Articol...

...super fain in „Ziarul de Iasi”. Scris de dl. Radu Parpauta. Avand in vedere ca alte articole pe care d-sa le-a publicat in ultimul timp nu mi-au placut deloc, asta a fost o surpriza mare. E cel mai bun editorial pe teme literare pe care l-am citit... de nu stiu cand.
http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/scriitorimea-romana-si-oana-zavoranu~ni5p4n

Neintelegerea

Parcurg, in fine, volumul II al „Jurnalului de scriitor”, de Dostoievski. Unul dintre laitmotivele acestuia este sinuciderea. Autorul ajunge la concluzia (rezonabila) ca aceasta este, in mare masura, efectul pierderii credintei in vesnicie. Ca omul nu se poate impaca pana la capat cu efemeritatea; odata ce o accepta, viata isi pierde intelesul. Dostoievski isi imaginase, de altfel, si un personaj aflat intr-o atare situatie: Kirilov, din „Demonii”. Paginile din „Jurnal” pot fi foarte usor citite ca o „descifrare” a acestuia, realizata chiar de autor.
Pana aici, toate bune. Dar mi-am adus aminte, subit, cam in ce fel il interpreta Albert Camus pe Kirilov (pare-mi-se, in „Omul revoltat”). Filosoful francez se opintea sa faca din el un soi de erou al „razvratirii metafizice” (in stilul bolovanos camusian aceasta numai ca nu se citea ca un fel de „munca socialista”).Pur si simplu nimic din ceea ce dorise Dostoievski sa arate nu se mai regasea. Absurdul nu isi gasea argumente: el contraataca parsiv, asimiland, confiscand „arma” adversarului pentru a o manipula in propriul folos. Ca sa vezi ce poate ajunge scrierea unui crestin ortodox riguros pe mainile unui existentialist (de stanga). Ideea este ca, in acest context, zau ca nu iti vine sa mai scrii nimic. Nu de alta, dar s-ar putea sa te citeasca pana la urma cineva. Si comunicarea intre noi este atat de slaba si, uneori, atat de fatis distorsionata, ca s-ar putea sa iti para rau ca ai scris. Asta, bineinteles, daca mai apuci sa vezi interpretarea celuilalt. Si pentru ca, fara voie, ba chiar cu toata bunavointa, sa ajungi girantul unei prostii (sau pur si simplu al unui lucru cu care nu esti de acord) nu trebuie sa fii neaparat Dostoievski...

Din nou despre d-nii Mircea Platon si Ovidiu Hurduzeu

Da, mi s-a acrit si de astia. Mai intai citesc un editorial al celui dintai, in „Ziarul de Iasi”. Foarte bine scris, ca de obicei. Cu o mica problema; autorul se rafuia, cu patos, cu ideea ca natiunile ar fi un produs al epocii moderne. Si mai exemplifica si cu Marc Bloch (mare istoric francez din perioada interbelica). Dar nu preciza, sau poate nu stia, ca Bloch vorbeste, in cartea sa „Societatea medievala” despre „natiuni” ca acea bavareza (nu germana!). Mai pe romaneste, ca in referirile la premodernitate termenul de natiune trebuie folosit in cu totul alt inteles decat cel actual. Ca se poate vorbi cel mult de „origini” medievale ale natiunilor moderne (asta daca esti primordialist). Sau macar ca e vorba de o chestiunea discutabilă. Prin aroganta pseudo-stiutoare izbutesti sa convingi lumea ca nu cunosti chestiunea nici cat cunosc altii componenta chimica a mancarii pentru pisici... Si nu e nimic daca nu stii; poti chiar sa-ti dai cu parerea, dar nu cu agresivitatea unei autoritati.
Despre dl. Hurduzeu...pot sa spun doar ca a publicat, in „Convorbiri literare” (numarul pe luna iulie) traducerea unui articol al unui profesor texan, John Medaille. Autorul injura teribil capitalismul, pe care il considera un rau moral. Banuiesc, desigur, ca traducatorul isi asuma, in mare parte macar, opiniile exprimate acolo. Am doar doua comentarii:
1) daca pe criticii de stanga ai capitalismului pot macar incerca sa ii inteleg, cei de dreapta imi dau fiori pe sira spinarii
2) nu foloseste nimanui la nimic o atitudine ca aceea exprimata in articolul despre care vorbesc: grandilocventa, moralista (adica lipsita de orice pragmatism) si fara solutii

Sincer...imi pare rau.

