Anticomunismul: raport final

Pentru ca articolele mele privitoare la "anticomunismul" romanesc au provocat anumite neintelegeri, ma vad nevoit sa fac o precizare. Nu dezavuez, in nici un caz, anticomunismul ca atitudine sau concept. Mai mult, il consider nu numai necesar, dar chiar o conditie sine qua non pentru accederea la normalitate a spatiului public romanesc, atat la nivel de dezbatere, cat si la nivel practic.
Ceea ce resping insa este confiscarea anticomunismului de catre anumiti actori (sau jucatori!) de pe scena publica, atat din mediul politic, cat si intelectual, cu atat mai mult cu cat "antecedentele", dar si comportamentul actual al unora dintre ei nu ii indreptatesc, nici pe departe, la asumarea acestui monopol. Resping, de asemenea, maniera "politically correct" (ca sa nu zic, dupa expresia d-lui Vasile Ernu, de-a dreptul leninista) prin care s-a facut condamnarea comunismului de catre Comisia Prezidentiala. Incercarea de a impune o istorie "oficiala" si definitiva asupra unui fenomen complex si inca insuficient studiat nu poate, la urma urmei, decat bloca descoperirea adevarului istoric. Nu in ultimul rand, resping maniera cinica in care multi anticomunisti "de opereta" (pentru a o parafraza pe Elisabeth Levy) prefac un concept moral, politic, social intr-o cale de ascensiune publica.
Anticomunismul nu trebuie, asadar, abandonat. El trebuie doar "asanat", delimitat de demersurile oficiale suspecte de instrumentare politica sau de carierism. La rigoare se impune, dupa cum am mai spus, un efort de redefinire a conceptului. Pentru ca, in forma actuala, el risca sa fie compromis definitiv. Si, daca asta s-ar intampla, ar trebui sa ne pregatim de asumarea, pe termen lung, a unor incalculabile consecinte.