vineri, 19 decembrie 2008

De mana orbilor

Raman uimit, uneori, de cum supravietuieste tara asta. Condusa de niste oameni care nu o cunosc nci macar la nivel elementar. Acum cativa ani, dl. Cezar Preda, liderul PD Buzau, era numit sef al partidului pentru Moldova (!). De aceeasi incomensurabila necunoastere istorico-geografica da dovada Realitatea TV, cea mai importanta "voce" a presei centrale, atunci cand muta cu nonsalanta Botosanii in Bucovina. In fine, ca sa mai dau doar un exemplu, un functionar din Ministerul de Finante raspunde CJ Iasi ca finantarea aeroportului international va fi amanata...pe termen nelimitat, pentru ca nu constituie o "prioritate nationala". Si asta cand e vorba de al doilea oras ca marime al tarii, care nu are, practic, nici un alt mijloc de comunicare rapida cu Vestul. Incapacitatea clara a responsabililor din "capitala" nu numai de a rezolva, dar macar de a se informa cu privire la problemele care nu ii privesc direct nu lasa decat o singura solutie: trecerea responsabilitatii (si a bugetelor) catre teritoriu. La obiectia ca astfel "baronii" si "birocratia" vor avea de castigat, nu pot raspunde decat ca e de o mie de ori preferabil un "baron" care macar stie ce trebuie facut si, presat de opinia publica, de apropierea alegerilor, de interese directe, s-ar putea sa faca mai mult decat un om poate binevoitor, dar care nici macar nu stie cu ce se confrunta. Ceva trebuie schimbat aici. Pentru ca, in ritmul asta, vom muri de mana orbilor; nici macar de a noastra...

duminică, 14 decembrie 2008

Noua stanga intelectuala

In ultimul timp a inceput, dupa un lung monopol al dreptei, sa se structureze un discurs al stangii intelectuale in Romania. Acesta e propagat de personalitati cu o anumita notorietate, ca d-nii Vasile Ernu sau Costi Rogozanu. Oportunitatea sa este greu de pus sub semnul intrebarii, intr-o societate care se pretinde pluralista si in care stanga nu fusese reprezentata public pana acum decat de personalitati cu iz dubios, ca dl. Cristoiu. Este insa indoielnica, dupa parerea mea, valoarea practica a acestui demers. Asta pentru ca, din punct de vedere politic, nu avem un partid autentic de stanga. PSD nu e decat un conglomerat doctrinar greu digerabil, care amesteca, de-a valma, unele elemente neocomuniste, altele care tind spre stanga moderna si altele pur si simplu de dreapta. Doctrinarii noii stangi nu vor avea astfel un partid in care sa isi proiecteze aspiratiile, decat in foarte improbabila varianta a reformarii social-democrate.
Mi se poate raspunde ca stanga are varianta de a ramane la nivelul societatii civile, si asa anchilozata de numeroasele "tradari ale intelectualilor". In primul rand, asta mi se pare, tocmai prin prisma experientei, o eventualitate problematica in Romania actuala. In al doilea rand, in societatea romaneasca stanga are o raza de actiune destul de restransa. Sondajele de opinie arata ca Biserica Ortodoxa este o institutie extrem de populara si de influenta; o alta structura traditionala, armata, e de asemenea bine vazuta. Romanii sunt, in general, conservatori, dar nu in sensul critic sau doctrinar al termenului, ci in cel banal: atasamentul fata de ceea ce cunosc si frica de schimbare. In aceste conditii, proiectul stangii risca sa aiba soarta celui al "dreptei" de tip Liiceanu sau Patapievici: sa ramana cantonat in cercurile intelectuale, fara impact real nici macar in randul publicului urban cat de cat cultivat, pentru ca ulterior sa se vulgarizeze in reductionism si proiecte politice la urma urmei straine de substanta sa.

sâmbătă, 13 decembrie 2008

Zvon

Cica PDL si PSD s-ar fi inteles ca in judetele unde detin presidintia consiliilor judetene sa isi numeasca prefecti in consecinta (sursa: "Evenimentul Zilei"). Adica daca dl. Simirad e in PSD, vom avea prefect PSD-ist. Pe langa faptul ca impartirea asta miroase a ilegalitate de la o posta (teoretic, prefectii sunt inamovibili, dar noii guvernanti nu au de gand sa tina cont de asta, cum nu au tinut nici liberalii) e si de o uluitoare stupiditate. Pur si simplu, in judete nu va mai exista nici o alternativa la autoritatile constituite, nici un echilibru, nici un control. In aceste conditii, ma gandesc daca nu cumva aceasta institutie a prefectului nu a devenit de-a dreptul inutila. O solida descentralizare, urmata de o trecere a atributiilor de "moderatori" ale prefectilor pe seama justitiei ar termina cu aceasta institutie bugetofaga si fara incetare obiect de troc politic.

vineri, 12 decembrie 2008

Sindromul Boc

Admirabilul nostru primar aproape ca nu a mai dat prin Iasi, de la alegeri. Sta la Bucuresti si negociaza formarea guvernului. Dl. Florin Ghetau spune ca face asta pentru ca se vrea un lider al coalitiei PDL-PSD pe plan local. Eu ma gandesc ca e mai mult decat atat. D-sa aspira la mult mai atragatoarea functie de portavoce: pentru dl. Geoana, asa cum primarul Clujului este pentru dl. Basescu. Eu unul ii doresc inca si mai mult. Vreau sa devina ministru, pentru ca intreaga tara sa profite de stiuta-i competenta, iar Iasul sa se debaraseze de d-sa pentru totdeauna...

joi, 11 decembrie 2008

Dezamagire?

Exact tipul de argumentatie iresponsabila pe care il analizam in articolul precedent il dezvolta si dl. Horia Roman Patapievici in "Evenimentul Zilei" de azi (http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/831922/SENATUL-EVZ-Avem-o-tara-cum-procedam/). Numai ca in textul d-sale se adauga si amuzanta marota numita "Patriciu". Hai, ca de la redactorii "22" ma astept de ceva vreme cam la orice. Dar de la d-sa puteam avea macar pretentia unei taceri decente... Nu de alta, dar in anii `90 omul asta a fost cel mai lucid, tenace si agresiv oponent al extremismului dominant. Dar, cum spuneam si in cazul d-lui Traian Ungureanu, varsta...
Update: Dl. Traian Ungureanu (ca veni vorba) apare exact cu aceleasi texte (plus necesitatea supravietuirii "proiectului politic" al PDL; care urmeaza, probabil, a fi promovat de dl. Miron Mitrea). Devine molima? Sau e cel mai comod argument?

miercuri, 10 decembrie 2008

Criza din Grecia si foarte probabilul guvern PDL-PSD

Aparent, nu este nici o legatura intre cele doua subiecte. Totusi, am detectat una foarte importanta. Bineinteles, la nivel mental.
Dupa cum stie, un tanar de 15 ani a fost impuscat intr-o suburbie a Atenei. Contextul este urmatorul: un grup de derbedei (probabil tineri teribilisti) a atacat masina Politiei cu pietre; oamenii in uniforma au ripostat, in final, cu focuri de arma si unul dintre agresori a sfarsit rau. Inainte ca o ancheta sa poata stabili conditiile exacte in care s-a petrecut drama, extrema stanga a reactionat dand vina pe...autoritatile statului! Acestea sunt, in ochii lor, a priori responsabile de ceea ce s-a intamplat. Cazul nu este fara precedent; aceeasi atitudine au avut-o socialistii intransigenti si in timpul tulburarilor din Franta, din anii trecuti. Probabil ca "drepturile omului" includ acum si manifestarea libera a huliganismului, iar "militantii" se asteptau ca oamenii din masina sa se lase batuti sau, de ce nu, linsati.
Cam asa reactioneaza si o parte dintre fanii intransigenti ai PDL atunci cand aud despre posibila coalizare a partidului preferat cu "dusmanul" PSD-ist. In cunoscuta revista "22" a aparut astfel un material in care o eminenta comentatoare dadea vina pe...PNL pentru alianta considerata "nefireasca" intre basescieni si PSD-isti. Teoria aparuta, bineinteles, si pe formuri, nu are nevoie in sine de nici un comentariu. Interesanta mi se pare doar paralela de atitudine. La fel ca extremistii greci, cei autohtoni isi scuza "idealul" prin dreptul la reactie; daca PNL a "blocat" negocierile cerand pentru dl. Tariceanu postul de premier, atunci PDl nu a facut decat o mutare fireasca. Protocoalele, vechiul statut, nu demult modificat, care interzicea colaborarea cu PSD, principiile, ideile, "dreapta", "anticomunismul", mama Omida si mitul "salvatorului" nu mai au nici o importanta. Nu conteaza ca noi am dat foc la masini sau ca ne-am aliat cu cel pe care il vroiam, pana nu demult, condamnat, impuscat, ars, pus la stalpul infamiei: "altii" ne-au provocat. Cu texte de genul asta justificau Marx si Lenin revolutia proletara. Cu texte de genul asta Hitler promova masacrarea evreilor... Asa legitima Stalin pactul Ribbentrop-Molotov. Si asta e o proba ca extremismul nu are nici timp, nici spatiu si nici macar culoare politica.

marți, 9 decembrie 2008

Anticomunismul: raport final

Pentru ca articolele mele privitoare la "anticomunismul" romanesc au provocat anumite neintelegeri, ma vad nevoit sa fac o precizare. Nu dezavuez, in nici un caz, anticomunismul ca atitudine sau concept. Mai mult, il consider nu numai necesar, dar chiar o conditie sine qua non pentru accederea la normalitate a spatiului public romanesc, atat la nivel de dezbatere, cat si la nivel practic.
Ceea ce resping insa este confiscarea anticomunismului de catre anumiti actori (sau jucatori!) de pe scena publica, atat din mediul politic, cat si intelectual, cu atat mai mult cu cat "antecedentele", dar si comportamentul actual al unora dintre ei nu ii indreptatesc, nici pe departe, la asumarea acestui monopol. Resping, de asemenea, maniera "politically correct" (ca sa nu zic, dupa expresia d-lui Vasile Ernu, de-a dreptul leninista) prin care s-a facut condamnarea comunismului de catre Comisia Prezidentiala. Incercarea de a impune o istorie "oficiala" si definitiva asupra unui fenomen complex si inca insuficient studiat nu poate, la urma urmei, decat bloca descoperirea adevarului istoric. Nu in ultimul rand, resping maniera cinica in care multi anticomunisti "de opereta" (pentru a o parafraza pe Elisabeth Levy) prefac un concept moral, politic, social intr-o cale de ascensiune publica.
Anticomunismul nu trebuie, asadar, abandonat. El trebuie doar "asanat", delimitat de demersurile oficiale suspecte de instrumentare politica sau de carierism. La rigoare se impune, dupa cum am mai spus, un efort de redefinire a conceptului. Pentru ca, in forma actuala, el risca sa fie compromis definitiv. Si, daca asta s-ar intampla, ar trebui sa ne pregatim de asumarea, pe termen lung, a unor incalculabile consecinte.

Coincidenta

In Iasi sunt doua maternitati: Cuza Voda si Elena Doamna. Intamplator, numele acestora evoca un cuplu destul de nefericit din istoria Romaniei. Nefericit si fara copii...

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Anatomia unui indoctrinat

"La microfon Traian Ungureanu..." Aceasta fraza m-a inviorat, in anii `90, de multe ori. Era ora exacta si inceputul stirilor BBC, retransmise de extraordinarul (pe atunci) post de radio Nord-Est din Iasi. Era inceputul unor comentarii elegante in aciditatea lor; a unei parade de detasare si usor dispret britanic, clar, taios si mereu la tinta... O voce placuta, echilibrata, senina si care nu ierta. O voce care mi-a insotit, in anii adolescentei, devenirea.
Vocea cu care am crescut s-a schimbat, intre timp. Vremile necrutatoare, varsta, uzura si, poate, interesul i-au dat o nota stridenta, rea, care amesteca nonsalant oda si nihilismul. Acest om inteligent si de un rar talent jurnalistic s-a prefacut intr-un soi de Marat, care nu sustine orbeste nici macar o idee, ci, pur si simplu, un om si un partid. Ar fi in stare probabil sa-i lichideze, efectiv si cu toata bunavointa, pe cei care indraznesc sa gandeasca altfel. Nu a ramas din el, practic, decat intoleranta, care e de data asta angajata. Traian Ungureanu a devenit un veritabil manual de extremism, pentru unii, iar pentru altii - subiect de batjocura. Pentru mai putini, el s-a transformat intr-o grimasa amara...nu neparat de dezamagire, ci de tristete apasatoare, cotidiana, autohtona...

A propos de anticomunism...

Dl. Vladimir Tismaneanu publica, in "Evenimentul Zilei", un necrolog pentru Constantin Ticu-Dumitrescu (trecut recent intre drepti). Asta e foarte bine, spun eu. Mi se pare torusi nepotrivit insa (as zice bizar, daca nu ar fi vorba de d-sa) ca mentioneaza de 3, in cuprinsul articolului, celebra Comisie Prezidentiala si de doua ori, in acelasi paragraf, numele d-lui Traian Basescu. Si asta in conditiile in care peste celebra "lege Ticu" trece cu grabire. Bineinteles, dl. Tismaneanu nu uita sa se rafuiasca, pasager, si cu "demitizatorii" anticomunismului...
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/831254/SENATUL-EVZ-Farmecul-discret-al-eroismului/

joi, 4 decembrie 2008

Partea proasta a alegerilor

Au mai ramas, prin "entuziamul" rural, figuri de-a dreptul triste. Cum ar fi dl. Vasile Mocanu, vajnic, amenintator si...inactiv parlamentar din colegiul Targu-Frumos. Sau dl. Anghel Stanciu, ex-PRM, actualmente PSD. Prelungirea mandatelor acestora nu inseamna decat ca vom avea, inca patru ani, oameni de "mana moarta" in Parlament. Sentimente prea placute nu imi provoaca nici d-na Cristina Dobre, proaspat deputat PNL, ales...din greseala. A pierdut alegerile in CUG, dupa ce a avut, in campanie, o prestatie mai mult decat modesta, dar a profitat de scorul obtinut, in judet, de d-nii Radu Terinte si Traian Dobre (ultimul fiindu-i chiar socru :]) si a intrat in Parlament dupa redistribuirea mandatelor. Sper sa fiu contrazis de comportamentul viitor al d-sale; oricum, acesta depinde mult si de sprijinul pe care destul de tanara debutanta (36 de ani) il va primi de la partidul pe care il reprezinta.