Un material frumos...

...pe blogul d-lui Adrian Cioflanca. Despre dl. (rector?) Bondrea de la Spiru Haret si dosarul sau de cadre. Urmat de cateva detalii biografice direct din arhiva CC al PCR. Merita citit.
Adresa: http://adriancioflanca.blogspot.com/2009/08/dosarul-de-cadre-al-lui-aurelian.html

Hazliu

Imi place, zau, politica trustului d-lui Vantu din ultimul timp. L-au lasat pe dl. Nistorescu sa "epureze" toata redactia de la "Cotidianul", dar le permit celor indepartati sa-si tina blogurile afisate pe site. Asa nici nu mai stii ce ziar citesti; da` injuraturi gasesti si de o parte, si de cealalta. Presa, dom`ne...

Ce iaste dreapta?

Ma refer, bineinteles, la mai vechea mea nelamurire: intelectualul roman de dreapta. M-am tot intrebat cum l-am putea categorisi. Ca si dreapta, vezi bine, are multe curente, orientari, etc. Si e greu sa nu te apropii de una sau de alta.
Pe rand, acum. Ma opresc mai intai asupra dreptei "liberale", "corporatiste", mai mult sau mai putin in traditia lui von Mises. Si descopar ca nici un corifeu al dreptei autohtone nu are ce cauta aici. Pur si simplu pentru ca preocuparile economice trec, la "conservatorii" nostri, undeva de la locul patru in jos. In "Evenimentul Zilei" de mai ieri, d-na Rodica Culcer se plangea ca un prim ministru de dreapta e dezinteresat de politica economica pe care d-sa ar considera-o adiacenta respectivei orientari. Nu-i nimic: la fel sunt si intelectualii. In afara de putinii economisti care s-ar putea impune ca "voci" autorizate si care nu sunt luati in seama.
Economia e grea si, in plus, nu s-a numarat niciodata printre prioritatile romanului... Ei, asta e. Atunci poate ca avem o dreapta crestina sau social-conservatoare. Care nu pune accent pe material, ci pe valorile traditionale. Foarte frumos. Dar nici asta nu exista la noi. Si o spun doar ca sa nu acuz "dreapta" de dublu limbaj. Pentru ca nici un editor apartinand dreptei crestine din State, spre exemplu, nu l-ar publica cu mare tam-tam pe Dan Brown. Nici un social-conservator nu ar cheltui o gramada de bani pentru a expune si promova plasticieni care fac din nihilismul axiologic centrul preocuparilor lor artistice si estetice. Si ma opresc.
Poate ca "dreapta" e preocupata cu precadere de aspecte politice si constitutionale. De aceea l-a luat ca model pe Charles de Gaulle si vrea sistem semiprezidential de tip francez. Omitand insa cateva aspecte: ca nu suntem in razboi (ca Franta in 1958), ca nu avem o viata intelectuala dominata de extrema stanga (vremurile acela s-au dus de mult, din fericire), ca dl. Basescu nu e de Gaulle si, mai ales, ca bonapartism de dreapta nu s-a vazut pe nicaieri. Bonapartismul (in sensul sau populist si plebiscitar) poate fi cel mult socialist. Asta daca nu cumva, intr-un sublim act de protocronie, nu ne apucam noi sa scoatem la lumina si asa ceva...
Despre mai stiu eu ce doctrine, cum ar fi neoconservatorismul, nu mai vorbesc prea mult. Ajunge sa spun doar ca aceia care ar visa asa ceva in Romania s-ar afla intr-o grava eroare. Curentul in cauza e preocupat, din pacate, cu precadere de politica externa. Bineinteles, americana. Si nu are ce cauta, chiar adaptata, decat in ograda unei mari puteri.
Mai ramane anticomunismul. Desi unii ar spune ca si aici se cam manifesta dublul limbaj. Dar chiar trecand peste asta, tot intram intr-o dilema (destul de veche). Pentru ca anticomunismul nu e monopolul dreptei. Nu defineste pe nimeni ca fiind "de dreapta". Anarhistii haituiti in Rusia si Spania pentru ca se opuneau bolsevicilor si, mai apoi, stalisnismului, revizionistii francezi din anii `70, o mare parte a democratilor americani actuali nu au fost si nu sunt deloc de dreapta. Si totusi nimeni nu le poate contesta anticomunismul. In plus, nimeni nu se poate limita intr-o negatie. Fie si pentru ca atunci cand reminiscentele comuniste ar deveni neglijabile, acelasi lucru s-ar intampla si cu adversarii lor. Asta daca acestia nu ar gasi de cuviinta sa prelungeasca peste masura lupta anticomunista si sa dezlantuie vanatoarea de vrajitoare.

