marți, 26 octombrie 2010

Filme

Aseara, in Mojo bar, au fost proiectate cateva scurtmetraje ale cuiva despre care am mai scris aici: Ioan Antoci. Scenarist deja remarcat (mai mult in strainatate decat in Romania), el isi incearca "mana" si la regie. Si ii iese.

Primul film, Memoriile unei iubiri, realizat aproape fara nici un fel de mijloace tehnice (cu un aparat rudimentar, fara buget, in spatii " la indemana") este unul de detaliu si laitmotiv. A fost considerat de un realist frust, extrem, de catre unii spectatori; in fapt, el emana un lirism destul de accentuat (cadre lungi, alternata color-alb-negru). Ca si in celelalte doua filme, dialogul este aproape de prisos, coerenta imagistica fiind suficienta.

Este probabil unul dintre motivele pentru care Ioan Antoci a eliminat total "vorbitorul" din cel de-al doilea "short" (Movie lovers sau Cei trei care au speriat filmul), o comedie ancorata parca in candoarea anilor 1910 (impresie accentuata si de intertitlurile din final), de o simplitate inselatoare si cu o incheiere care depaseste vizibil limitele "genului". Comedia trece in intrebare, anxietatea isi face loc.

Al treilea film (cel mai lung dintre toate) este, cu siguranta, si cel mai ambitios. Realismul este total depasit, iar poeticul invadeaza panza. Un film greu de urmarit la cafenea si care nu poate fi vazut o singura data. Regizorul l-a conceput in traditia meditativa a cinematografului european clasic, nu fara a folosi si procedee adiacente postmodernismului: clisee voluntare, pastisa, fragmentare deliberata a firului epic. In esenta, este vorba despre o confruntare cu moartea, care se autodepaseste insa printr-un cortegiu de implicatii si sensuri labirintice, trecand de la mistic la politic. Cu un montaj remarcabil (avand in vedere aparenta incoerenta a povestirii), filmat in cea mai mare parte de pe trepied, cu o imagine in care predomina culorile "crude" si close-up-ul aproape obsesiv (neoexpresionist, ar zice un pasionat de curente), filmul pare o realizare deja matura, inchegata si, mai ales, total diferita de "ideologia dominanta". Il recomand cu caldura celor satui de "noul val romanesc", dar si fanilor impatimiti ai acestuia, in cazul in care vor sa fie scandalizati... Sper ca Ioan Antoci sa persevereze in regie. Dincolo de anumite ezitari explicabile in primul rand prin saracia mijloacelor tehnice, ceea ce face el este o posibila alternativa la un spatiu in care libertatea de expresie este uitata sistematic, un spatiu ingrasat de manierism si suficienta. Oricum, incercarea lui inseamna deja ceva. Se poate.

3 comentarii:

Celestine spunea...

superb localul...mi-ai trezit amintiri din Mojo.
Si-n copou se mai tineau scurt-metraje la shutten

radiowhisper.com spunea...

Buna Seara!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper - un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi acordăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta_whisper sau un e-mail, tot la asculta_whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!

Iasi spunea...

Buna ziua
Imi cer scuze ca va deranjez insa va scriu pentru a va propune sa facem un schimb de linkuri - 3 way link exchange - in sensul ca eu voi pune linkul dumneavoastra pe http://i-love-iasi.blogspot.com/ iar dumneavoastra imi adaugati un link catre http://iasi365.com cu titlul Campionat Spania
Daca doriti sa facem schimbul doresc sa-mi spuneti titlul linkului dumneavoastra( adresa mea de mail este iacob_ctin@yahoo.com).
O zi buna va doresc