Partea buna a alegerilor

E bine ca, in judetul Iasi, au mai disparut ceva personaje vechi, dar deloc venerabile. Dl. Constantin Neculau, viceprimarul de trista memorie, a fost pur si simplu anulat de d-l Oprea, la alegerile pentru Senat. Dl. Valer Dorneanu, un venetic pagubos care in 8 ani nu a miscat nimic pentru Iasi desi a detinut, la nivel national, functii importante (presedinte al Camerei Deputatilor, la un moment dat) a pierdut in Nicolina. In fine, dl. Dan Carlan, un foarte slab sef de filiala (prin decizii si lipsa de notorietate) a reusit hilara performanta de a fi singurul candidat PDL care si-a pierdut, in municipiu, colegiul.
In al doilea rand vine afluenta de personaje noi (vreo 11, cu totul). Dintre care unele promitatoare ( d-na Popa, d-nii Paduraru, Oajdea, Ciuhodaru). Din varii motive, garnitura parlamentarilor ieseni s-a primenit simtitor. Ramane de sperat ca asta sa se simta, cat de cat, in mersul lucrurilor din judet.

marți, 2 decembrie 2008

"Cel mai constient electorat"

Articolul asta vine in completarea celui de mai jos. Daca afirmi, trebuie sa si exemplifici. Dupa cum stim, cel mai constient, mai pertinent, mai patriotic si mai responsabil electorat este cel bucurestean. Si probabil de asta dl. Silviu Prigoana a luat, in colegiul sau, cam 60%din voturi (maneaua PDL, comandata de d-sa, o fi de vina?), d-na Oana Niculescu-Mizil (intaia vidanjoare a tarii) a luat peste 50%, iar d-na Elena Udrea (fara comentarii) a luat peste 40%. Daca are cineva alta explicatie in afara aliantei dintre prostie si fanatism politic as fi chiar foarte curios sa o aud. Electoratul "cel mai elevat" a votat cam la nivelul satelor din judetul Iasi. Si nu al celor mai rasarite...

Judetul nimanui

Judetul Iasi este, din cate am vazut, unul dintre putinele cu rezultate electorale echilibrate. Ceea ce, teoretic, ar fi de bine. Pentru ca "mobilizarea" excesiva in folosul unui partid sau al altuia (intalnita mai ales in sud si in vest) miroase de la o posta a efect de masa si a "epoca de aur". Daca scorurile sunt stranse, in schimb, inseamna ca apar macar premisele unui pluralism, a unei dezbateri deocamdata inexistente, in Iasi sau oriunde altundeva in Romania.
In practica insa lucrurile nu stau la fel de bine. Pentru ca Iasii nu "apartin", astfel, nici unui partid. Nu sunt nici ai PSD-ului, nici ai PDL-ului. Si, in aceste conditii, s-ar putea ca, dupa binestiutele naravuri politice din Romania, partidele sa se dezintereseze, in continuare, de acest teritoriu prea pestrit, prea neutru, prea plin de surprize, prea...indepartat.

luni, 1 decembrie 2008

Posibile variante de guvernare

Trebuie sa spun, pentru inceput, ca toate sunt la fel de proaste/nerealiste. Una e PDL-PSD. Aceasta e, in primul rand, nefunctionala. Doua partide apropiate ca scor, cu orgolii mari si care se urasc teribil de vreo patru ani nu ar putea guverna impreuna decat cu mare dificultate. In plus, intervine problema credibilitatii; o alianta cu PSD ar putea fi, pentru democrat-liberali, una cvasifatala.
Alta e PSD-PNL. Nici asta nu merge. In primul rand pentru ca dl. Basescu nu ar putea fi, probabil, convins sa o admita. In al doilea rand pentru ca, si aici, se pune problema functionarii unei coalitii intre doua partide dintre care unul este puternic, altul ambitios, si care nu se agreaza nici pe departe atat de mult pe cat s-ar putea gandi lumea (grupul d-lui Geoana, spre exemplu, ar vedea mai bine o alianta cu PDL).
Premierul tehnocrat nu e, nici pe departe, o varianta "salvatoare"; problema sprijinului politic ramane aceeasi. Cat despre vechea alianta DA, trebuie sa rezum ce am scris acum cateva zile: daca nu a putut merge decat doi ani, cine ne garanteaza ca de data asta nu se va intampla la fel?
Alegerile nu au rezolvat criza politica. Sa speram ca negocierile postelectorale si jocurile politice ale urmatorilor 4 ani nu o vor duce mai departe, in forme poate si mai grave.

duminică, 30 noiembrie 2008

PSD ?

Au luat cel mai mare scor. Neastepat de mare, as spune. Totusi, multa lume spune ca nu vor avea si premier; e foarte probabil sa se intample asta. Dar un lucru mi se pare clar. Chiar daca dl. Basescu va numi un pesedist, acela nu va fi dl. Geoana. Aici, demagogia nu-l va ajuta. De altfel, scorul mare obtinut de partid nu se datoreaza, nici pe departe, prestatiei d-sale, ci oamenilor din judete. Nu m-ar mira nici chiar ca stangistii sa-l lase balta (asa cum au facut atunci cand a incercat sa-l doboare pe Tariceanu) si sa propuna, la negocieri, un alt premier. Sau sa accepte un neutru, un tehnocrat.

Ce poate face un actor

Gangs of New York. Un film din 2002, nominalizat la mai multe Oscaruri. Un film care se vrea o reconstituire a luptelor dintre americanii "nativi" si emigranti, la jumatatea secolului al XIX-lea. Prin plasarea temporala si prin implicatii (problema emigrantilor, a sclaviei, a confruntarilor sociale) pelicula poate aduce aminte de clasicul "Nasterea unei natiuni". Dar asocierea asta e una dintre putinele elemente care "invioreaza" scenariul, altfel sec, cu multe naivitati si excese, afectand o falsa detasare fata de subiect.
Ca realizare, filmul apare mult sub valoarea unui regizor ca Martin Scorsese. Pare format doar din decoruri, costume si muzica; aduce aminte de filmele lui Zeffirelli, fara a avea insa frumusetea reconstituirii pe care o reuseste cineastul italian.
Totusi, filmul merita vazut fie si pentru prestatia unui singur actor: Daniel Day Lewis. O disciplina remarcabila, o seriozitate cvasitotala (care, de altfel, il opreste sa joace in productii ieftine; e, probabil, actorul cu cele mai putine filme, dintre cei celebri), o savoare a replicii care o goleste parca de banalitate. Aproape acelasi lucru, spus de Leonardo di Caprio, te poate lasa rece; dar Lewis traieste scenariul in asa fel, incat il face sa spuna mai mult decat are, de fapt, de spus. S-ar putea ca omul asta sa fie cel mai mare actor activ de film (Pacino sau De Niro nu mai sunt actori, ci monumente vii). Rolul din "Gangs" nu i-a adus un al doilea Oscar (mai avea unul pentru "My left foot") ; a asteptat pana anul asta, cand a castigat cu rolul din "There will be blood". Oricum, rareori se poate spune ca un interpret a salvat un film; dar, cu "Gangs of New York", cam asta se intampla.

sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Test

Mi-am facut azi un test electoral care "circula" pe internet de vreo saptamana. Dincolo de multe imprecizii de evaluare, inerente, de altfel, am remarcat un lucru. Ca un partid etnic (nu spun care, sa nu fac campanie :]) era foarte bine plasat in optiunile mele. Si acelasi lucru li s-a intamplat mai multor oameni care au completat chestionarul (din cate am vazut pe forumuri). Mi se poate raspunde ca la mijloc a fost o manipulare subtila (ceea ce se prea poate). Dar mai sunt doua variante. Ori respectivul partid a "ratat" o cariera stralucita, alegand sa reprezinte o minoritate nationala si limitandu-si astfel campul de actiune. Ori, pur si simplu, partidele "romanesti" au o problema...complexa.

miercuri, 26 noiembrie 2008

Votul uninominal

Acum un an, unii se gandeau ca va rezolva toate problemele posibile. Acum, mai multi (aceeasi, poate) il injura in toate felurile. Ca e o versiune proasta, hibrida; ca stimuleaza coruperea electoratului. Ba mai aud diversi comentatori lamentandu-se mai ceva ca bocitoarele impotriva "localizarii" politicii, de parca infectia de candidati impusi de la "centru" (care, oricum, nu au disparut cu totul) si parlamentarii care nu cunosc judetul pe care il reprezinta ar fi fost cine stie ce binefacere.
Eu zic ca tocmai in descentralizarea politicii sta marele avantaj al uninominalului. Ca politicienii vor putea intelege, in timp, daca acest sistem de vot va fi lasat sa functioneze si nu va fi repede schimbat, faptul ca ei nu reprezinta in primul rand "o tara" sau "un popor", lucruri la urma urmei destul de abstracte si care pot denumi orice (uneori chiar contrariul lor real). Ci reprezinta, in primul rand, o comunitate concreta de oameni care au interese comune clare. Si asta se vede doar pe plan local. Nu ne afecteaza in mod direct nu stiu ce investitie din nu stiu ce mare oras din sud sau din vest si nici inchiderea unei fabrici petrecuta in acelasi oras. Sau ne afecteaza, cel mult, doar pe cei care lucram in sectorul bugetar si incasam bani din taxe. Extinderea aeroportului international, proiectele de autostrazi spre est, soseaua de centura, starea drumurilor nationale care traverseaza orasul, investiile in agricultura din judet ne privesc insa pe toti. Uninominalul e o sansa de a ne debarasa de un centralism care numai bine nu ne-a facut si de a privi aproape. Spre lucruri pe care le stim din experienta directa si care ne afecteaza pe toti. El ne poate, in timp, ajuta sa facem dintr-o ingramadeala de cladiri o comunitate reala. Si care poate, pe chestiuni punctuale, cere socoteala parlamentarilor alesi de ea.

marți, 25 noiembrie 2008

Refacerea Aliantei

De ceva vreme, comentatorii isi bat capul cu un subiect tentant: posibila refacere a Aliantei DA. Totul a pornit de la un articol din "Cotidianul", bazat pe surse misterioase, care afirma ca dl. Basescu si ai lui ar cocheta cu liberalii, carora le-ar oferi presedintia viitoarei Camere a Deputatilor in schimbul formarii unei majoritati.
De la inceput, lucrurile par neclare: nu se stie daca e vorba de o sustinere parlamentara a PNL pentru un guvern monocolor PDL sau de o coalitie propriu-zisa de guvernare. Ceea ce e limpede insa e ca, in ambele cazuri, vorbim de posibilitati riscante. In prima varianta, e indoielnic ca liberalii s-ar multumi cu presedintia Camerei; foarte probabil, ei ar cere concesii peste concesii de la PDL, cam cum a procedat PSD-ul cu ei, in a doua parte a actualei guvernari. Daca PDL-ul nu s-ar conforma, e putin probabil ca ar reusi sa evite trecerea unei motiuni de cenzura. Mai ales atata timp cat se afla sub egida unui presedinte care stie ca nimeni altul sa isi infurie adversarii politici. In cea de-a doua varianta, credibilitatea ambelor parti s-ar vedea serios zdruncinata. Dupa ce s-au insultat in toate felurile, dupa ce au terorizat spatiul public cu o gramada de acuzatii reciproce, dupa ce au distrus o mai veche alianta, un nou proiect politic pus la cale de cele doua partide ar parea neverosimil. Impactul electoral ar fi, oricum, greu de prevazut. Si asta mai ales in ceea ce ii priveste pe basescienii intransigenti, porniti impotriva "oligarhilor". Alianta cu acestia ar risca sa maculeze, in ochii lor, imaginea "incoruptibilului". Cel putin daca fanatismul ar mai face efortul de a gandi, revenirea la formula din 2004 ar pune in fata unui important segment electoral o grava problema de legitimitate.
Alianta ramane, asadar, un vis frumos. Conturata intr-o etapa in care mai importanta pentru toata lumea era inlaturarea guvernului nefericit al d-lui Nastase, cu autoritarismul si reteaua sa clientelara, ea pare, intr-un context politic schimbat, mai degraba un experiment riscant si, poate, artificial.

luni, 17 noiembrie 2008

Omul de marmura

Un film de Andrzey Wajda. Despre teroare si despre uitarea programata. Despre regimul comunist, care genera, manipula si distrugea legende. Despre ce se intampla atunci cand legendele se suprapuneau peste indivizi in carne si oase. Si, mai ales, despre nevoia de a pastra in memorie oroarea. De a o scoate din subconstientul colectiv pentru ca, intr-o zi, sa nu ii vina ideea sa iasa de una singura.
Dar ceea ce e extraordinar la filmul asta nu e tema in sine. Ci anul in care a aparut:1977. Intr-o Polonie aflata in plin regim comunist, dar unde destalinizarea permisese macar condamnarea partiala a crimelor acestuia. La ei se putea. La noi nu. La noi nu era cultivat decat Sergiu Nicolaescu. In Polonia erau Wajda, Kieslowski...

