Înaintea alegerilor, o parte a presei se străduia (preluând necritic un clișeu electoral) să îl prezinte pe contracandidatul PSD-ist al d-lui Băsescu în contururile unui „restaurator al comunismului”,ale unei „fantoșe a lui Iliescu” ș. a. m. d. Lucru neadevărat după modesta mea opinie: să ne gândim doar la „contrele” pe care dl. Geoană a trebuit să le îndure de la „tătuca”. Între ele, cea mai gravă a fost, desigur, porecla fără de care stângaciul inginer-diplomat-om politic ar fi ajuns aproape fără obstacole președintele României (reflectați, nu am spus vorbă mare!).
Acum, aceleași ziare (și, foarte probabil, aceeași „analiști”) se întorc împotriva d-lui Ponta cu același tip de argumente. Zugrăvirea acestuia ca un „interpus” al „vechii gărzi”, al bolșevicilor nepocăiți are, oricum, mult mai multe șanse să se plieze realității. Dar nu asta e problema. Ci incompetența dialectică stupefiantă pe care alăturarea celor două imagini o arată. Pentru că, în aceste condiții, nu au mai existat nici fracțiuni socialiste, nici grupuri de interese divergente, nici măcar alegeri interne. Ilici a candidat împotriva lui însuși și s-a bătut singur. Concluzie mai ușor de acceptat, din păcate, în unele cazuri, decât un minim efort de gândire sau o solicitare a demodatului bun simț...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu