marți, 3 februarie 2009

Din cliseele natiei: baron local

Asta e o sintagma pe care simpaticii ziaristi "da capitala" au ajuns sa o aplice, fara exceptie, oricarei persoane din structurile de conducere locale. Ca e Gheorghe Flutur, ca e Dragnea, ca e Gheorghe Stefan, ca e vorba despre un presedinte de CJ sau primar investit de 10 ani sau despre unul de-abia ales, eticheta se aplica invariabil. Am vazut-o si in dreptul numelui d-lui Dan Carlan, care nici macar nu a avut vreo functie in administatia ieseana, ci e doar presedinte de filiala.
Dupa parerea mea, utilizarea excesiva a formulei are doua explicatii. In primul rand, o extrapolare abuziva (si inconstienta) a sensului ei, care se referea, initial, doar la privilegiatii bugetului de pe vremea d-lui Nastase (cum a fost, spre exemplu, dl. Sechelariu) si la cei ale caror afaceri oneroase cu bani publici erau de notorietate. In al doilea rand, e vorba de ceva mai profund: si anume, oroarea de descentralizare prezenta in mentalul colectiv bucurestean. Si cum "ungurii" nu mai constituie acum o sperietoare suficienta pentru public si un mijloc de a-i intimida pe cei (putini) care vorbesc despre transfer de putere catre autoritatile locale, regionalizare ori (culmea!) federalizare, s-a gasit o alta marota, o alta fantasma, un alt bau-bau. Care trebuie sa taie oricui cheful de a contesta superioritatea bucuresteana, apriorica, imanenta, fatala si , pe deasupra, istorica, intemeiata, nu-i asa, de insusi Burebista...

Niciun comentariu: