Despre (ne)rusine

Ce mi-a fost dat sa vad pe Copou... Mai precis, la afisierul Muzeului Literaturii Romane. Paunescu s-a plictisit, se pare, de politica, si va veni, pe 19 iunie, sa scurme pe la Casa Pogor, la prelectiunile Junimii. Asta ma face, pentru prima oara dupa mult timp, sa-mi cam plece pamantul de sub picioare. Si daca nu as scrie, aproape fara sa-l recitesc, aproape fara sa mai fiu atent la stil, articolul asta, mi s-ar parea ca tacerea mea varsa, nu sange, cum vroiam sa scriu initial, ci patetice laturi...
Prelectiunile au fost initiate, pe la jumatatea anilor 1860, de o "gherila" culturala care se chema "Junimea" si care avea sa cuprinda, in scurt timp, cam tot ce era mai bun (sau, macar, mai putin ridicol) prin literele si stiintele autohtone. Acum cativa ani, "Muzeul Literaturii Romane" a reluat, simbolic, prelectiunile, si s-a descurcat onorabil. A reusit sa aduca destule nume, s-a scris prin presa, etc. Nu s-au facut de ras; toata lumea era constienta ca nu e vorba de o repetare a gloriei de secol XIX, dar macar li se aducea celor de atunci nu un omagiu (pe care l-ar fi luat in ras), ci un salut scurt, nepretentios, decent. In iunie 2009 li se arunca insa doar o batjocura groasa in obraz. Ca la altceva nu ma poate duce cu gandul o asemenea asociere (cel mult, m-ar mai putea trimite la o indigestie).
Mi-l si inchipui pe maestrul omagiilor (ca tot vorbeam de ele mai sus) dregandu-si vocea si improvizand stihuri rau parfumate despre Maiorescu, Eminescu, si mai stiu eu cine: oameni cu care, implicit, se va identifica simbolic. Face frevcent chestia asta de cand nu mai e obligat de cu totul speciala sa moralitate sa-l apropie pe Ceausescu de toti eroii nationali. Ceausescu nu mai exista, fizic, Paunescu insa a ramas, si i-a confiscat rolul. Mi-l imaginez, iarasi, filosofand, intr-o betie de vorbe (nu spun cuvinte!) pe teme patriotarde de care Maiorescu a ras atat. Si peste toate rasunand probabil ultimul lucru care va ramane nemaculat dupa trecerea zgomotoasa si urat mirositoare, talanga lui Pogor...
P. S. Un banc tinzand sa devina realitate. Asta ca sa mai destind tonul cam sumbru al articolului. E vorba despre "Junimea", totusi :).
Cica Paunescu se plimba, trist, prin Copou. Ajunge el langa BCU si aude o voce indepartata, venind parca din maruntaiele taranii:
-Paunescu... Paunescu...!
-Cine ma striga?
-Eu...Eminescu...(Pesemne la aparitia sa statuia din Fundatie prinsese glas).
-Vai, maestre, ce surpriza...sunt coplesit... Ce mai faceti...?
-Bine...bine...Tu ce mai faci?
-Rau...sunt cu un picior in groapa...
-Si cu celalalt...mai scrii, mai scrii...?