Pavel Lucescu si forumistii

Eu pe tipul asta chiar il admir. E tot timpul lucid, concis, sceptic... Nu se lasa dus de val. Chiar si in campania pentru referendumul de anul trecut (ala cu demiterea d-lui Basescu), cand mai toti gazetarii delirau, si-a pastrat luciditatea.
Dar tocmai aici e problema. Pentru "creaturile" infierbantate de pe formuri, detasarea si scepticismul sunt confundate cu "tradarea" (nu radeti, chiar si termenul asta apare in comentariile lor). Nu ridica ode, face misto de toti, nu e in tabara "buna"...atunci e clar ca il platesc "cei rai". Ca e o "sluga" a oligarhiei, a "baietilor destepti", a burghezo-mosierimii sau a mai stiu eu cui. A incerca sa iti faci treaba pur si simplu e, se vede,un lucru suspect...
Scriam, intr-o postare mai veche, ca limbajul bolsevic a invadat chiar si discursul anticomunist... Nu pot decat sa o mai spun odata si sa aplic asta la toate tipurile de discurs. Limba de lemn e peste tot. Si gandirea pare croita din acelasi material...

miercuri, 12 noiembrie 2008

Presa din Iasi

Incep cu Ziarul de Iasi. Asta e cel mai vechi, cel mai profesionist, cel mai citit...etc. Dar are o boala cu stirea negativa. Mai putin in campania electorala, insa:). Cine se indoieste sa compare editiile din octombrie cu cele din noiembrie. Sau cele din aprilie cu cele din mai... Ca sa nu fie acuzati de partizanat politic care e, oricum, destul de clar? Sau ca sa nu scoata pe nimeni prea tare din sarite?
Flacara Iasului...ambitios. In ultimul timp au inceput, la capitolul promptitudine, sa ia fata Ziarului... Dar apare destul de mult balast, inca. Tot felul de stiri pe care nu le citeste mai nimeni, mai ales la economic. Si aici partizanatul politic al unei parti din redactie este destul de clar.
Buna Ziua Iasi...ar trebui nici sa nu scriu despre acesta, poate. In ultimul timp mai gasesti, pe editie, prea putine stiri interesante. Deschiderile sunt, de multe ori, catastrofale. Din ce in ce mai mult, se transforma intr-o combinatie de tabloid si stirile de la ora 5... In rest...doar de bine!

duminică, 2 noiembrie 2008

Pustia Tatarasilor


La polul opus Copoului se afla colegiul Zona Industriala-Tatarasi. Aici candideaza politicieni prea putin cunoscuti "marelui public": dl. Neculai Volovat (PNL), dl. Marius Spanu (PDL) si dl. Sorin Iacoban (PSD). Daca e sa ma iau dupa mini-interviurile date de cei trei "Ziarului de Iasi" cu privire la principalele probleme ale zonei in care candideaza, am impresia ca vad un grup de tripleti. Aceleasi platitudini si locuri comune; aceleasi teme care, in mare parte, au prea putin de a face cu Parlamentul. Dl. Sorin Iacoban a tinut chiar sa pluseze la capitolul inadvertente si a avansat niste pseudosolutii distractive la capitolul "caini vagabonzi". Subiectul "Aeroport" pare sa-i fi salvat pe candidati; este singurul susceptibil de a intra pe agenda lor. Noroc ca se afla in Tatarasi...
Teoretic, lupta se da, aici, intre d-nii Marius Spanu si Sorin Iacoban. Practic, am impresia ca nu se va da nici o lupta. PDL pare a miza pe scorul ceva mai bun decat al social-democratilor obtinut aici in vara; PSD isi aduce aminte ca dl. Nichita a castigat, la mustata, in turul al doilea, aproape intreaga zona (cu exceptia partii de sud a Tatarasilor). Afisele reprezentand candidati din alte colegii, pe care le-am vazut pe strazi, nu ma pot duce la concluzii prea optimiste... O zona saracita de lipsa investitiilor (mai acuta decat oriunde in oras), imbatranita si apatica ii "plictiseste", se pare, pe politicieni. Daca ar fi sa ma iau dupa ce am vazut pana acum, candidatii invita la "votul in alb" (pe care alegatorii il pot folosi pentru a le sanctiona prestatia). Si asta nu anunta zile prea fericite pentru nici una dintre parti.



Electorale de Copou

Asta mi se pare colegiul cel mai interesant. Zona Copou-Centru-Pacurari e cea mai veche, cea mai frumoasa si cea mai dezvoltata din oras. Deci predispusa, in principiu, la votul "de dreapta"; e de remarcat faptul ca, in 2004, Centrul si Copoul au fost singurele cartiere care nu au votat Nichita. Dar tocmai asta, dupa parerea mea, complica lucrurile.
De la PDL candideaza perdantul politicii iesene din ultimii 12 ani: dl. Dan Carlan. Actualul lider al portocaliilor a candidat de trei ori, fara succes, la primarie si o data la sefia CJ. Avantajul sau este insa, aparent, votul politic; la locale, PDL a castigat fara probleme tocmai in zona in care d-sa candideaza.
De la PNL vine un candidat interesant: d-na Camelia Gavrila. Vechea sa notorietate, dobandita ca sef al ISJ, dar si faptul ca si-a inceput campania mai devreme, intr-o desfasurare de forte impresionanta, par sa o avantajeze. Dar, pe de alta parte, PNL nu e, in mediul urban, in cea mai buna forma. Rezultatul slab de la alegerile municipale o arata clar.
Exista astfel posibilitatea sa asistam la o surpriza din partea PSD. Si asta chiar daca partidul d-lui primar pare sa cedeze deliberat terenul, desemnand un candidat de mai slaba notorietate (dl. Tudor Ciuhodaru). Dar, daca nici unul dintre contracandidatii sai nu va reusi sa se detaseze, voturile se vor imparti. Si asta s-ar putea sa ii asigure un scor favorabil in colegiu. In aceasta eventualitate, este totusi putin probabil ca redistribuirea voturilor il va trimite in Parlament. Si s-ar putea ca, prin aceasta fragmentare extrema, zona veche, frumoasa si dezvoltata sa ramana fara reprezentare in forul legislativ.

vineri, 31 octombrie 2008

Admirabila d-na Schrotter

In ianuarie, atunci cand d-na Irina Schrotter si-a anuntat candidatura la primaria Iasilor, am zambit (ca mai toti scepticii). In aprilie, cand a renuntat la candidatura, am schitat o grimasa de nemultumire. Incepuse sa ma convinga... In iunie, la alegeri, imi venea sa ma apuc sa blestem. Nu mai aveam cu cine vota, tocmai pentru ca se retrasese. Am pus stampila, scrasnind, pe raul cel mai mic. Pentru mine, acela a fost d-l Dumitru Oprea.
D-na Schrotter e o persoana captivanta. Spre deosebire de mai toti politicienii locali (si nationali) stie sa comunice. Stie sa organizeze o campanie si chiar sa elaboreze un program electoral viabil. Nu are alura demagogica, iar majoritatea atacurilor d-sale (dese, de altfel) sunt punctuale si logice. Retragerea candidaturii nu a putut decat dezamagi pe cei satui de amatorism si amatori de oameni seriosi...
Mai mult, zilele trecute, d-na Schrotter isi anunta posibila retragere din politica. Dar, din fericire, e departe de asa ceva. D-sa nu numai ca nu se retrage; e chiar intr-o continua ascensiune. Una legata de ramura Oprea din PDL Iasi (aflata, dupa cum se stie, intr-un conflict mocnit cu liderul Dan Carlan).
Doua exemple sunt concludente. La 17 octombrie, d-na Schrotter aborda din nou, pe blogul personal, delicata si de mult timp uitata tema a proiectului Palas. Pe care, bineinteles, il ataca fara menajamente. Dupa cateva zile, doi consilieri judeteni ai PDL il contestau in instanta. Simpla coincidenta? Mai degraba, spun eu, o pregatire mediatica a momentului si o proba ca talentatul om politic (Irina Schrotter) nu este strain de proiectele PDL Iasi. In care a avut inteligenta de a nu se inscrie, dobandind, in schimb, o puternica influenta ca "sustinator".
Un al doilea caz este si mai relevant. Acum o saptamana, chiar in declaratia de presa referitoare la posibila sa retragere din viata politica (in cotidianul "Flacara Iasului" de luni, 27 octombrie), d-na Schrotter isi desemna politicienii ieseni preferati. In afara de d-l Oprea, pe lista mai figurau d-na Camelia Gavrila si d-l Mihnea Hurmuzache. Ambii liberali, ambii candidati (la Camera Deputatilor, respectiv Senat) in zona d-lui Dan Carlan. D-na Camelia Gavrila - chiar in acelasi colegiu (Centru-Copou).... Si acesta este un atac indirect, dar fara menajamente, la adresa liderului local al "popularilor". Lider, e adevarat, palid in fata "centrului", lipsit de influenta in Moldova (unde a fost depasit clar de d-nii Gheorghe Stefan si Gheorghe Flutur) si, pe deasupra, cunoscut ca neobosit...perdant.
E clar ca d-na Schrotter nu se retrage din politica. De altfel, acest lucru nici nu e de dorit. Personal, o "suspectez" de competenta, comparativ cu adversarii sai, d-nii Nichita si Carlan. Atata doar ca strategia "pasului inapoi" e inutila. Si, cumulata cu impactul precedentei renuntari, poate deveni de-a dreptul primejdioasa in ochii sustinatorilor.