...si nu imi mai ramane decat sa spun, dupa un clasic: "Dreapta-i ce-i langa stanga...si vitavercea!" Sau, dupa un clasic in viata, "care este..."

Despre (ne)rusine

Ce mi-a fost dat sa vad pe Copou... Mai precis, la afisierul Muzeului Literaturii Romane. Paunescu s-a plictisit, se pare, de politica, si va veni, pe 19 iunie, sa scurme pe la Casa Pogor, la prelectiunile Junimii. Asta ma face, pentru prima oara dupa mult timp, sa-mi cam plece pamantul de sub picioare. Si daca nu as scrie, aproape fara sa-l recitesc, aproape fara sa mai fiu atent la stil, articolul asta, mi s-ar parea ca tacerea mea varsa, nu sange, cum vroiam sa scriu initial, ci patetice laturi...
Prelectiunile au fost initiate, pe la jumatatea anilor 1860, de o "gherila" culturala care se chema "Junimea" si care avea sa cuprinda, in scurt timp, cam tot ce era mai bun (sau, macar, mai putin ridicol) prin literele si stiintele autohtone. Acum cativa ani, "Muzeul Literaturii Romane" a reluat, simbolic, prelectiunile, si s-a descurcat onorabil. A reusit sa aduca destule nume, s-a scris prin presa, etc. Nu s-au facut de ras; toata lumea era constienta ca nu e vorba de o repetare a gloriei de secol XIX, dar macar li se aducea celor de atunci nu un omagiu (pe care l-ar fi luat in ras), ci un salut scurt, nepretentios, decent. In iunie 2009 li se arunca insa doar o batjocura groasa in obraz. Ca la altceva nu ma poate duce cu gandul o asemenea asociere (cel mult, m-ar mai putea trimite la o indigestie).
Mi-l si inchipui pe maestrul omagiilor (ca tot vorbeam de ele mai sus) dregandu-si vocea si improvizand stihuri rau parfumate despre Maiorescu, Eminescu, si mai stiu eu cine: oameni cu care, implicit, se va identifica simbolic. Face frevcent chestia asta de cand nu mai e obligat de cu totul speciala sa moralitate sa-l apropie pe Ceausescu de toti eroii nationali. Ceausescu nu mai exista, fizic, Paunescu insa a ramas, si i-a confiscat rolul. Mi-l imaginez, iarasi, filosofand, intr-o betie de vorbe (nu spun cuvinte!) pe teme patriotarde de care Maiorescu a ras atat. Si peste toate rasunand probabil ultimul lucru care va ramane nemaculat dupa trecerea zgomotoasa si urat mirositoare, talanga lui Pogor...
P. S. Un banc tinzand sa devina realitate. Asta ca sa mai destind tonul cam sumbru al articolului. E vorba despre "Junimea", totusi :).
Cica Paunescu se plimba, trist, prin Copou. Ajunge el langa BCU si aude o voce indepartata, venind parca din maruntaiele taranii:
-Paunescu... Paunescu...!
-Cine ma striga?
-Eu...Eminescu...(Pesemne la aparitia sa statuia din Fundatie prinsese glas).
-Vai, maestre, ce surpriza...sunt coplesit... Ce mai faceti...?
-Bine...bine...Tu ce mai faci?
-Rau...sunt cu un picior in groapa...
-Si cu celalalt...mai scrii, mai scrii...?