu toate problemele care apar in "construirea" altor personaje (Eva Braun sau Albert Speer), valoarea filmului nu prea poate fi negata. Am vazut putine productii "noi" cu atata substanta; si acelasi lucru l-as putea spune gandindu-ma la filmele istorice pe care le-am urmarit.

De ce nu mai pot fi anticomunist

2008-10-26T13:47:00.003+02:00

Imi aduc aminte de anii studentiei. Care s-au suprapus, intamplator, peste guvernarea Adrian Nastase (2000 - 2004). Pe atunci pierdeam rareori ocazia de a comenta, impreuna cu diversi colegi de facultate nu atat crimele comunismului, cat uitarea lor. Ne indigna ocultarea lagarelor de concentrare; a abuzurilor, a propagandei desantate si generatoare de mutilari morale pe termen lung. Ne scotea din sarite ca Ilici trecea drept nevinovat pentru perpetuarea bolsevismului, prin discurs si prin practici, pentru raidurile minerilor, pentru maltratarea liderilor opozitiei din anii 1990-1991. Si nici nu avea cum sa fie vazut altfel, pentru ca nimeni nu isi mai aducea, pe atunci, aminte. Sau prea putini...

Dupa 2004, lucrurile s-au schimbat. Studierea comunismului a inceput sa se faca sistematic, in instituitii specializate. Au inceput sa apara o gramada de filme despre comunism, de data aceasta larg promovate, comparativ cu productiile anterioare. Presa, care parea sa ignore cu totul subiectul, a inceput sa scrie. Am spus atunci: "In fine..." Entuziasmul meu nu avea insa cum sa tina. A fost de ajuns un minim efort de atentie ca sa imi dau seama, ca, de fapt, asistam la o confiscare. Ca discursul anticomunist a incaput pe mana cui nu trebuia. A unui om ca d-l Basescu, ale carui relatii cu apusul regim sunt neclare, dar despre care se poate spune ca lupta impotriva comunismului cu un limbaj si, atat cat este acum posibil, cu niste metode specifice acestuia. A unui om ca d-l Plesu care, in 1990, privea cu obisnuita-i bonomie devastarile minerilor din fotoliul sau de ministru FSN-ist. A unei pleiade de comentatori pentru care e "trendy" sa fii anticomunist. Si atunci am tacut.

Daca anticomunismul presupune adeziunea la o moda intelectuala, el devine inutil. Daca el inseamna insa acceptarea unor lideri de opinie indoielnici, el e de-a dreptul periculos. Nu poti face anticomunism alaturi de comunisti. E singurul lucru la care, teoretic, acestia nu ar trebui sa aiba acces. Daca totusi acest lucru este posibil, nu mai ramane decat retragerea. Sau redenumirea anticomunismului.

Unde a gresit dl. Basescu

2008-10-25T18:01:00.003+03:00

Faptele mai intai. Dl. presedinte s-a trezit pe birou cu un proiect de lege (cel privitor la marirea salariilor profesorilor cu 50%) despre care guvernul si multi analisti sustin ca poate deveni falimentar din punct de vedere economic. La prima vedere e un proiect care, desi votat in unanimitate de Camera Deputatilor, nu trebuia sa primeasca sanctiunea sefului statului.
Pe de alta parte, se apropie campania electorala. Tocmai perioada cand e greu sa spui adevarul si, cu atat mai mult, sa sa il pui in practica. Intre doua dezavantaje, unul economic si general si altul, egoist si politic, ce se putea face?
Dupa parerea mea, un singur lucru. Trimiterea proiectului inapoi la Parlament, cu recomandarea ca salariile sa fie marite, dar nu cu 50%. Cu 25%, cu 30%, cu o cifra mai acceptabila pentru buget. In acest fel se putea pastra macar aparenta luciditatii, fara ca dl. Basescu sa isi faca praf capitalul electoral, de care partidul sau are acum atata nevoie. Dar, de la un politician obisnuit cu maximalismul si supralicitarea, o asemenea pretentie apare aproape ca una utopica. Dl. presedinte trebuia sa fie radical, pentru ca radicalismul e principalul (sau poate de fapt singurul) sau atu politic. Pentru a nu-si dezamagi electoratul fidel, format cu precadere din oameni carora nuantele le sunt cu totul straine. Si asta, se pare, cu orice pret.
Dezavantajul politic al d-lui Basescu este ca o asemenea atitudine apare imposibil de sustinut pe termen lung (asta daca, bineinteles, d-sa vrea sa iasa din opozitia in care se complace de ceva timp). Si, pe cat de mare este vehementa, pe atat de mare va fi dezamagirea acelui electorat de "alb" si "negru".