Cum se va vota in Dacia si Alexandru?

E un colegiu interesant, acesta. Si nu atat prin profil, cat prin candidati. De la PDl, dl. Daniel Oajdea, consilier local; de la PSD, dl. profesor Doru Tompea; iar de la PNL-PNTCD, dl. Constantin Fatu. Ultimul candidat are, dupa parerea mea, cele mai mici sanse. Nu are notorietate, pe de o parte; pe de alta, PNL e slab in "cartierele de vest" (ca in mai tot municipiul Iasi). Aparent, PSD este aici castigatorul probabil; ajunge sa ne gandim la faptul ca aceasta parte a orasului i-a asigurat, se pare, d-lui Nichita succesul din vara. Mai mult, dl. Tompea este un politician influent pe plan local, el detinand si functia de presedinte al organizatiei PSD-iste municipale.
Totusi, jocurile nu mi se par atat de simple. Dl. Oajdea e un politician agresiv, care nu a ezitat pana acum sa se adreseze direct publicului (si asta in afara campaniei electorale). El stie sa comunice cu omul simplu mai degraba decat universitarul Tompea... In plus, PDL-ul are, inca, avantajul "partidului prezidential", care il face redutabil mai ales in mediul urban. Oricum, daca dl. Oajdea reuseste sa obtina un scor care sa ii permita accesul in Parlament...pazea, Nichita! Si Carlan, asijderea...

miercuri, 29 octombrie 2008

Der Untergang

Asta e un film despre ultimele zile din viata lui Hitler, din 2004. Dupa gustul meu, unul bun. Artistic, dar care reuseste sa lase impresia de documentar, de observatie vie. Si asta fara sa recurga la filmarea "din mana" si fara sa abunde in explicatii de fond. Ci doar prin respect fata de fapte si prin echilibru.
Mai mult, am vazut in filmul asta cea mai reusita reprezentare cinematografica a lui Hitler; nu una parodica, nu una contorsionata si teatrala. Dictatorul devine, in interpretarea lui Bruno Ganz, uman. Si asta e o conditie esentiala pentru a explica bestia. Trebuie sa ii accepti umanitatea, tocmai pentru a intelege de ce a devenit bestie. La fel cum procedeaza Scorsese cu unii dintre gangsterii sai.
Cu toate problemele care apar in "construirea" altor personaje (Eva Braun sau Albert Speer), valoarea filmului nu prea poate fi negata. Am vazut putine productii "noi" cu atata substanta; si acelasi lucru l-as putea spune gandindu-ma la filmele istorice pe care le-am urmarit.

duminică, 26 octombrie 2008

De ce nu mai pot fi anticomunist

Imi aduc aminte de anii studentiei. Care s-au suprapus, intamplator, peste guvernarea Adrian Nastase (2000 - 2004). Pe atunci pierdeam rareori ocazia de a comenta, impreuna cu diversi colegi de facultate nu atat crimele comunismului, cat uitarea lor. Ne indigna ocultarea lagarelor de concentrare; a abuzurilor, a propagandei desantate si generatoare de mutilari morale pe termen lung. Ne scotea din sarite ca Ilici trecea drept nevinovat pentru perpetuarea bolsevismului, prin discurs si prin practici, pentru raidurile minerilor, pentru maltratarea liderilor opozitiei din anii 1990-1991. Si nici nu avea cum sa fie vazut altfel, pentru ca nimeni nu isi mai aducea, pe atunci, aminte. Sau prea putini...
Dupa 2004, lucrurile s-au schimbat. Studierea comunismului a inceput sa se faca sistematic, in instituitii specializate. Au inceput sa apara o gramada de filme despre comunism, de data aceasta larg promovate, comparativ cu productiile anterioare. Presa, care parea sa ignore cu totul subiectul, a inceput sa scrie. Am spus atunci: "In fine..." Entuziasmul meu nu avea insa cum sa tina. A fost de ajuns un minim efort de atentie ca sa imi dau seama, ca, de fapt, asistam la o confiscare. Ca discursul anticomunist a incaput pe mana cui nu trebuia. A unui om ca d-l Basescu, ale carui relatii cu apusul regim sunt neclare, dar despre care se poate spune ca lupta impotriva comunismului cu un limbaj si, atat cat este acum posibil, cu niste metode specifice acestuia. A unui om ca d-l Plesu care, in 1990, privea cu obisnuita-i bonomie devastarile minerilor din fotoliul sau de ministru FSN-ist. A unei pleiade de comentatori pentru care e "trendy" sa fii anticomunist. Si atunci am tacut.
Daca anticomunismul presupune adeziunea la o moda intelectuala, el devine inutil. Daca el inseamna insa acceptarea unor lideri de opinie indoielnici, el e de-a dreptul periculos. Nu poti face anticomunism alaturi de comunisti. E singurul lucru la care, teoretic, acestia nu ar trebui sa aiba acces. Daca totusi acest lucru este posibil, nu mai ramane decat retragerea. Sau redenumirea anticomunismului.

sâmbătă, 25 octombrie 2008

Unde a gresit dl. Basescu

Faptele mai intai. Dl. presedinte s-a trezit pe birou cu un proiect de lege (cel privitor la marirea salariilor profesorilor cu 50%) despre care guvernul si multi analisti sustin ca poate deveni falimentar din punct de vedere economic. La prima vedere e un proiect care, desi votat in unanimitate de Camera Deputatilor, nu trebuia sa primeasca sanctiunea sefului statului.
Pe de alta parte, se apropie campania electorala. Tocmai perioada cand e greu sa spui adevarul si, cu atat mai mult, sa sa il pui in practica. Intre doua dezavantaje, unul economic si general si altul, egoist si politic, ce se putea face?
Dupa parerea mea, un singur lucru. Trimiterea proiectului inapoi la Parlament, cu recomandarea ca salariile sa fie marite, dar nu cu 50%. Cu 25%, cu 30%, cu o cifra mai acceptabila pentru buget. In acest fel se putea pastra macar aparenta luciditatii, fara ca dl. Basescu sa isi faca praf capitalul electoral, de care partidul sau are acum atata nevoie. Dar, de la un politician obisnuit cu maximalismul si supralicitarea, o asemenea pretentie apare aproape ca una utopica. Dl. presedinte trebuia sa fie radical, pentru ca radicalismul e principalul (sau poate de fapt singurul) sau atu politic. Pentru a nu-si dezamagi electoratul fidel, format cu precadere din oameni carora nuantele le sunt cu totul straine. Si asta, se pare, cu orice pret.
Dezavantajul politic al d-lui Basescu este ca o asemenea atitudine apare imposibil de sustinut pe termen lung (asta daca, bineinteles, d-sa vrea sa iasa din opozitia in care se complace de ceva timp). Si, pe cat de mare este vehementa, pe atat de mare va fi dezamagirea acelui electorat de "alb" si "negru".

miercuri, 22 octombrie 2008

"Un primar puternic..."

Imi amintesc de campania pentru locale din 2004 si zambesc... Mai stiti afisele acelea cu prim planuri supradimensionate din care dl. Gheorghe Nichita holba niste ochi cat cepele la inocentul trecator? Pe ele scria: "Un oras mare, un primar puternic." Imi spun acum ca o reclama mai nepotrivita cu produsul nici ca se putea.
Semne de slabiciune a dat dl. Nicihita chiar prin simpla sa candidatura din partea PSD. Cum a putut altfel un om care se pretinde preocupat de problemele Iasilor sa reprezinte un partid care in guvernarea 2000 - 2004 ameninta judetul (si toata Moldova) cu extinctia, canalizand atat de importantele fonduri "centrale" exclusiv spre Bacau? Sau isi imagina ca simpla sa victorie avea sa atraga, brusc, atentia d-lui Nastase catre Iasi? Putin probabila varianta, in conditiile in care orasul avea de vreo 3 ani tot un primar PSD-ist.
Mai tarziu, in relatia cu aceeasi socialisti de la centru, slabiciunea s-a transformat in lipsa de coloana vertebrala. In toamna lui 2007, PSD a organizat o competitie interna pentru un loc eligibil pe listele de candidati la europarlamentare, "intrecere" destinata tinerilor din partid. A castigat-o ieseanul Catalin Ivan. Dar se pare ca a incurcat urat socotelile dambovitene, pentru ca, dupa scurt timp si fara nici un fel de explicatie, a fost inlocuit. Dl. Nichita a trimis o scrisoare de protest; scrisoare care ar fi trebuit sa aiba greutate, ca una venind din partea unui vicepresedinte al formatiunii stangiste. Urmarea a fost tare comica; dupa cateva zile, primarul nostru si-a retras protestul. Prin ce fel de mijloace a fost convins, nu e greu de ghicit.
Sa mai vorbesc si de relatia d-sale cu sefii regiilor, fata de care nu reuseste mai niciodata sa se impuna? De lipsa de fermitate atat in ramura administrativa, cat si in sustinerea programelor culturale sau economice? Nu are rost. Imi doresc insa ca acest personaj sa nu-si indeplineasca, la alegerile din noiembrie, obiectivul despre care a scris astazi presa locala: 5 deputati si doi senatori pesedisti de Iasi. Pentru ca, la un asa sef de filiala, vai de judetul asta daca se intampla asa ceva.

marți, 21 octombrie 2008

Memorialistica prafuita si political correctness

Citesc acum dintr-un volum vechi de memorii. Se cheama "Suvenire contimpurane" si e scris de George Sion, nume care acum nu spune mai nimanui mare lucru. Ca document, cartea are o anumita valoare. Dar, in ceea ce priveste stilul, e terifianta de-a dreptul. Un amalgam de locuri comune moraliste si de o simplitate care ar fi cuceritoare daca nu ar mirosi a imbecilitate candida. Neologisme prost folosite, care tind la barbarism. Un aer de poveste pentru copii la care autori militanti din vremuri de nefericita memorie ar ofta, nostalgici. Pe scurt, un soi de Rica Venturiano ajuns la o senectute comoda.
Cartea e un bun ghid pentru iubitorii corectitudinii politice, in cazul in care s-ar afla in cautare de precursori autohtoni. Ideile difera, dar cuceritoarea expresie invaluita de blandetea ciomagului sau a oistei intelectuale trimite la o perenitate aproape pastorala. La urma urmei, cu toata repulsia fata de istorie a personajelor in cauza, oleaca de legitimare prin trecut nu le poate nici macar lor strica.

luni, 20 octombrie 2008

Portretul lui Dorian Gray

Am vazut ecranizarea britanica, din 1945. Interesant si contradictoriu film. Bine "fotografiat", cu o scenografie baroca, fara insa a abuza de metafora, reuseste sa prinda cate ceva din estetismul pretentios al lui Wilde. Regizorul a folosit din plin clarobscurul si jocurile cvasipicturale de umbre care ma conving, odata in plus, de avantajul pe care cinematografia alb-negru il pastreaza, inca, asupra celei color.
Ce nu mi-a placut e ca scenariul se axeaza prea mult pe vocea "off", ceea ce limiteaza serios posibilitatile de exprimare specific cinematografice. De asemenea, episodul cu Sibyl Vane (interpretata jalnic de Angela Lansbury, care, nu stiu de ce, s-a ales cu un glob de aur pentru rolul asta) e ratat complet. In ceea ce il priveste pe actorul principal (Hurd Hatfield), coafura, costumul si machiajul l-au facut sa semene mai degraba a contele Dracula (Bela Lugosi in versiunea din 1931) decat a Dorian Gray. Oricum, o ecranizare de vazut, mult preferabila variantei "aduse la zi" din 2006. Intru totul recomandabila amatorilor de filme clasice.

duminică, 19 octombrie 2008

Fara mila pentru cei slabi

Citeam ieri in ziar despre o tanara care a ajuns la spital dupa ce a fost muscata de cainii vagabonzi din Tatarasi. S-au scris deja multe despre asta pe bloguri si forumuri. Un aspect nu am vazut insa sa fi fost atins: nepasarea fata de cei care nu se pot apara. Unul ca mine, spre exemplu, nu e in pericol; la nevoie, poate imparti suturi in stanga si in dreapta si alunga haita. Problema e tocmai cu cei slabi. Primarul pare sa uite ca in Iasi locuiesc si copii. Ca mai sunt - culmea!- si femei, poate mai slabe sau mai scunde, care nu pot da cu picioarele (sau la care chestia asta nu are efect). Unele au si prostul obicei de a ramane gravide; in perioada aceea nici macar stresate nu e bine sa fie, daramite ingrozite sau muscate de caini.
Si atunci? Din lene, de nepasare, de frica, mii de oameni vulnerabili sunt lasati sa traiasca la fel ca in padure: la discretia unor animale salbatice sau salbaticite. Ba mai mult, e un act de curaj sa ii aperi (ca risti sa fii reclamat de vreo baba sensibila la protectia animalelor). Nu ai dreptul sa intervii; nu ai dreptul sa te protejezi; nu ai dreptul sa fii muscat - inseamna ca "i-ai facut tu ceva" cainelui.
Cei de la serviciile publice pretind ca nu ridica maidanezii decat daca devin agresivi. Dar asta e, in primul rand, foarte greu de demonstrat. In al doilea rand, e o reactie tipica pentru o societate obisnuita sa "pedepseasca", nu sa previna.
Daca il luam pe primar in serios atunci cand se declara "social-democrat" (dintre cei care pretind ca ii reprezinta tocmai pe cei slabi si defavorizati), asta e ipocrizie. Daca il luam in serios atunci cand declara ca ii reprezinta pe ieseni, e lipsa de responsabilitate. Daca judecam pur si simplu omeneste, e josnicie.

sâmbătă, 18 octombrie 2008

Se pot face si filme bune despre totalitarism?

Eu nu imi aduc aminte acum decat de Larks on a String (Jiri Menzel), de Underground si, bineinteles, de clasicul Dictator.
Ieri am vazut Das Leben der anderen (The lives of the others), un film german din 2006. Ideea era foarte buna: un ofiter STASI care ii fila pe un scriitor si pe sotia acestuia ajunge de la observatie la un soi de comunicare muta si, de aici, la transformarea radicala a propriei existente. Insa felul in care a fost structurat firul epic, pe doua planuri, a diluat foarte mult drama interioara a personajului si l-a facut neverosimil de-a binelea, aproape siropos. Depasirea de catre stazist a propriei educatii si "misiuni" nu este mai deloc nuantata, asa ca filmul lasa impresia unei portii de comunism impachetate cu funda si servite fara aperitiv ori antidot.

vineri, 17 octombrie 2008

Cultura de forum

Am observat ca in paginile de internet ale ziarelor exista mai multe tipuri de forumisti constanti. Mai toti niste frustrati, dar asta e deja un truism. Ceea ce difera insa e tipul de frustrare si, implicit, modul in care aceasta se manifesta.
In primul rand avem tipul maniac (sau preistoric). Acesta cultiva o singura obsesie negativa, fie ca este vorba de unguri, de evrei, de moldoveni, de oligarhi sau, pur si simplu, de alti forumisti. Acestia sunt, in genere, oameni cu mult timp de pierdut si cu educatie putina. Si nu spun asta din pricina limbajului licentios pe care il folosesc, ci pentru ca repeta aceeasi idee pana la saturatie (bineinteles, in cazul in care au macar o singura idee).
In al doilea rand exista tipul inrudit, idolatrul. Tot un obsedat, dar de data asta unul "pozitiv", care isi sustine cu inflacarare nu ideile sau parerile, ci chipurile cioplite (principalele fiind steaua, dinamo, rapid si Basescu), carora este dispus sa le sacrifice mai orice (natural, dintre lucrurile care nu ii apartin in mod direct). Desigur, acesta nu admite nici un fel de atingere la adresa "zeilor". Un bun pretext de care forumistii de ocazie se pot folosi pentru a-l irita. Dupa parerea mea, la baza acestui tip sta nesiguranta, incapacitatea de a dispune de sine (asta ca sa nu ajung la Jung si la imaginea tatalui).
In al treilea rand e tipul (mai rar) al cavalerului ratacitor medieval. Acesta se lupta de dragul ideilor si le sustine cu inversunare, fara compromis. Cavalerul este asadar insensibil la critica, insa are macar meritul unui minim efort de generalizare. Este uneori un om educat, dar de o rigiditate demna de brandul de tara numit comoditate intelectuala (si acesta inca preluat pe filiera franceza).
Al patrulea, cel mai rar intalnit, este intelectualul, tipul "modern". Acesta din urma afecteaza blazarea, indiferenta fata de cultura "oficiala" si se refugiaza in forumistic (pentru el, forul mistic). Postarile sale au adesea prea putin de a face cu subiectele articolelor pe care pretinde ca le comenteaza. Stilul este elaborat, cu bogatie de limbaj, adesea fortat. Acest tip se intalneste, in general, in paginile cotidienelor centrale, pe care le frecventeaza ca sa se asigure ca "opera" nu va ramane neobservata. Domeniul sau este constituit mai ales de blogurile comentatorilor, cu care, bineinteles, cultiva o puternica afinitate.
Cu bine!

Donnie...si intuneric

Am vazut si Donnie Darko. Un fel de combinatie intre Stephen King (una dintre cartile sale apare in cadru, de altfel, la inceputul filmului), Dead Poets Society si Harvey (piesa de Mary Chase, ecranizata in 1950). Reteta e interesanta, altfel; o structura neconventionala, de film cult, altoita cu tot felul de locuri comune, care, probabil, i-au asigurat prezenta in topul imdb (locul 125).
Ca perspectiva regizorala, filmul incepe bine. Are cadre lungi (ceea ce, nu-i asa, asigura intotdeauna o buna receptare critica) si o obscuritate ce nu devine, totusi, deranjanta. Pe parcurs insa, regizorul (Richard Kelly) pare a se plictisi si trece la clasica si obositoare succesiune, tipica filmelor comerciale: plan general-mai multe prim planuri succesive cu aceiasi 2 actori-plan general.
Remarcabil, totusi, felul in care se descurca Jake Gyllenhall, actorul principal, desi cam fara stralucire. Despre ceilalti actori nu gasesc nimic de spus.
In alta ordine de idei, am impresia ca Guillermo del Toro (in Labirintul lui Pan) a tras cu ochiul la filmul asta pana la limita plagiatului: epicul e suspect de asemanator, in liniile principale; mai mult, chiar mastile personajelor venite din alta dimensiune care apar in cele doua filme se aseamana.
In rest...sa dormiti bine!

joi, 16 octombrie 2008

Closer...

Ieri am vazut un film mediocru cu un subiect bun. Se cheama Closer si e din 2004. Mi s-a parut dezamagitor in comparatie cu filmele mai vechi ale aceluiasi regizor, Mike Nichols. Daca fac comparatie cu clasicul Who`s affraid of Virginia Wolf? imi apare cu totul lipsit de vlaga si imaginatie, aproape standardizat. Julia Roberts a jucat groaznic (ca de obicei), Natalie Portman ceva mai bine, Clive Owen chiar bine :). Merita totusi remarcata ideea de a face un film in care personajele nu vorbesc decat despre erotism, dar in care nu apare nici macar o scena erotica... Din pacate, scenaristul nu a stiut sa isi duca ideea prea departe. Si uite asa se intampla... La fel cum s-a petrecut cu Francis Ford Coppola, care a revenit, dupa o lunga absenta, tot cu un film mediocru (Tinerete fara tinerete), sau cu Martin Scorsese, care a luat Oscarul cu The Departed probabil in compensatie pentru"uitarea" in care l-a lasat Academia Americana de Film pe vremea cand isi lansa cele mai bune productii (Taxi Driver, Raging Bull etc.). Dar...asta e...nu poti face haz de limitele omului.

Bun gasit

In fine, am intrat in "blogosfera'. Si am de gand sa scriu despre o gramada de chestii. De la preocupari personale si pana la politica. Sper sa-i vina cuiva ideea sa ma si citeasca...